De la grupul de la Cluj la grupul pentru Gherla

Iţele megaafacerii cu mita consistentă oferită pentru cel mai bănos contract din istoria Hidroelectrica, pentru care au fost arestaţi directorul de marketing al companiei şi un consilier dubios al ministrului delegat pentru Energie, duc spre tot mai importantul ministru Constantin Niţă, cunoscut ca baron PSD de Braşov, unde conduce organizaţia judeţeană a principalului partid de guvernământ. Dacă tot a ieşit în evidenţă, organele de anchetă, îndeosebi DNA, ar trebui să facă lumină şi asupra legăturilor şi combinaţiilor ministrului Niţă cu directorul general al SC Electrica SA, Ioan Roşca (orignar din Braşov, unde a deţinut funcţia de director al Filialei Transilvania Sud a SC Electrica SA), pe care îl menţine, şi nu dezinteresat, în funcţia în care a fost promovat de PDL, drept răsplată pentru sponsorizarea substanţială a campaniei de realegere a preşedintelui Traian Băsescu în 2009.

În urma recentului scandal de la Hidroelectrica, opinia publică a aflat că profesia de bază (şi probabil de credinţă) a ministrului Niţă este de ospătar, de la care i se trage probabil mania bacşişului. Niţă nu este însă singurul lider PSD care şi-a început cariera cu ospătăria. Ospătar a fost şi liderul PSD Bistriţa Năsăud, Radu Moldovan, promovat purtator de cuvât al PSD de către Victor Ponta şi ales anul trecut preşedinte al Consiliului Judeţean. Preşedintele Organizaţiei judeţene Satu Mare a PSD, Mircea Govor, care deţine şi funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, a fost ospătar şi bucătar la o cantină de IAS. Liderul de facto al Organizaţiei judeţene Cluj a PSD, deputat Aurelia Cristea, febleţea premierului Ponta de la poalele Feleacului, pe care a însărcinat-o după alegerile parlamentare cu politica de cadre în Transilvania, a fost vânzătoare de aprozar. Evident, toţi aceştia au dobândit mai târziu, în mod mai mult sau mai puţin dubios, licenţe la facultăţi private mai mult sau mai putin obscure. De exemplu, actualul lider al PSD Satu Mare şi-a procurat o diplomă de licenţă în inginerie alimentară, dar nimeni nu ştie când şi ce facultate a urmat. Întârziatul inginer alimentar nu face aceste precizări în CV şi nu poate indica doi profesori, doi colegi şi titlul lucrării sale de licenţă de la facultatea pe care a absolvit-o.

Ministrul Niţă nu este nici singurul lider penal sau venal din PSD. Liderul PSD Bihor, Ioan Mang, fost senator, actualmente vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, a fost învinuit de furt intelectual după ce anul trecut, cu ocazia nominalizării sale pentru postul de ministru al Educaţiei, au fost depistate mai multe lucrări plagiate de către acesta. Liderul PSD Timiş, Titu Bojin, care deţine şi funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean şi este cunoscut drept un apropiat al tatălui socru Ilie Sârbu, este anchetat de curând de DNA pentru favorizarea societăţilor comerciale aparţinând unor apropiaţi în perioada ( de 12 ani) în care a deţinut funcţia de director general la Direcţia Apelor Române Banat. Cu câţiva ani în urmă, Titu Bojin s-a plâns unor apropiaţi ai lui Ion Iliescu că ar fi fost păcălit de avocaţii Victor Ponta şi Dan şova, care i-ar fi solicitat suma de 50.000 euro pentru a rezolva punerea în libertate a fiului său vitreg la instanţa supremă, unde afirmau că au relaţii apropiate, dar a rămas cu banii daţi si cu fiul în arest. Pentru afaceri cu Apele Române a fost luat în vizor şi liderul PSD Caraş Severin, deputatul Ion Mocioalcă, căruia premierul Ponta i-a năşit fiica la o nuntă organizată cu mare fast anul trecut. Despre liderul PSD Alba, deputatul Ioan Dârzu, se spune că şi-a mânjit mâinile în laptele de la Albalact. Liderul PSD Arad, Dorel Căprar, a avut ceva probleme penale cu firma sa de iluminat publică. Liderul PSD Harghita, deputatul şi ministrul Mircea Duşa, are legături suspecte cu mafia pădurilor din zonă, îndeosebi cu nişte afacerişti veroşi veniţi din ţara Oaşului.

