Cod Portocaliu de caniculă în trei județe

Administrația Națională de Meteorologie a emis vineri un Cod Portocaliu de caniculă valabil sâmbătă în județele Teleorman, Giurgiu și Călărași, în timp ce alte 16 județe și Capitala rămân sub Cod Galben.

Sâmbătă, vremea se va menține caniculară în Oltenia, Muntenia, vestul Dobrogei și sudul Moldovei, unde temperaturile maxime vor atinge pe arii extinse 35-37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.

În județele Teleorman, Giurgiu și Călărași maximele termice se vor situa în jurul valorii de 38 de grade, iar disconfortul termic va fi deosebit de accentuat.

Cele 16 județe care se vor afla sâmbătă sub Cod Galben sunt Mehedinți, Gorj, Dolj, Vâlcea, Olt, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Ilfov, Buzău, Ialomița, Brăila, Galați, Vrancea, Constanța și Tulcea la care se adaugă municipiul București.

În cursul zilei de duminică, 6 septembrie, în sud-estul teritoriului vremea se va menține călduroasă, izolat caniculară, precizează ANM. De asemenea, instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în regiunile vestice, nordice și centrale și în zonele de deal și de munte.

În sudul și nord-estul teritoriului, local, se vor semnala descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, în special în noaptea de sâmbătă spre duminică, iar în est și sud-est cu precădere în seara zilei de duminică.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mia Tudose 1890 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.