Cum va fi vremea luni şi marţi

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, vremea se încălzeşte, astfel că va fi mult mai cald decât în mod obişnuit pentru această dată.

Maximele se vor încadra între 10 şi 22 de grade Celsius, cu valori mai mari în sud, iar cele minimele, între -2 şi 9 grade Celsius. Cerul va fi variabil, cu înnorări, la începutul zilei, în zona Carpaţilor Orientali, unde temporar se vor semnala precipitaţii slabe, mai ales sub formă de ploaie, iar noaptea în regiunile intracarpatice, unde, doar izolat spre dimineaţă, este posibil să plouă slab. Local şi temporar, vor fi intensificări ale vântului şi în restul teritoriului, dar cu viteze de până la 50…60 km/h.

În Capitală, temperatura maximă va fi de 18-19 grade Celsius, iar cea minimă de 5-7 grade Celsius. Cerul va fi variabil, iar vântul va avea unele intensificări pe parcursul zilei.

Marți, se menține caldă, în special în regiunile sudice şi sud-estice. Maximele se vor încadra între 11 şi 24 grade, iar cele minime între 2 şi 11 grade. Înnorările se vor accentua treptat începând din regiunile vestice şi, îndeosebi în a doua parte a intervalului, va ploua, în general slab cantitativ, în majoritatea zonelor. Ploile vor avea şi caracter de aversă şi vor fi posibile descărcări electrice. Spre dimineaţă în zona înaltă din nordul Carpaţilor Orientali, trecător, precipitaţiile vor fi mixte.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Mia Tudose 1890 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.