Ion Stan – declaraţie politică: – „Proiectul de Lege privind statutul personalului serviciilor de informaţii consacră în plan legislativ practicile anticonstituţionale de subordonare politică a serviciilor de informaţii”
Evaluând tabelul comparativ al celor trei variante ale Proiectului de Lege privind statutul personalului serviciilor de informaţii, vă supun atenţiei următoarele aspecte:
Cunosc destul de bine istoricul proiectelor de iniţiative legislative pentru reglementarea statutului personalului serviciilor de informaţii pentru securitate.
Sunt, de asemenea, şi iniţiator al unui proiect de Lege privind statutul profesional şi de carieră al ofiţerilor de informaţii, care a fost preluat, aşa cum au crezut unii de cuviinţă, în Proiectul de Lege nr. 609/2007.
Eu am avut ataşat propunerii de lege ferenda şi un documentar comparativ privind statutele ofiţerilor de informaţii în alte ţări. Am primit asistenţă documentară de la comisiile de control parlamentar din RF Germania şi Italia, am solicitat şi primit referinţe de la misiunile noastre diplomatice în ceea ce priveşte militarizarea sau demilitarizarea serviciilor care nu acţionează în domeniul informaţiilor militare.
Nu înţeleg (vorba vine!) de ce în proiectul iniţial s-a intervenit fără a ţine seama de ceea ce se află în spatele fiecărui cuvânt din textul care a fost lucrat cu atenţie vreo doi ani.
Nu mă feresc să vă spun că am avut opoziţie şi din partea Guvernului şi a unor grupuri parlamentare. O opoziţie indusă prin maşinaţiuni din partea unor şefi de servicii care, conştienţi că nu vor mai putea folosi serviciile în alte scopuri, au preferat să-şi lase subordonaţii fără statut. Este vorba în principal de şefii structurilor departamentale de informaţii, care excelau în obedienţa lor politică, dar şi de o tendinţă influentă din Serviciul de Informaţii Externe. Aceştia s-au opus în mod constant întregului pachet legislativ al securităţii naţionale, indiferent de iniţiator.
Poate părea paradoxal, dar şi serviciile din afara domeniului informaţiilor – SPP şi STS – au temporizat şi blocat legiferarea domeniului securităţii, revendicându-şi competenţe şi atribuţii prin care să-şi modifice natura şi caracterul conferit în momentul constituirii lor. Înverşunarea acestor structuri era şi este motivată de teama că noile legi le-ar repoziţiona acolo unde le e locul, fiindcă dezvoltarea structurală şi abuzul de competenţe le-a transformat în nişte mamuţi organizaţionali în permanentă cucerire de „teritoriu”.
Cine credea în 1991 că STS-ul va deveni cheia succeselor electorale şi un devalizator al comunicaţiilor persoanelor incomode din instituţiile ale căror reţele le securizează?
Cine credea că SPP-ul îşi va dezvolta o structură de informaţii de câteva ori mai puternică decât serviciul fostei Direcţii a V-a, care niciodată nu a avut atribuţii să urmărească opozanţii regimului, ci să vegheze asupra personalului de casă al înaltei nomenclaturi.
Dacă oamenii din aceste structuri ar avea un statut legal bine definit, ei nu ar putea fi determinaţi să îndeplinească atribuţii nereglementate de lege. Miza statutului personalului serviciilor este, pentru unii „a fi sau a nu fi”.
Aşadar, nu vorbesc în necunoştinţă de cauză. Nu ne găsim în faţa unor intenţii legislative oarecare, ci a uneia cu importante mize politice.
Ceea ce avem în acest demers comparativ nu ne permite decât să constatăm cât de mare este presiunea şi confuzia politică, vădit indusă şi întreţinută în legătură cu statutul acestei categorii speciale de funcţionari publici.
Voi începe cu concluzia. Nu avem o bază serioasă de dezbatere şi decizie. Lipsesc soluţiile juridice, rezultat al parcurgerii etapelor de pregătire a proiectelor de legi în conformitate cu metodologia legislativă şi cu Regulamentul Comisiei
1. Proiectul pe care l-am iniţiat reprezintă o concepţie şi nişte soluţii gândite în urmă cu vreo zece ani. Variantele prezentate nu sunt nici pe departe, din păcate, o aducere în actualitate a gândirii de acum zece ani, ci, dacă avem în vedere chiar şi numai titlul legii, ele semnifică o întoarcere în timp la perioada anilor ’50.
