Cele nouă acuzații ale procurorului Iacobescu

Fostul procuror Eugen Iacobescu a reluat, la finele lunii iulie 2014, la Antena 3, dezvăluirile pe care le făcuse în anul 2011, în declarații de presă, în legătură evoluțiile din dosarul Bercea-Băsescu. Atunci anunțase în premieră implicarea în scandal a numelui fratelui lui Traian Băsescu, afirmație care, susține fostul anchetator, i-a atras sancționarea, prin luarea doarului, și apoi, pensionarea.

IMIXTIUNE. Prima dintre acuzațiile lui Iacobescu a vizat-o pe șefa sa de la acea vreme:”Doamna Ponea (procuror – nr.) a fost foarte interesată de acest dosar, pentru că s-a deplasat personal pe 28 martie să mi-l ia(…). Am primit ordin să nu mai fac act de urmărire penală”.

600.000 euro. Potrivit lui Eugen Iacobescu, din interceptările pe care le-ar fi avut la dosar, reieșea că 600.000 de euro au fost daţi lui Mircea Băsescu. Procurorul a făcut dezvăluiri noi şi afirmă că şpaga în acest caz este mult mai mare. Conform declaraţiilor sale, suma de două milioane de dolari, care apare şi pe înregistrările făcute fratelui preşedintelui, este adevărată.

2.000.000 euro.„Două milioane de euro au fost daţi în 3 direcţii(…) Lui Căpăţână i se dădea de fiecare dată câte 100 de milioane”, a spus Iacobescu.

Mircea și alții.Magistratul a confirmat şi traficul de influenţă la nivel înalt, care nu se opreşte la fratele preşedintelui Traian Băsescu.

SUPRAVEGHERE DE TOP.Fratele preşedintelui Traian Băsescu are în locuinţa sa un sistem de înregistrare performant, însă nimeni nu a verificat filmările respective.
Noi imagini filmate de membri familiei Anghel arată cum Mircea Băsescu se lăuda cu sistemul performant de supraveghere a vilei din Constanţa.

MARTORUL ALRO. Procurorul Eugen Iacobescu a declarat că în curând va oferi un martor cheie în dosarul ALRO.

10.000.000 euro. Procurorul Cirprian Nastasiu a declarat că în cazul ALRO s-a dat o șpagă de 4 milioane de euro, iar Eugen Iacobescu a replicat: „De 10 milioane de euro”.

Banii ar fi ajuns la cei care au negociat, potrivit fostului procuror.

INTIMIDARE. Fostul magistrat care a descoperit implicarea lui Mircea Băsescu în dosarul Bercea Mondial afirmă că a primit informaţia că este pe o listă neagră a preşedintelui Traian Băsescu.
„Pe 17 martie, unul din avocaţi, care are o rudă în SRI, mi-a transmis următorul mesaj: Ai grijă pentru că eşti pe lista neagră, la domnul Traian Băsescu! Ai grijă că împotriva ta, se va porni o campanie de presă. Te va denigra şi te va aduce în pragul nebuniei. Aşa s-a întâmplat”, a spus procurorul Iacobescu, în exclusivitate la „Sinteza Zilei”.

ȘICANE.Eugen Iacobescu a declarat, joi seară, la Antena 3, că „execuţia sa a venit de la cel mai înalt nivel”.
„Mi-a fost tare greu. Am şi eu o vârstă. Trei luni de zile mă trezeam la 4 dimineaţa ca să fiu la ora 8 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, unde făceam până la ora 16 de serviciu. Am pornit la drum cu bună credinţă să-l aduc pe Bercea şi pe alte persoane din dosar în faţa legii şi uite cu ce m-am ales. Era să fiu dat afară din Parchet de doamna Oana Hăineală, ca să dea bine la Bruxelles, dar nu a examinat cu atenţie acest dosar”, a spus procurorul Iacobescu.
„Execuţia mea a venit de la cel mai înalt nivel(…). Sunt unii oameni care mor cu dreptatea în mână. Degeaba i-am spus judecătorului că Bercea este un şef de clan”, a mai spus Iacobescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.