Comisia Europeană cere măsuri naţionale pentru sprijinirea redresării

Comisia Europeană a adoptat, ieri, recomandările de politică economică specifice fiecărei ţări, pentru 2015 şi 2016, lansând un apel pentru luarea de măsuri la nivel naţional în vederea creării de locuri de muncă şi stimularea creşterii, potrivit Bursa.

Vicepreşedintele Comisiei Europene pentru euro şi dialog social, Valdis Dombrovskis, a declarat: „Consolidarea redresării economice a Europei necesită mai multe eforturi decisive în materie de politici. Multe state membre se confruntă cu provocări, cum sunt nivelul ridicat al datoriei publice şi private, productivitatea redusă şi lipsa investiţiilor, care duc la o rată ridicată a şomajului şi la înrăutăţirea condiţiilor sociale. Recomandările specifice fiecărei ţări privesc depăşirea acestor provocări”.

La rândul său, comisarul european pentru afaceri economice şi financiare, Pierre Moscovici, a spus: „Invităm statele membre să se asigure că redresarea economică este mai mult decât un fenomen sezonier (…) Ne-am stabilit ca priorităţi economice stimularea investiţiilor, sprijinirea reformelor structurale şi asigurarea continuării politicilor bugetare responsabile”.

Recomandările UE se referă, prioritar, la stimularea investiţiilor pentru sprijinirea creşterii viitoare şi realizarea de reforme structurale pe pieţele produselor, serviciilor şi forţei de muncă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.