Cioloș, premier cu trecut politic

Habemus ministru. Şi încă tehnocrat. Tehnocrat ?! Cum adică tehnocrat?! De parcă premierul ar fi asumat şi numit de valurile mării şi nu de un Parlament politc. Premierul va merge în parlament cu o echipă şi cu un program de guvernare. Program care va fi votat şi asumat de nişte politicieni. Sau în Parlament nu sunt politicieni ?! Aşa că premierul tehnocrat e ca şi maşina ecologică ce nu poluează pentru că funcţionează cu electricitate. Care însă e produsă mai ales prin arderea cărbunelui. Care poluează.

Deloc întâmplător, imediat după demisia lui Ponta, din jobenul televiziunilor libere şi nealiniate politic (altă glumă, precum cea cu tehnocratul) au apărut nume de viitori premieri.: Dâncu, Maior şi Cioloş. Mai lipsea Boc şi Rus şi Grupul de la Cluj era în toată splendoarea sa. Nu a fost nici Dâncu, nici Maior. Dar tot Grupul de la Cluj. Adică Dacian Cioloş.

Cert este faptul că premierul desemnat a absolvit USAMV Cluj – Facultatea de Horticultură (Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară), după care a zburat spre meleaguri franceze. Unde a reuşit să devină un expert european şi naţional în agricultură. Revenind la USAMV, foştii colegi şi-l amintesc pe Cioloş ca fiind un student mediu, care pe băncile facultăţii nu a ieşit în evidenţă. A urmat apoi studii de agronomie aprofundată, specializarea „Sisteme de producţie şi Dezvoltare rurală” la École Nationale Supérieure Agronomique (ENSAR) din Rennes, Franţa, beneficiind de o bursă guvernamentală franceză (1995-1996) şi un master ştiinţific (DEA) în „Economia dezvoltării agricole, agro-alimentare şi rurale” la École Nationale Supérieure Agronomique (ENSAM) şi Université Montpellier I (1996-1997). Un avânt deosebit pentru cel ce urma să fie ministru al Agriculturii şi consilier al Președintelui Comisiei Europene. Doar nu degeaba, la mijlocul acestei luni, Cioloş a primit titlul de Profesor Honoris Causa al USAMV, unde în prezent rector este prof dr Doru Pamfil. Şi nu putem să nu ne aducem aminte de celebra întâlnire de taină din februarie 2013, când la cabana fostului şef al UASCR Cluj (Uniunea Asociaţiilor Studenţilor Comunişti), Ioan Rus, ministrul Cercetării, Mihnea Costoiu, a fost filmat cu camera ascunsă la o întâlnire de taină cu rectorii clujeni şi Vasile Dâncu, fost ministru al Informațiilor Publice, ministrul explicându-le acestora ceva legat de furturi de milioane. La întâlnire s-a aflat şi prefectul judeţului Cluj, şi “vrednicii” urmaşi ai lui Haţieganu sau Babeş: Alexandru Irimie, rectorul Universității de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu”, rectorul UTCN, Aurel Vlaicu şi rectorul USAMV, Doru Pamfil (precum şi Vasile Pușcaș, fostul ministrul al Integrării Europene, Vasile Dâncu, fost ministru al Informațiilor Publice) Relaţiile de subordonare din Uniunea Asociațiilor Studenților Comuniști din România (UASCR) nu se uită. …. (http://www.cotidiantr.ro/cabana-lui-rus-intre-facaturacolcaialapremiul-pulitzerlovitura-la-ponta-si-fiasco-spp-63781.php#.VkI2b15ldP4).

Apoi, aşa cum notează corectnews.com, Dacian Ciolos, practic, s-a mutat din “gratiile” PNL in “gratiile” lui Traian Basescu. Iar acum, in “gratiile” presedintelui Klaus Iohannis si ale noului PNL. Dacian Ciolos nu este, prin urmare, un tehnocrat pur-sange, ci emanatia unor partide si a unor oameni politici. Conform dosarului Ciolos, acesta este nepotul generalului Virgil Ardeleanu, fost sef al serviciului secret al Ministerului de Interne, unul dintre cei mai importanti artizani ai politiei politice din Romania. Exista indicii ca Ciolos a fost preluat de sistem, probabil de SIE, “impins” la Paris pentru a-si completa studiile universitare si, apoi, din nou, “impins” in structurile birocratice ale UE. Aproape cu certitudine este un om al serviciilor. Socrul sau, francez, este, de asemenea, ofiter al serviciului secret din tara sa. Dacian Ciolos a fost promovat in functia de comisar european, cu sprijinul lui Barosso, in schimbul unor garantii ca, in aceasta calitate, va mentine privilegiile Germaniei si Frantei, la capitolul agricultura.

