Am legat de numele ţării noastre şi această sintagmă nenorocită! De fapt, am brevetat un comportament pe care nimeni nu l-a încercat pe faţa pământului. De moarte au râs mulţi, încecând s-o înfrunte altfel decât prin tăcere sau suferinţă. Dar de făcut din întâlnirea cu ea o bătaie de joc la adresa unei ţări, chiar nimeni n-a încercat! Şi dacă s-o fi găsit pe undeva unul care să încerce, imediat a fost oprit pentru a nu fi socotit un netrebnic şi un apucat şi pentru a nu umple de ruşine logica şi rânduiala respectivei lumi. Nu ne-a fost destul că am ajuns să se spună că român este o profesie. Nu ne-a ajuns că de numele României se leagă invazia de ţigani prin Europa. Acum vrem să le scoatem ochii celor care îi îndură prin marile oraşe europene că nomazii compătimiţi de generaţii au acasă regi şi împăraţi, coroane de aur cât găleţile de tuci, cruci şi cravate din metal preţios ca decupate dintr-o istorie a grotescului, case neterminate cu turnuleţe strălucitoare, au capitala lor, nu o mahala oarecare, ci chiar Capitala Culturală a Europei, au economia lor subterană, de piaţă, dar ilegală, în care se scurg şi banii europenilor. Şi, mai presus de toate, au politica lor şi influenţează agenda publică a României, făcând din confruntările politice o afacere de tipul celei cu tigăi şi tingiri.
Florin Cioabă, un ţigan credincios, nevinovat şi cuminte, a plecat dintre noi. Dumnezeu să-l ierte şi să-l odihnească în pace! De viaţa lui nu poate fi legată decât naivitatea de a fi regele ţiganilor. Dacă ea ar fi fost doar o poveste dintr-un poem eroic-comic cum este „Ţiganiada” lui Ioan Budai-Deleanu, ideea nici n-ar fi fost rea. În „Ţiganiada” ar fi făcut sens, Florin Cioabă rescriind astfel un capitol târziu din opera lui Budai-Deleanu. Dar nici această idee naivă nu i-o putem pune pe umeri ca pe o povară. Ideea cu ”regele ţiganilor” a fost mişcarea vicleană a politicii româneşti după căderea lui Nicolae Ceauşescu. Să umple scena publică din România cu un alt rege care să ridiculizeze ideea de regalitate şi condiţia tragică a Regelui Mihai. Dar n-a fost numai atât. Într-o ţară cu peste 2 milioane de ţigani trebuia construit un mecanism politic care să funcţioneze şi pe baza votului minorităţii ţigăneşti. Un partid etnic al ţiganilor ar fi deranjat mai mult decât a făcut-o UDMR-ul. Gruparea lor în clanuri şi obşti ar fi adus pe capul înfometaţilor de putere o ploaie de interlocutori. Lăsarea ţiganilor risipiţi prin ţară şi prin Europa, fără un centru de comandă, ar fi dus la pierderea controlului asupra unei minorităţi etnice. Două milioane de ţigani (mai mulţi sau mai puţini) ar fi însemnat la fiecare moment electoral o uriaşă necunoscută. Şi astfel s-a născut ideea cu regele ţiganilor, cu împăratul ţiganilor. Şi tot aşa s-au născut grupurile de interlopi, mafiile ţigăneşti şi bulibaşii politici ai oraşelor. Cu aceştia se negociază (întotdeauna pe bani grei!) votul ţiganilor din oraşul, comuna, judeţul sau regiunea istorică din România. De-aia Mircea Băsescu, însoţit de locotenentul său de afaceri din Constanţa, vameşul Teşeleanu, a jucat geamparale la petrecerile lui Bercea Mondial, de-aia Traian Băsescu l-a ”preţuit” pe rege, de-aia n-a ratat aproape nici un carnaval ţigănesc de la Costeşti, de-aia a mers să-şi ia rămas bun de la bietul personaj. Pentru a păstra influenţa asupra voturilor ţigăneşti!
Cumplita revăsare de spririt bulevardier şi ţigănesc produsă de televiziuni ne-a arătat ţara într-o oglindă plină de zoaie. Tupeu, incultură, prost gust, gramatică siluită, ţopism, turuială de mahalagioaice cu microfon, întrebări tâmpe şi şchioape, idei greţoase şi comentarii gângave, în fapt un fel de circ de cea mai proastă factură. Ceva mai jos, lumea contemporană n-a putut coborî pe seama morţii. Ce vomează pe unde şi pe cablu, minut de minut, televiziunea lui Sebastian Ghiţă intră automat într-o antologie a macabrului jurnalistic, îngreţoşează publicul şi scade vertiginos încrederea în orice posibilitate de redresare a ţării.
Tot televiziunile de acest fel scăpate pe arătură au făcut din moartea şi înmormântarea lui Florin Cioabă un soi de carnaval funebru şi de eveniment naţional. Proporţia acestui circ funebru nu poate scăpa ziariştilor din Europa. Au şi ei nevoie de un anumit procent de umor, de faptul divers care să le pigmenteze emisiunile. Aşa că evenimentul artificial umflat cu atâta inconştienţă de jurnaliştii români va stârni interesul europenilor, va aduce în România nu sute de mii de turişti, ci zeci şi zeci de jurnalişti şi echipe de televiziune. Şi vor descoperi cu toţii ceea ce vedem şi noi în fiecare zi. Amestecul de mizerie şi bogăţie, de fraudă şi de politică. Vor observa paralizia totală a Guvernului României în faţa chestiunii ţigăneşti, vor descoperi incoerenţa programelor europene în materie, vor descoperi capitalizarea furturilor şi cerşetoriilor din Occident prin satele şi periferiile oraşelor româneşti.
Şi atunci, de la această exagerare prostească a televiziunilor înfometate de audienţă şi de la disperarea politicienilor de a păstra controlul asupra puzderiei de voturi ţigăneşti va începe descoperirea absurdului în care se află sărăcia ţiganilor din România, dar şi fraudele din metropolele europene. Şi abia atunci va începe o discuţie serioasă despre România, Uniunea Europeană şi problema ţigănească.
Moartea şi înmormântarea lui Florin Cioabă au scos în evidenţă problema ţigănească şi uriaşa ei importanţă în România.
Dumnezeu să-l ierte!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.