„Cronica Cârcotaşilor”, relansată într-o nouă formulă

Emisiunea „Cronica Cârcotaşilor” s-a relansat, miercuri seară, la Prima TV, într-o nouă formulă după destrămarea vechii echipe.

Din acest sezon, noii prezentatori, Ioana Petric şi Alex Bogdan, vor lucra „sub atenta îndrumare a lui Şerban Huidu”.

Ioana Petric este una dintre „bebeluşele” emisiunii „Cronica Cârcotaşilor”, în timp ce Alexandru (Alex) Bogdan este unul dintre actorii din emisiunea „Mondenii” de la Prima TV.

Noile vedete ale emisiunii „Cronica Cârcotaşilor” – care va fi difuzată la Prima TV în fiecare miercuri, de la ora 20.30 – au fost prezentate de Şerban Huidu şi Cristian Hrubaru.

Într-un comunicat remis Mediafax de Prima TV, Ioana Petric spune că ea şi colegul său de pupitru vor lucra în acest sezon „sub atenta îndrumare a lui Şerban Huidu”. „Momentan, nici eu, nici Alex nu contribuim în mod direct la scrierea textelor, dar oameni foarte bine pregătiţi din jurul nostru ne lasă libertatea de a improviza şi de a aduce mereu o contribuţie personală. Nu vom face niciodată afirmaţii nefondate sau în care să nu credem. Nu poţi fi formator de opinie, fără o opinie personală”, spune Ioana Petric.

La rândul său, Alex Bogdan spune că nu vrea să se gândească la faptul că joacă rolul unui prezentator. „Era vremea pentru o abordare mai fresh la ‘Cronică’. Cu siguranţă va fi altfel”, spune acesta.

Mihai Găinuşă şi Codruţ Kegheş (Dezbrăcatu’) au decis în această vară să părăsească emisiunea „Cronica Cârcotaşilor” de la Prima TV, pe care o prezentau în această formulă din noiembrie 2011.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.