Cum arată lista cu oameni care au făcut bani adevărați

Cei mai mari investitori din istorie au fost oameni incredibili de inteligenți, foarte influenți, nu toți au făcut bani, au format un grup nu foarte divers pentru că majoritatea sunt albi, și mai niciunul nu a plecat să lucreze pe Wall Street în timpul Marii Depresiuni, sunt concluziile Market Watch, care a realizat o listă cu cei mai mari 67 de investitori din istoria lumii.

Autorii susțin că lista aceasta nu este completă pentru că nu au fost incluși șefi strategi precum Abby Joseph Cohen (una din cele mai puternice femei din SUA, economist la Goldman Sachs) sau președintele Fed, Alen Greenspan. Dar pe listă sunt comercianți, investitori, manageri de fonduri speculative, laureați ai premiului Nobel, economiști și pionieri în administrarea de portofolii. Unii dintre acești oameni nu au făcut bani, dar au avut o mare influență asupra modului în care ne raportă, la investiții, cum ar fi Daneil Kahneman (psiholog israelian. Contribuțiile sale sunt considerate deschizătoare de drum în domeniul psihologiei judecății și luării de decizii, al euristicii, comportamentului economic și psihologiei hedonice) sau Robert Shiller (economist american care a primit Premiul pentru Științe Economice în memoria lui Alfred Nobel 2013 „pentru analiza lor empirică a prețurilor activelor”).

Analizându-i pe toți 67, publicația Market Watch scrie că nu există multă diversitate în grup. Sunt o mulțime de oameni albi. Fiecare persoane de pe listă este incredibil de inteligentă și aceste persoane au fost foarte norocoase să se nască atunci când s-au născut.
Market Watch a calculate câștigurile realizate de acești mari investitori în primii lor 25 de ani de activitate și a ajuns la concluzia că randamentul mediu a fost de 1.463%. Luând în calcul indicele S&P 500 SPX, unul dintre cei mai urmăriți care conține evoluția acțiunilor a 500 de mari companii de pe bursă, cel mai mic câștig dintre toți cei 67 l-a realizat Philip Fisher, 319%. Acesta și-a început activitatea în 1929, anul când a început marea criză economic. La polul opus, a fost Jim Chanos, cu un randament de 2.451% în primii săi 25 de ani pe piețele financiare. Chanos este cel care a intuit prăbușirea Enron și a câștigat de pe urma acestuie eveniment. Cea mai bună perioadă de 25 de ani a avut-o Stanley Druckenmiller, care a avut un randament de 5.342%. Acesta a fost asociat al lui George Soros. La un moment dat fondurile Duquesne Capital ale lui Druckenmiller au ajuns la o expunere de 20% din
portofoliu pe aur, cele mai mari din istoria lor. A fost protecţia contra unei crize economice faţă de care fostul asociat al lui Soros a avertizat demult. În ultimii ani a fost un critic dur al politicilor neconvenţionale promovate post-criză de băncile centrale. Următorii sunt Paul Tudor Jones, David Swensen și Rob Arnott, cu 3.438%. Tudor Jones este un trader care și-a atins punctul culminant al genialității financiare când a reușit să prezică crahul financiar din 1987, cunoscut sub denumirea de Black Monday. Astfel, a reușit să dubleze averea investitorilor pe care-i avea clienți. David Swensen, care supraveghează portofoliul de investiţii de
25,6 miliarde de dolari al Universității Yale, a pariat în 1994 50 de milioane de dolari pe Zimmerman. Investiţia făcută de Yale este evaluată acum la circa un miliard de dolari şi este unul dintre cele mai pro¬fitabile pariuri ale universităţii. Rob Arnott este fondatorul și președintele Research Affiliates și este manager de portofoliu la Pimco. El a pus pe picioare mai multe strategii de
portofoliu neconvenționale care sunt acum aplicate pe scară largă, inclusiv alocarea tactică a activelor, alocarea globală a activelor tactice, precum și abordarea indicelui fundamental de invesții.
Orice listă ca aceasta este incompletă, dar acest lucru este un punct de plecare pentru ceva mai bun, scrie Market Watch. Iată cine sunt cei 67:

1870 – Bernard Baruch
1877 – Jesse Livermore
1883 – John Maynard Keynes
1894 – Benjamin Graham
1900 – Alfred Winslow Jones, John Burr Williams
1907 – Philip Fisher
1908 – John Kenneth Galbraith
1912 – John Templeton, Milton Friedman
1915 – Paul Samuelson
1919 – Peter Bernstein
1923 – Merton Miller
1924 – Charlie Munger
1927 – Harry Markowitz
1929 – Jack Bogle
1930 – Warren Buffett , George Soros , Jack Treynor
1932 – Burton Malkiel , Julian Robertson, Ed Thorp
1933 – William O’Neil
1934 – William Sharpe, Daniel Kahneman
1936 – Carl Icahn , Martin Leibowitz
1937 – Charlie Ellis
1938 – Jim Simons, Fischer negru
1939 – Gene Fama
1940 – Michael Steinhardt
1941 – Myron Scholes
1942 – Mario Gabelli, Martin Zweig
1943 – Leon Cooperman , Ronald Perelman
1944 – Robert Merton, Peter Lynch, Bill Gross
1945 – Richard Thaler, Bruce Kovner
1946 – Howard Marks, David Booth, Ed Seykota
1948 – William Bernstein
1949 – Ray Dalio
1950 – Bill Miller
1951 – David Shaw
1953 – Stanley Druckenmiller
1954 – David Swensen, Paul Tudor Jones , Rob Arnott
1956 – Louis Bacon Moore, Steven Cohen , Michael Marcus
1957 – David Tepper , Jim Chanos , Seth Klarman, Joel Greenblatt
1959 – Jeff Gundlach
1961 – Dan Loeb
1966 – Cliff Asness, Bill Ackman
1968 – David Einhorn , Ken Griffin

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4564 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.