Un caz ultrapenal este preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor. În jurul anului 2000, acesta a fost învinuit de evaziune fiscala cu alcool in sumă de 435 miliarde de lei vechi, dar a scăpat întrucât l-a convins pe un cumnat de-al său să preia întreaga responsabilitate penală. În 2006 a fost inculpat de DNA pentru deturnarea sumei de 12,5 miliarde lei vechi din alocaţiile Consiliului Judeţean Satu Mare pentru clubul de fotbal FC Olimpia si pentru devalizarea Băncii Dacia Felix şi a Băncii Comerciale Române cu peste 20 miliarde lei vechi, dar a scăpat în urma unor intervenţii politice si a mituirii unor procurori. Actualmente, Mircea Govor este cercetat de structura centrală şi de serviciile teritoriale Oradea şi Cluj Napoca ale DNA în mai multe dosare pentru fapte de corupţie comise în calitate de vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Satu Mare. Acestuia i se impută, în primul rând, că a favorizat SC Tehnic Asist Botoşani, firma de asfaltări moşită de fostul secretar general al PSD Octav Cozmâncă şi protejată acum de actualul secretar general PSD, deputatul de Botoşani, Andrei Dolineaschi, care a beneficiat de lucrări de reparaţii drumuri în valoare de zeci de milioane de euro de la Consiliul Judeţean Satu Mare. În schimb, firma din Botoşani i-a asigurat finanţarea la negru pentru mai multe campanii electorale, precum si o serie de foloase personale. În vara acestui an, a doua zi după ce Mircea Govor a fost desemnat preşedinte al Organizaţiei Judeţene Satu Mare a PSD, la insistenţele preşedintelui executiv Liviu Dragnea, Consilului Judeţean Satu Mare a atribuit o lucrare de reabilitare drumuri in valoare de 39 miloane lei SC Tel Drum SA Alexandria, cunoscută ca fiind firma de casă a lui Dragnea, celelalte 9 firme concurente fiind eliminate pentru diverse motive. Apoi, Mircea Govor este anchetat pentru că a favorizat ziarul si postul de televiziune patronate de fiul său, prin plata unor sume substanţiale de către Consiliul Judeţean pentru publicitate fictivă, precum şi pentru că şi-a decontat fictiv la Consiliul Judeţean cheltuielile de deplasare, cazare si diurnă pentru reuniuni politice desfăşurate la Bucureşti ori pentru vacanţe sau cosultaţii medicale efectuate în străinătate(Austria, Germania). În fine, Govor mai este anchetat pentru că şi-a angajat sau promovat în aparatul propriu al Consiliului Judeţean sau în instituţii subordonate acestuia (Direcţia pentru Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, Spitalul Judeţean, Sc Apaserv SA) mai multe rudenii şi cunoştinţe apropiate (două surori, doi cumnaţi, doi veri, nora, amanta, soţia unui verişor, fosta contabilă a firmelor sale falimentare).

