Cum se taie o pădure virgină şi cât de mici sunt amenzile date de autorităţi

ONG-ul de mediu Agent Green susţine că la poalele munţilor Făgăraş, într-o pădure virgină, mafia lemnului exploatează nestingherită lemn iar Garda Forestieră Braşov dă amenzi modice şi nu intervine în acţiunea de defrişare. Mai mult, tăierile ilegale, conform Agent Grenn, afectează turismul local şi afacerile unor păstrăvării care s-au dezvoltat cu bani europeni.

„Mafia lemnului a pus stăpânire pe Pădurile Șincii. Se exploatează ilegal în păduri virgine!

Puţin mai la vale cei care au investit în ecoturism şi au creat locuri de muncă au fost compromişi. La intrarea pe Valea Strâmbei din Pădurile Șincii s-au instalat abuziv semne de circulaţie pentru interzicerea accesului auto, deşi zona a fost deschisă pentru turism prin fonduri Europene. Turiştii se tem să intre pe interzis, pensiunile nu mai au turişti, iar păstrăvăriile au pierdut 80-90% din peşte din cauza apei negre provenită din exploatările forestiere.

Acum, departe de ochii oamenilor şi toleraţi de Ministerul Mediului, Garda Forestieră şi Garda de Mediu, mafia pădurilor îşi desăvârşeşte distrugerea. Ultima şansă pentru a salva pădurile virgine şi comunităţile locale este ca prim-ministrul Cioloş să intervină personal pentru a prelua controlul asupra situaţiei. Corpul de control al prim-ministrului trebuie să oprească imediat exploatările, să prindă şi să sancţioneze întreaga reţea de la minister până la firmele de exploatare, să protejeze ce a mai rămas din pădurile virgine şi să sprijine comunităţile locale”, au declarat cei de la Agent Green. Ca să fie totul şi mai clar, ei au postat un film în care prezintă tăierile de copaci şi durerile unui investitor într-o păstrăvărie:

Garda Forestieră Braşov a dat amenzi şi a făcut un denunţ penal, dar tăierile nu au fost sistate, spun cei de la Agent Green. „Garda Forestieră Braşov a amendat cu 5.000 lei firma de exploatare şi cu 3.000 de lei şeful de ocol. S-a făcut şi un denunţ penal către Parchetul de lângă Judecătoria Braşov pentru că s-a lucrat ilegal în păduri inventariate drept virgine. Întrucât Garda Forestieră nu a sistat exploatările, Agent Green va continua demersurile legale pentru a salva ce a mai rămas din pădurile virgine. Am cerut printr-o nouă adresă către Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor – România să intervină de urgenţă în acest caz”, au mai spus reprezentanţii ONG-ului de mediu.

Pădurea seculară de la poalele Făgăraşului a fost propusă pentru includerea în patrimoniul UNESCO. Este vorba de arbori imenşi, ce nu pot fi găsiţi în altă parte. De regulă fagii nu depăşesc 41 de metri înălţime, dar în „altarul giganţilor” de la Şinca, cum mai este numită pădurea seculară, ei ating şi peste 50 de metri şi un diametru de aproximativ 1,5 metri. La fel şi brazii, care au mai bine de 54 de metri înălţime.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cristian Cretu 866 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.