De ce? A schimba, în titlul legii, denominaţia „ofiţeri de informaţii” cu „cadre de informaţii” înseamnă a modifica fundamental însăşi concepţia istorică cu privire la această categorie de funcţionari publici.
Noţiunea de „ofiţer” nu se rezumă la purtătorii gradelor militare, ea are şi alte semnificaţii, între care „titlul dat unor funcţionari cu atribuţii ori însărcinări speciale”. Originea cuvântului „ofiţer” este latinescul „oficius”, devenit sinonim al serviciului public exercitat cu bună credinţă.
„Cadrele de informaţii! – ce sunt şi ce semnificaţie poate avea legiferarea unui statut al cadrelor de informaţii? Autorii propunerii cu ce argumente susţin această modificare? În plină eră stalinistă funcţiona un dicton: „Cadrele hotărăsc totul!”. Chiar nu ştim ce înseamnă asta? Veţi vedea că nu sunt maliţios şi sunt argumente foarte temeinice, care vin să ne demonstreze ce se intenţionează.
Ofiţerii de informaţii, în varianta proiectului de lege pe care l-am iniţiat la începutul anilor 2000, erau „în serviciul naţiunii”, „subordonaţi exclusiv voinţei poporului” – este un principiu constituţional -, „loiali României”, „independenţi de ingerinţe politice şi de altă natură în executarea conduitei profesionale”.
„Cadrele de informaţii” – nu ar mai urma să fie nici în serviciul naţiunii, nici loiale României, nici cu statut profesional garantat, propunându-se eliminarea în totalitate a articolelor respective.
De ce asemenea derapaje politice şi aberaţii juridice?
În primul rând, pentru că cineva încearcă să pună legea în acord cu realităţile greu de imaginat în care se află serviciile în raport cu puterea. Deci se vrea legitimarea practicilor anticonstituţionale de subordonare politică a serviciilor de informaţii.
În al doilea rând, când legea are în vedere „cadre de informaţii”, ea nu vizează oameni, fiinţe, ci obiecte, lucruri.
„Cadru” în limba română înseamnă: ramă în care se fixează un tablou, pervaz al unei uşi sau al unei ferestre; deschizătură într-un zid ocupată de uşă sau de fereastră; mediu sau ambianţă; spaţiu în care este cuprinsă o imagine pe o peliculă cinematografică; schelet alcătuit din cadre de lemn, de metal sau grinzi de beton armat.
Este adevărat că pluralul „cadre”, devenit aproape un arhaism, este acceptat ca semnificaţie secundară a cuvântului, pentru a şti că în trecut el semnifica: „elemente de conducere şi comandă a unităţilor militare”, „efectivul de bază al salariaţilor unei întreprinderi sau instituţii socialiste”.
Acum întreb: ce vrem să reglementăm? Statutul oamenilor, al ofiţerilor de informaţii care se află în serviciul public ca profesionişti constituiţi şi organizaţi în servicii de informaţii pentru securitate naţională sau statutul unor mercenari depersonalizaţi, reduşi la condiţia de obiecte-instrumente ale puterii?
2. După ce s-a dus o campanie publică susţinută pentru demilitarizarea serviciilor de informaţii, acum se revine asupra intenţiei. Foarte bine dacă trebuie. Dar cine şi ce explică opiniei publice, fiindcă este firesc să apară puternice reacţii de respingere şi de contestare?
2. Au mai rămas puţine elemente de fond privind statutul profesional şi de carieră al personalului serviciilor de informaţii în variantele propuse de iniţiatori!
4. În logica lucrurilor, în absenţa unei concepţii a Legii cadru privind securitatea naţională şi activitatea serviciilor de informaţii pentru securitate, putem discuta despre statutul personalului acestor servicii?
5. Dacă vrem să fim realişti, să recunoaştem că momentul potrivit elaborării şi adoptării legilor domeniului securităţii naţionale a fost ratat, este deja o problemă de care va trebui să se ocupe viitorul Parlament.
În concluzie, variantele Proiectului de Lege privind statutul personalului serviciilor de informaţii propuse spre analiză şi dezbatere sunt departe de ceea ce ar trebui să fie un act juridic care să reglementeze statutul profesional al ofiţerilor de informaţii într-o ţară membră NATO şi UE.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.