Idea este susţinută şi de inpolitics.ro, care nota încă din iunie 2009 că Atunci când vorbim de sprijin în ceea ce îl priveşte pe Cioloş, începem cu PNL-ul lui Tăriceanu, care l-a propus pe Cioloș ministru al Agriculturii, deși nici măcar liderii marcanți ai partidului nu auziseră de el, până atunci. “Ne-am trezit, în Biroul Permanent, puși în fața unui fapt împlinit , ni s-a comunicat, sec, că el va fi ministru” își amintește un lider ar partidului, contactat de Inpolitics. Exact scenariul care a fost folosit, de altfel, și în cazul lui Cătălin Predoiu. Cu o promptitudine încă și mai suspectă, președintele Băsescu a semnat învestirea în funcție, iar tânărul Cioloș a ajuns, din sub-secretar de stat, diret ministru, în dauna mult mai greului Ilie Bolojan, secretar general al guvernului, în acel moment. Acum, candidatura sa la postul de comisar european e susținută de PD-L, de PSD – care a amuțit brusc, deși făcuse mare tapaj pe marginea dreptului de a impune propriul om în postul de comisar european -, ba chiar și de UDMR. Supercompetență profesională? Să fim serioși, chiar dacă ar fi așa, acest lucru e ultimul care contează în România cu deficit de tinichigii și ospătari, și unde EBE-ele, Udrele și Becalii ajung supergrei politici. Nici teoria că pe Cioloș îl dorește Bruxelles-ul nu prea e viabilă: România a dovedit încă de la obținerea primului post de comisar european că pe primul plan se află interesele politice interne, iar pentru înlăturarea lui Vosganian s-a orchestrat, reamintim, un întreg scandal. Adevărul e că Dacian Cioloș chiar reprezintă o nebuloasă, prin prisma carierei sale fulgerătoare, la vârf. După plecarea lui Tăriceanu din guvern, în loc să se prăbușească înapoi, în anonimat, Cioloș și-a continuat ascensiunea. S-a vehiculat numele lui pentru postul de consilier prezidențial, mai apoi și-a permis luxul, în ianuarie, de a refuza postul de secretar de stat la Agricultură, oferit de pesedistul Ilie Sârbu. “Nu ar fi un lucru bun nici pentru mine, nici pentru actualul ministru care va veni cu echipa lui de lucru, nu cu a mea. În plus, vreau să îmi păstrez independenţa faţă de orice partid politic, aşa cum am făcut şi până acum”, declara presei, atunci, Dacian Cioloş. El anunțat, totodată, că se va întoarce într-una dintre instituțiile de la Bruxelles, unde mai lucrase, pentru a se ocupa de politicile agricole şi de dezvoltarea rurală. Ciudat, astăzi există informații că Cioloș era, încă de atunci, în cărți pentru un post de comisar european, după alegerile in iunie. Susținut de imperiul ardelenesc?Să fie, oare, explicația misterioasei protecții de care pare să se bucure Cioloș relația de rudenie care i se atribuie cu legendarul Virgil “Vulpea” Ardelean, fostul șef al “Doi și un sfert”, ambii fiind din Sălaj? Despre faptul că Cioloș ar fi nepotul lui Ardelean s-a vorbit încă de la neașteptata sa numire la ministerul Agriculturii, fără a exista dezmințiri din partea vreunuia dintre cei doi.

Concluzia din 2009 a celor de la inpolitics.ro este că “Dacă informația e veridică, s-ar putea contura ipoteza unui prezumtiv comisar european promovat și susținut de uriașa încrengătură politico-afaceristică ardeleană, care îi cuprinde, între mulți alții, pe Boc, Blaga, Ioan Rus, Ilie Sârbu, Virgil Ardelean, Attila Verestoy, Laszlo Borbely, Liviu și George Maior, Cozmin Gușă, Toma Zaharia, Alexandru Farcaș, Vasile Dâncu, Vasile Pușcaș, Marius Nicoară, Virgil Măgureanu, Arpad Paszkany etc.”

Aşa că până la urmă, spre deosebire de poveste, se pare că de data aceasta Strada a fost pe post de Urs păcălit de Vulpe.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mihai Petean 155 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.