Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni

Potrivit estimărilor Administrației Naționale de Meteorologie, în următoarele două săptămânim temperaturile se vor încadra în limitele normale pentru această perioadă, cu valori termice diurne ce nu vor depăși 21 de grade Celsius la nivelul întregii țări.

În privința ploilor, acestea își vor face din nou apariția, atât în zilele de 25 și 29 aprilie, cât și în zilele de Paști, când se anunță precipitații pe arii extinse, în general moderate cantitativ, însă local mai însemnate.

În Banat, în primele trei zile, temperaturile diurne vor crește treptat, până la o medie a maximelor de 19 grade. Ulterior, până la sfârșitul celor două săptămâni, această medie va oscila ușor între 18 și 21 de grade, menținându-se apropiată de norma regională climatologică a sfârșitului de aprilie și începutului de mai. După nopțile mai reci dintre 25 și 27 aprilie, când izolat vor fi condiții de brumă, începând cu 28 aprilie regimul termic nocturn nu va suferi modificări semnificative, iar minimele se vor încadra, în medie, între 6 și 9 grade. Pe parcursul întregului interval de două săptămâni, pe spații restrânse sunt posibile ploi slabe, trecătoare. Excepție vor face zilele de 25 și 29 aprilie, precum și intervalul 1-3 mai, când va ploua pe arii extinse și moderat cantitativ.

În Crișana, în primele trei zile ale intervalului, temperaturile diurne vor crește treptat, până la o medie a maximelor de 19 grade. Până la sfârșitul celor două săptămâni, această medie va oscila ușor între 17 și 20 de grade. Nopțile vor fi mai reci între 25 și 27 aprilie, când izolat vor fi condiții de brumă, iar începând cu 28 aprilie regimul termic nocturn nu va suferi modificări semnificative, minimele urmând a se încadra, în medie, între 5 și 8 grade. Pe parcursul întregului interval de două săptămâni, pe spații restrânse sunt posibile ploi în general slabe. Excepție vor face zilele de 25 și 29 aprilie, precum și intervalul 1-3 mai, când va ploua pe arii extinse și local cantitățile de apă pot fi mai însemnate.

În Transilvania, după două zile reci pentru această perioadă, cu o medie a temperaturilor maxime de 9 grade, urmează a se înregistra valori termice normale, astfel încât media maximelor va crește semnificativ, iar între 27 aprilie și 8 mai, se va situa în intervalul 16 — 19 grade. Tendința regimului termic mediu nocturn este tot de creștere, de la medii în jurul a zero grade în primele trei nopți, când se va semnala brumă, la minime ce se vor încadra până pe 8 mai, în medie, între 3 și 7 grade. Pe parcursul întregului interval de două săptămâni, pe spații restrânse sunt posibile ploi slabe, trecătoare. Excepție vor face zilele de 25 și 29 aprilie, precum și intervalul 1-3 mai, când va ploua pe arii extinse și izolat cantitățile de apă vor fi mai însemnate.

În Maramureș, până joi, temperaturile diurne vor crește treptat, până la o medie a maximelor de 17 grade. Apoi, până la sfârșitul celor două săptămâni, această medie va oscila între 16 și 19 grade și va fi apropiată de norma regională climatologică a sfârșitului de aprilie și începutului de mai. După nopțile mai reci dintre 25 și 27 aprilie, când media temperaturilor minime va fi în jur de zero grade și izolat se va semnala brumă, începând cu 28 aprilie regimul termic nocturn nu va suferi modificări semnificative, iar minimele se vor încadra, în medie, între 4 și 7 grade. Pe parcursul întregului interval de două săptămâni, pe spații restrânse sunt posibile ploi în general slabe. Excepție vor face zilele de 25 și 29 aprilie, precum și intervalul 1-3 mai, când va ploua pe arii extinse și local cantitățile de apă pot fi mai însemnate.

În Moldova, după două zile reci pentru această perioadă, cu o medie a temperaturilor maxime de 11 — 12 grade, urmează a se înregistra valori termice normale. Media maximelor va crește semnificativ și se va încadra, între 27 aprilie și 8 mai, în intervalul 17 — 20 de grade. Tendința regimul termic mediu nocturn este tot de creștere, de la medii în jurul a două grade Celsius, pe 27 aprilie, când vor fi condiții de brumă, la minime ce se vor încadra până pe 8 mai, în medie, între 5 și 8 grade. În intervalul 1-3 mai va ploua pe arii extinse și local cantitățile de apă pot fi mai însemnate, iar ploi în general slabe se pot semnala zilnic, pe parcursul celor două săptămâni.

În Dobrogea, răcirea vremii va continua până pe 26 aprilie, când media maximelor va ajunge la 11 grade. După acest interval, până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, valorile termice diurne se vor menține apropiate de cele normale pentru această perioadă, cu o medie a maximelor de 17 — 19 grade. Regimul termic nocturn va ajunge sub cel normal pe 27 aprilie, când media temperaturilor minime va fi de 5 grade, însă ulterior această medie nocturnă nu va avea modificări semnificative până pe 8 mai și se va încadra între 7 și 11 grade. În intervalele 25-26 aprilie și 1-3 mai va ploua pe arii extinse și moderat cantitativ, iar ploi în general slabe se pot semnala zilnic, cu precădere pe parcursul celei de-a doua săptămâni.

În Muntenia, răcirea vremii va continua până pe 26 aprilie, când media maximelor va ajunge la 11 grade. Apoi, până la sfârșitul celei de-a doua săptămâni, valorile termice diurne se vor menține apropiate de cele normale pentru această perioadă, cu o medie a maximelor de 18 — 21 de grade. Regimul termic nocturn va ajunge sub cel normal pe 27 aprilie, când media temperaturilor minime va fi de 3 grade și izolat vor fi condiții de brumă, însă ulterior această medie nocturnă va avea modificări minore până pe 8 mai și se va situa între 5 și 9 grade. Va ploua pe arii extinse și moderat cantitativ în intervalele 25-26 aprilie și 1-3 mai și posibil pe 29 aprilie, iar ploi în general slabe se pot semnala zilnic, cu precădere pe parcursul celei de-a doua săptămâni.

În Oltenia, după două zile reci pentru această perioadă, cu o medie a temperaturilor maxime de 13 — 14 grade, urmează a se înregistra valori termice normale, astfel încât media maximelor va crește semnificativ și se va încadra, între 27 aprilie și 8 mai, în intervalul 17 — 21 de grade. Tendința regimul termic mediu nocturn este tot de creștere, de la medii în jurul a 2 grade pe 27 aprilie, când vor fi condiții de brumă, la minime ce se vor încadra până pe 8 mai, în medie, între 5 și 9 grade. Va ploua pe arii extinse și moderat cantitativ în intervalele 25-26 aprilie și 1-2 mai și pe 29 aprilie, iar ploi în general slabe se pot semnala zilnic, cu precădere pe parcursul celei de-a doua săptămâni.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mia Tudose 1890 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.