Christian Tour a fost scoasă de pe lista agențiilor rămase fără licență

Compania Christian Tour, unul dintre cei mai mari tour-operatori din țară, a fost scoasă de pe lista agențiilor de turism care și-au pierdut licențele pentru că nu au prezentat o poliță valabilă de asigurare necesară în caz de insolvență sau faliment. Oficialii societății au amenințat Autoritatea Națională pentru Turism că vor cere în instanță despăgubiri în valoare de un milion de euro pentru lezarea imaginii publice.

Pe noua listă prezentată de ANT, Christian Tour apare cu polița de asigurare numărul 45.807 emisă de Omniasig și valabilă până la 18 iunie 2017. De altfel, ANT a mai scos de pe lista neagră alte aproape 250 de societăți, lăsând 1.138 de agenții de turism fără licență, față de 1.384 câte au fost acum două zile. În prezent, în România există 2.490 agenţii şi puncte de lucru licenţiate, potrivit datelor publicate de ANT şi datate 6 octombrie.

La începutul acestei săptămâni, Autoritatea Naţională pentru Turism a anunţat că a retras, în vederea radierii din oficiu, 1.384 de licenţe de turism emise companiilor care nu au prezentat poliţa valabilă de asigurare. Patronatele din turism au arătat că în lista anunţată de ANT nu se află numai agenţii de turism care funcţionau fără să deţină o poliţa de asigurare valabilă, ci şi agenţii cu licenţă radiată la cerere, pentru încetarea activităţii sau schimbarea sediului.

Șeful Christian Tour, Marius Pandel, susține că ANT a trecut pe lista respectivă nouă puncte de lucru ale societății (din Deva, Oradea și București) care au fost închise și relocate în trecut.

„Nu este posibil că o autoritate să transmită informaţie în piaţă care să creeze panică şi care să afecteze imaginea unor touroperatori. ANT a ales să publice o listă cu agenţii cărora li s-a retras licenţă sau au intrat în faliment, dar pe acea lista sunt puse agenţii cărora care au radiat puncte de lucru, ceea ce nu este normal. Ne afectează imaginea! [… ] Cerem ANT că în 24 de ore să facă rectificare şi să trimită un comunicat prin care să-şi asume ce a făcut: faptul că creat panică în piaţă, a dezinformat şi a deformat realitatea”, a declarat Marius Pandel.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4606 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.