DA! Dreptate şi Adevăr pentru Traian Băsescu!

Lumea noastră românească a devenit în ultimii ani de domnie ai lui Traian Băsescu tot mai polarizată, tot mai încărcată de tensiuni şi frustrări sociale, tot mai lipsită de valori autentice şi de bun-simţ. Totul a pornit de la Alianţa D.A. – Dreptate şi Adevăr – condusă de Traian Băsescu, alianţă în care am crezut şi pe care am votat-o cu gândul că măcar şi simpla performare a unor cuvinte precum Dreptate şi Adevăr poate atrage realitatea acestor principii pentru milioanele de români sărăciţi până la marginea neagră a subzistenţei. Milioane de suflete au fost lăsate, însă, fără nicio speranţă socială şi de existenţă. Suntem şi noi, conform statisticilor oficiale!, fruntaşii Europei la analfabetism (6% dintre români nu ştiu carte, faţă de 2% în Bulgaria şi 1% în Ungaria!), numărul de decese cauzate de cancer într-un an (46.5000!), „boala săracului” (TBC, adică!, bolnavii din ţara noastră sunt de 8 ori mai numeroşi decât cei din Europa de Vest!), decese provocate de bolile de ficat, numărul infecţiilor de sifilis, rata mortalităţii infantile (22,9%, cea mai mare din Europa, comparativ cu 5,72% cât este media înregistrată pentru celelalte ţări ale Uniunii Europene!), decesele cauzate de infarctul miocardic acut, îmbolnăviri cu hepatita A, mortalitatea cauzată de cancerul de col uterin (cu un risc de 6,3 ori mai mare decât media europeană!), numărul cazurilor grave de scolioză, infecţii intraspitaliceşti, migraţia medicilor, abandonul copiilor, violenţa în şcoli, exportul de prostituate, corupţie, accidente rutiere soldate cu morţi şi răniţi grav, creşterea standard de TVA între 2011 şi 2010 (de la 19 la 24%!), lipsa de duşuri şi toalete! De Dreptatea şi Adevărul Epocii Traian Băsescu s-a ales praful şi pulberea! Cultura dialogului a fost înlocuită cu dialogul surzilor şi al talibanilor care aşteaptă cu voluptate orice denunţ calomnios şi multă, tot mai multă violenţă şi agresivitate verbală. Nu mai suntem atenţi la nuanţe, la detalii şi, mai cu seamă, la argumentul Celuilalt. Celălalt este, în cel mai fericit caz, un rău necesar care trebuie combătut ori anihilat! DA-ul pentru Traian Băsescu pe care o să-l ştampilez la referendumul de pe 29 iulie 2012 poate însemna Dreptatea şi Adevărul pe care preşedintele României ultimilor ani le merită cu asupra de măsură!

Îmi dau seama tot mai mult că Traian Băsescu este în acest moment răul cel mai mare pentru România. Pentru că el a reuşit să perfecţioneze tot ce avea mai tribal, mai birocratic şi mai corupt România în ultimii 20 de ani. Preşedintele-jucător a tabloidizat discursul public, reprezentarea oficială a statului şi temele identitare ale naţiunii. A sfârşit cu tema modernizării ţării prin impunerea unor principii fanariote! A cumpărat susţinerea externă a regimului său cu peşcheşuri şi contracte, iar adversarii săi politici (laolaltă cu susţinătorii săi!) au fost asiguraţi cu dosare, scurgeri de informaţii pe surse şi înregistrări ale serviciilor secrete. Metodele securistice s-au rafinat şi au fost acoperite prin dezvăluiri de presă şi de „breaking-news”. O Românie, vorba poetului, din bube, mucigaiuri şi noroi, asta ne lasă pe cap şi pe ficat regimul Traian Băsescu!

Nu vreau să emigrez, nu vreau să mă refugiez într-un turn de fildeş din care să nu mai aud şi să nu mai văd cum ţara mea este prilej de hăhăială şi batjocură! Îmi voi face Dreptate cu Votul! Voi vota pe 29 iulie 2012 în chenarul cu DA. Dreptate şi Adevăr pentru Traian Băsescu!

DA! Dreptate şi Adevăr pentru Traian Băsescu!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.