Democrația fără democrație

De dimineață până seara, de peste un secol, în România se vorbește despre democrație. Chiar dictatura antonesciană invoca democrația, inspirând multe acțiuni ale regimului așa-zis popular de după 1947. Dacă ar fi implicată doar pierderea de timp și spolierea teoretică, n-ar fi atât de grav, de ireversibil. Însă, asistăm la o pierdere de sine, la o situare în exteriorul oricărei viziuni politice. Sunt destule motive să spunem că România reprezintă o aberație socială. 

Sub numele democrației se ascund, în anii din urmă, situații la fel de atroce precum cele din perioada anterioară, comunistă. În numele așa-zisei democrații, se produce o exterminare a societății. Criza medicamentelor, criza legislativă, criza autorității publice etc. Crize, numai crize, pe care care omul de pe stradă, aflat în dificultate, le pune, deseori, pe seama democrației. A democrației formulate și exercitate de cei abilitați.
Mulți. Atât de mulți încât apare cu claritate gravitatea problemei. Trăim într-o societate organizată primitiv, îngenuncheată. 

Cei care invocă democrația fără o contrapondere practică fac propagandă interesată haosului util uriașei infracționalități care a pus stăpânire pe România, făcând parte din aceasta. Dacă n-ar fi așa, viața publică s-ar putea ameliora destul de ușor. Însă, atunci când vezi înaintarea, dezvoltarea personală prin subminarea celor din jur, te situezi pe un teritoriu antidemocratic. Sistemul actual este centrat tot mai intens tocmai pe această subminare, preluată, adaptată.

Cei care invocă democrația uzurpând corectitudinea, sensul obiectiv al lumii, au adus societatea românească într-un impas fără ieșire. Întreaga clasă politică este implicată în acest blocaj. Nimeni nu mai înțelege nimic. Programele politice sunt lipsite de orice suport al viabilității, al relaționării cu prezentul și viitorul. Altceva alcătuiește aluatul societății în care trăim. Un păienjeniș care paralizează inițiativele, cunoașterea, transparența, solidaritatea. Valorile creștine, umane, intelectuale au fost izgonite după ziduri, în biblioteci, când locul lor ar trebuie să fie pulsând în toată societatea.

Criza democrației este, cred, aspectul fundamental al crizelor de tot felul. De aici pornește un mecanism al dramei generale. Această criză de fond a democrației mă face să am serioase îndoieli asupra religiei, culturii și chiar a științei românești. E un fenomen prin care nimeni nu se mai regăsește pe sine. Schizofrenie cu tendințe de generalizare. 

Prin democrație se poate pune capăt paranoiei marilor infractori politici și nu numai. Lumea în care trăiesc aceștia este aceea a nelimitei, a imoralității, a distrugerii celorlalți. Este plină scena publică de asemenea personaje decupate parcă dintr-un studiu freudian. Prin democrație șeful statului nu poate să apară la televizor dând lecții iluzorii unora sau altora, făcând ocheade de derbedeu înlăcrimat de suferințele provocate de el însuși. Prin democrație se înțelege natura faptelor, nimic altceva. Prin democrație nu poate prima, până dincolo de absurd, această trambulină de paie a stării financiare, care, datorită confortului legislativ, îi face pe unii să o compare cu divinitatea. 

Europa occidentală chiar este democratică. Zadarnic încearcă unii să-i vadă realele părți întunecate. Uită ceva. Această Europă practică un civism susținut de toți: biserică, școală, instituții publice de orice fel.
Nicăieri în spațiul european nu vom întâlni spiritul exterminant din România. O simplă manifestație publică a ajuns la noi un eveniment cu teribile conotații revoluționare. O schimbare de guvern sau de președinte prin voință populară, când aceasta se impune pentru toată lumea, pare să fie ceva mai dificil decât căderea comunismului. La noi, protestul public este asimilat violenței.

Democrația face posibil un spațiu public pentru toți. Deși tardivă, observația eurodeputatului Cristian Preda că Bucureștiul este total diferit de alte capitale europene, și că se impune de urgență un proiect real de modernizare, afirmă un adevăr contaminant. De la periferie în centru, Bucureștiul este sub nivelul multor orașe orientale, nu numai europene. Este un oraș aproape de nelocuit în zonele sale foste proletare. E un act democratic afirmația lui Cristian Preda, având în vedere partidul din care face parte.

Democrația mai este subminată în România și prin centralismul tot mai accentuat sub flamura descentralizării. Incompetența, demagogia și vandalizarea valorilor au făcut din clica politică aflată la putere încă un etalon istoric al dezastrului național. Concurența de grădină zoologică a partidelor, cv-ul albit al celor care au exercitat funcții publice nu vor aduce niciodată democrația, manifestarea ei în viața curentă.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.