De Ziua Naţională a României, concert românesc la Saint-Martin-in-the-Fields

Violonistul Bogdan Costache şi pianista Andrada Brisc, doi tineri muzicieni în plină afirmare, sunt următorii invitaţi ai ICR Londra în seria de concerte organizate, de peste patru ani, împreună cu prestigioasa instituţie muzicală londoneză St Martin-in-the-Fields. Programul va include partituri de Milstein, Enescu, Brahms, Sarasate şi Bazzini, culminând cu emoţionanta Baladă a lui Ciprian Porumbescu.

Concertul de mâine încheie seria de recitaluri româneşti din anul acesta de la St Martin-in-the-Fields, în care s-au derulat nu mai puţin de şapte evenimente, susţinute de Adela Liculescu, Alexandru Lazăr, Rebeca Omordia, Teodor Rusu şi Paul Cartianu, Lia Popa, precum şi de Mircea Belei şi Attila Syekely. Următorul concert va avea loc pe 4 ianuarie, avându-l ca protagonist pe pianistul Cristian Sandrin.

Bogdan Costache a început studiul viorii la vârsta de cinci ani, iar la opt ani a debutat ca solist împreună cu Orchestra Filarmonică din Braşov. Bogdan Costache a studiat cu Florin Croitoru, Octavian Raţiu şi Valeriu Rogacev şi este câştigătorul a numeroase distincţii în cadrul concursurilor naţionale şi internaţionale, obţinând Premiul I în cadrul competiţiei Monterosa Kaway (Italia) şi Marele Premiu în cadrul concursului Remember Enescu.

Violonistul a susţinut recitaluri în România, Italia, Germania şi Marea Britanie şi a participat la master class-uri susţinute de violonişti vestiţi precum Remus Azoiţei, Liviu Prunaru, Alexandru Tomescu, Arette Bonamy, Valeriu Rogacev, Octavian Raţiu. În prezent, după o bursă obţinută în anul 2012 la Royal Academy of Music din Londra, îşi continuă studiile la Facultatea de Muzică din Braşov.

Pianista şi soprana Andrada Maria Brisc s-a născut în Oradea, unde a şi absolvit Universitatea, studiind pianul, dar şi canto. În anul 2011 a obţinut diploma de master în acompaniament la Royal Academy of Music din Londra, studiind cu Andrew West, Diana Ketler, Audrey Hyland şi Pepi Ferrari. În 2012, alături de Florin Pascu, pianista a inaugurat prima şcoală românească privată de muzică din Londra, AB Music Dreams. Pe lângă cariera pedagogică, Andrada Brisc susţine constant concerte de pian şi voce în România, Ungaria, Italia şi Marea Britanie. De asemenea, a înregistrat până acum două albume de colinde, primul împreună cu baritonul Florin Pascu, iar cel de-al doilea cu Orchestra Naţională Radio.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.