Este trist pe ce mâini a ajuns PSD în majoritatea judeţelor din Transilvania! Ce involuţie s-a produs faţă de acum un deceniu, când în fruntea PSD din Transilvania se afla Grupul de la Cluj, reprezentat în Guvernul Adrian Năstase şi în structurile centrale ale partidului prin ministrul de Interne, Ioan Rus, ministrul Informaţiilor Publice, Vasile Dâncu, şi ministrul delegat pentru negocierea aderării la Uniunea Europeana, Vasile Puşcaş! Trei lideri (un inginer, un sociolog şi un istoric) care au fost studenţi eminenţi, absolvind ca şefi de promoţie facultăţiile pe care le-au urmat. Trei lideri care au devenit profesori universitari eminenţi, cu doctorate şi nenumărate lucrări de specialitate. Trei lideri care au reuşit şi în afaceri prin ei însuşi, înainte de a deveni miniştri. Iată că, după un deceniu, preşedintele premier Victor Ponta, care se închipuie un Tony Blair al Balcanilor, a modernizat PSD-ul promovând o suită de lideri judeţeni care au şansa să-şi încheie cariera la puşcăria din Gherla, cea mai veche şi mai mare închisoare din România. Ciudata optică de selecţie a leadershipului de partid din partea unui fost procuror.

Senator
Valer Marian

P.S.: În această declaraţie am abordat situaţia liderilor social democraţi din Transilvania, undei cunosc situţia mai bine, dar aceasta nu înseamnă că PSD ar duce lipsă de lideri penali dincoace de Carpaţi. Un ultim exemplu, ajuns ieri în lumina refelectoarelor, este senatorul Nicolae Bădălău, fost subprefect, prefect şi deputat de Giurgiu, actualmente preşedintele Organizaţiei Judeţene Giurgiu a PSD, împotriva căruia DNA a început urmărirea penală pentru trafic de influenţă în dosarul evaziunii fiscale de 50 milioane euro cu produse din carne. Nicolae Bădălău a fost impus în funcţia de preşedinte al PSD Giurgiu de către vecinul său de judeţ Liviu Dragnea, numărul 2 în PSD, cu toate că i-au fost aduse la cunoştinţă antecedentele sale penale. Înainte de 1989, Nicolae Bădălău a fost condamnat la închisoare pentru că, în calitate de inginer agronom la un CAP din judeţul Giurgiu, a sustras mai mulţi saci cu grâu, cazul său fiind prezentat de Procuratura Generală şi mediatizat la nivel national în perioada respective, când am fost procuror. În perioada, 2009-2012, Nicolae Bădădălău a fost cercetat de DNA pentru fapte de corupţie şi de DIICOT pentru constituirea unui grup infracţional organizat in vederea spălării banilor, referitor la cumpărarea unui teren de 130 hectare în extravilan, cu suma de 12 000 euro , pe care l-a introdus în intravilan, obţinând singura aprobare în acest sens în localitatea respectivă, şi l-a revândut cu suma de 3 000 000 euro. Printr-o ordonanţă emisă în data de 7.03.2012, in dosarul nr. 60/P/2012, DIICOT a disjuns cauza şi a declinat competenţa de soluţionare, sub aspectul infracţinilor de fals în declaraţii, evaziune fiscală, şi spălarea banilor obţinuţi din aceste infracţiuni, în favoarea Parchetului, de pe lângă Tribunalul Giurgiu, întrucât îşi pierduse calitatea de deputat. În martie 2013 mi-a parvenit o notă din care rezulta că în cursul lunii respective, invocând vizita pe care urmau să o efectueze în judeţ în scop politic şi cinegetic secretarul general Liviu Dragnea şi liderul senatorilor PSD Ilie Sârbu, cu a căror prietenie se lăuda, senatorul Bădălău a început să facă chetă de partid, solicitând sume de bani tuturor celor numiţi în funcţie de PSD, (şefi de instituţii deconcentrate, ingineri silvici), în tranşe până la 50 000 de euro. Am prezentat nota lui Ilie Sârbu, liderul meu de grup pe atunci, dar în loc de mulţumiri am beneficiat ulterior de o atitudine tot mai rece şi apoi ostilă din partea acestuia. Probabil că atitudinea mea a deranjat unele vârfuri ale PSD, iar, după excluderea mea nemotivată în vreun fel, am început să mă gândesc că e posibil să fi fost sancţionat pentru că n-am făcut nici o chetă de partid şi pentru că mai marilor PSD le plac sau le convin lideri judeţeni de genul Bădălău.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.