Deputatul UDMR anchetat alături de Alina Bica, condamnat cu suspendare

Deputatul UDMR Marko Attila Gabor a fost condamnat definitiv, miercuri, la trei ani de închisoare cu suspendare în procesul în care este judecat pentru abuz în serviciu într-un dosar privind restituirea unor imobile.

Iniţial acesta a fost condamnat la aceeaşi pedeapsă, dar cu executare.

Magistraţii Curţii de Apel Ploieşti s-au pronunţat în acest dosar miercuri, dispunând reducerea pedepsei în cazul deputatului UDMR, trimis în judecată pentru abuz în serviciu, faptă comisă în perioada în care actualul parlamentar deţinea funcţia de secretar de stat la Departamentul pentru Relaţii Interetnice şi pentru care a fost condamnat în iunie 2012.

Astfel, Curtea de Apel Ploieşti a dispus suspendarea pedepsei de trei ani de închisoare cu executare la care Judecătoria Buzău, ca instanţă de fond, îl condamnase pe actualul parlamentar.

Decizia pronunţată miercuri de Curtea de Apel Ploieşti este definitivă.

Marko Attila-Gabor a fost condamnat, în 28 iunie 2012, la trei ani de închisoare cu executare de către Judecătoria Buzău, care l-a găsit vinovat de abuz în serviciu contra intereselor publice în formă calificată, reamintește agenția Mediafax.

În acelaşi dosar au fost condamnaţi Marosan Tamas, reprezentant al Eparhiei Reformate din Ardeal şi Silviu Clim, fost consilier juridic în cadrul Ministerului Justiţiei, acuzaţi de abuz în serviciu contra intereselor publice, cu consecinţe deosebit de grave. Marosan Tamas a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, în timp ce Silviu Clim a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare.

Procurorii au stabilit că în anul 2002 cei trei au făcut parte din comisia specială de restituire a unor bunuri imobile care au fost ale comunităţilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale din România, înfiinţată în baza OUG 83/1999. Cei trei acuzaţi au întocmit, în 14 mai 2002, o notă de constatare în care au arătat, contrar realităţii, că un imobil situat în municipiul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna, a fost proprietatea Bisericii Reformate din Sfântu Gheorghe şi l-au restituit Eparhiei Reformate din Ardeal. Imobilul în discuţie a avut destinaţia de şcoală din momentul edificării construcţiei şi includea două instituţii de învăţământ: Liceul Teoretic „Szekely Miko” Sfântu Gheorghe şi Liceul Teologic Reformat.

De asemenea, în cursul lunii aprilie 2002, Ministerul Administraţiei Publice stabilise că imobilul respectiv nu putea fi retrocedat în baza OUG 83/1999. În principal, retrocedarea s-a făcut în baza unui extras de carte funciară nevalabil, emis în 1990, cât şi a Cărţii Funciare care nu avea traducere autorizată în limba română, documente care fuseseră depuse în fotocopie de Eparhia Reformată din Ardeal.

Prin aceste fapte, acuzaţii ar fi prejudiciat statul român cu aproximativ 1.300.000 de euro, reprezentând valoarea imobilului. Conform sentinţei pronunţate de Judecătoria Buzău şi publicate pe portalul instanţelor de judecată, ”partea vătămată Municipiul Sfântul Gheorghe nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul nefiind acoperit”.

Totodată, săptămâna trecută procurorii DNA au cerut aviz de la Camera Deputaţilor pentru arestarea deputatului UDMR Marko Attlia, acuzat de abuz în serviciu în acelaşi dosar cu şefa DIICOT Alina Bica, după ce a făcut parte dintr-o comisie a ANRP care a acordat ilegal o despăgubire în 2011.

Potrivit DNA, în acest dosar Attila-Gabor Marko este suspectat că, împreună cu ceilalţi membrii ai Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, a aprobat, în mod abuziv, raportul de evaluare întocmit de expertul evaluator Emil Nuţiu, prin care a fost stabilită valoarea de 377.282.300 lei pentru un teren de 13 hectare, prin supraevaluarea acestuia. Acest lucru adus statului un prejudiciu de 263.327.559 de lei, echivalentul a 62.548.113 euro.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.