Conflictul Dragu-Diaconu, faza amenințărilor cu darea în judecată

Ministrul Finanțelor, Anca Dragu, ia în considerare să îl dea în judecată pe fostul șef al Fiscului, Gelu Diaconu, pentru calomnie după ce acesta din urmă a publicat un text pe blogul său personal în care că oficialul guvernului și secretarul de stat Gabriel Biriș achetează și amenință angajații ministerului pentru că aceștia nu vor să ascundă cifrele lunare ale colectării veniturilor la bugetul de stat.

“Ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, și secretarul de stat Gabriel Biriș resping cu fermitate acuzațiile formulate de fostul președinte ANAF, Gelu Diaconu. Transparența a fost și este una dintre prioritățile strategice ale mandatului ministrului Finanțelor Publice. Dovadă stau informările lunare cu privire la situația veniturilor și a cheltuielilor bugetare.

Din păcate, fiecare comunicat de presă cu datele colectării a fost urmat de acuze fără dovezi, calomnii și articole denigratoare la adresa conducerii Ministerului Finanțelor Publice. Toate postările de pe blogul lui Gelu Diaconu sunt scrise într-un limbaj agresiv și au ca pretext o interpretare tendențioasă și răuvoitoare a cifrelor. În cele mai recente postări, Gelu Diaconu scrie despre amenințări cu anchete, mutări temporare și de eliberări din funcții ale angajaților MFP, fără nicio dovadă și total neadevărate. În plus, textele sunt pline de jigniri și de atacuri la persoană. Este motivul pentru care ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu, ia în considerare să îl dea în judecată pe fostul șef al Fiscului pentru calomnie”, se spune în comunicatul Ministerului Finanțelor.

În data de 26 mari, Gelu Diaconu a scris un text pe blogul personal care începe în stil tabloid: “Este absolut incredibil! Teroare în Finanțe! În 2016, la 26 de ani de la împușcarea lui Ceaușescu, un ministru (Anca Dragu) și un secretar de stat (Gabriel Biriș) anchetează și amenință angajații pentru că aceștia nu vor să ascundă cifrele lunare ale colectării!”. Conform acestuia, “tandemul toxic Dragu-Biriș” a convocat o ședință la care au participat președintele ANAF, Dragoș Doroș, vicepresedintele Dudaș, șeful Direcției de Integritate, câteva „pierde-vară” de la cabinetul ministresei, alți șefi din direcțiile de specialitate, în cadrul căreia o parte dintre angajații ANAF au fost amenințați cu anchete, mutări temporare și eliberări din funcție.Motivul? Gelu Ștefan Diaconu are acces și publică pe blog și Facebook, cifrele lunare ale colectării, cifre pe care ei le ascund presei și românilor de când au fost numiți în funcție.

Gelu Diaconu susține că șefii de azi ai Finanțelor auu intenționat să solicite declarații scrise sub jurământ angajaților din aparatul central că nu ar fi furnizat ei aceste date. În plus, a spus acesta, “la propunerea unui bezmetic aflat pe o funcție din poziția în care răspunde direct de colectare! au vrut să arunce pe intranet cifre false, pe care sa le preiau, să le fac publice și așa să descopere/compromită sursa”.

Gelu Diaconu a prezentat de mai multe ori cifre defalcate lunar care arată că veniturile la buget din TVA și accize au scăzut față de anul trecut. El a acuzat Finanțele că ascund adevărata față a “dezastrului” pentru că prezintă date pe toate lunile scurse de la începutul anului și că acestea arată mai bine decât în 2015 însă această situație se datorează performanțelor realizate în luna ianuarie, atunci când colectarea o făcea însuși Diaconu, încă director al ANAF.

După aceea, spune el, au urmat luni cu încasări mult mai mici. Diaconu a fost schimbat din funcție în luna februarie după ce numele său a apărut într-un dosar anchetat de DNA.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4565 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.