Despre angoasele şi speranţele lumii moderne

Ajunsă la a 11-a ediţie, Bienala de Lyon, ce se va desfăşura între 15 septembrie şi 31 decembrie, a devenit o întâlnire obligatorie a artei contemporane, primind până acum un milion de vizitatori şi aproximativ 800 de artişti din întreaga lume.

Această avanscenă a artei contemporane, ce are anul acesta titlul „S-a născut o frumuseţe teribilă”, îşi propune să investigheze angoasele şi speranţele lumii moderne. Este, în acelaşi timp, o invitaţie de a descoperi artişti aparţinând tuturor orizonturilor.

Sub auspiciile acestui titlu inspirat de un poem scris de W.B. Yeats în 1916, dedicat rebelilor irlandezi, dar în care deplângerea martirilor este însoţită de perplexitate şi îndoială, Bienala pune în scenă o serie de scenarii bazate pe operele de artă. Desfăşurată în patru locuri, „La Sucrière”, „Muzeul de Artă Contemporană” din Lyon, Fundaţia „Bullukian” şi uzina „T.A.S.E”, de la Vaulx-en-Velin, evenimentul imaginat de Victoria Noorthoorn invită aproximativ 79 de plasticieni să evoce, cu distanţarea poetică pe care o implică privirea artistului, paradoxurile lumii contemporane, angoasele şi speranţele sale.

„Arta poate oferi, explică Victoria Noorthoorn, o pauză de respiraţie, un moment de pace împotriva angoaselor generate de societatea contemporană”. Numai ea poate permite întâlnirea frumosului cu teribilul, categorii care se opun numai în aparenţă, pentru că, „fără o doză de teroare, frumosul devine siropos”.

Ernesto Ballesteros, Hangar

Veniţi din toată Europa, dar şi din America Latină şi câţiva din Africa, artiştii nu încearcă să judece prezentul, ci să-i exploreze contradicţiile. Se aşteaptă de la acest demers crearea tensiunilor de la un spaţiu la celălalt, iar starea de confuzie asumată ar trebui să se degaje din ansamblu.

Definindu-se, în esenţă, ca o „bienală de autor”, manifestarea de la Lyon îşi face loc între sărbătoreasca Veneţie şi politicul Istanbul.

Victoria Noorthoorn nu se sfieşte s-o definească drept o expoziţie „în luptă cu ea însăşi”, care caută „să răspundă caracterului inexplicabil al prezentului”.

Cildo Meireles

Ea este cunoscută pentru experienţa sa de curator. În 2008 a fost comisarul Salonului Naţional de la Cali, din Columbia, în 2009 a co-organizat Bienala de la Mercosul, din Brazilia. Aceasta este prima ei mare experienţă europeană. Ea a conceput manifestarea de la Lyon, invitând un număr important de artişti puţin cunoscuţi, neconsacraţi pe plan internaţional sau fără cotă de piaţă, cei mai mulţi dintre ei. Toţi se remarcă însă prin dorinţa creării unei opere pertinente. Împreună cu ei a decis ca Bienala să fie ancorată în anul 2011 şi să nu semene cu o expoziţie „bătrână înainte de a se naşte”. Titlul Bienalei rezumă perplexitatea în faţa unei lumi devenite de neînţeles.

Selecţia curatoarei s-a axat mai ales pe desen, care are forţa celei mai directe comunicări şi pe căutarea monumentalului indiferent de dimensiunile operelor.

De la teatru la poezie

Eduardo Basualdo, Instalaţie

Scenografia Bienalei a fost gândită în mod special. La „Sucrière” există o secţiune dramatică şi teatrală. Pentru a reduce distanţa dintre privitor şi lucrări, acesta participă la o serie de scene şi scenarii, care-l afectează, inclusiv corporal. Apoi, parcursul se schimbă, vizitatorul urmărind transformarea artei. Ajuns la ultimul etaj, ar trebui să se simtă confortabil, plin de speranţă, fie că este sau nu de acord cu operele. „Sucrière”, reabilitată anul acesta, dar cu aspectul ei industrial, este locul-far al Bienalei. Este un vechi antrepozit, din portul Rambaud, cu o suprafaţă de 7.000 de metri pătraţi, pe trei niveluri, în care 40 de artişti creează o succesiune de stări de spirit. După intrarea realizată de Ulla von Brandenburg, care evocă culisele unui teatru, şi mai multe opere monumentale, printre care şi cea a lui Robert Kusmirowski, ambianţa devine calmă, invitând la reculegere, sub avioanele lui Ernesto Ballesteros, care se referă la utopie, de la cea a lui Samuel Beckett sau a lui Julien Discrit, trecând prin Robert Filou sau Aurelien Froment.

Marlene Dumas

De exemplu, o limbă prinsă în spiţele unei maşini de scris este metafora poeziei imaginată de brazilianca Leonora Barros în gravura „Poeme”. Barros a creat pentru spaţiul central de aici o instalaţie în care imaginea şi sunetul rememorează povestea lui Echo şi a lui Narcis. „The Nun of Bruges”, de Guillaume Bul, este caracteristică pentru creaţia plină de ironie a artistului belgian născut în 1947. Biserica fusese deja victima celui care a scris, în anii ’80, un manifest pentru abolirea centrelor de artă, cu una dintre operele sale cele mai remarcate, realizate pentru „Skulptur Project” de la Munster, în 2007. Se remarcă, de asemenea, polonezul Robert Kusmirowski, cel care, recent, a transformat „Centrul Barbicane” din Londra într-o teribilă uzină pe care vizitatorii o parcurgeau ca pe o maşină a timpului, un flash-back asupra epocilor de dictatură. Pentru Bienala de la Lyon, el a conceput o vastă instalaţie-bunker. Să-l mai amintim şi pe Eduardo Basualdo, cu „Influencia”, o altă instalaţie în care apa devine ameninţătoare.

O Bienală întunecată şi tragică, festivă şi veselă

Robert Kusmirowski, Instalaţie la Barbicane Centre din Londra

La „Muzeul de Artă Contemporană”, după un parcurs creat de opere dificile şi emoţionante urmează sute de desene şi alte opere care cer un mai îndelung timp de contemplare. În aceste condiţii, Bienala este, în acelaşi timp, întunecată şi tragică, festivă şi veselă. În toate ocaziile, la bine şi la rău, absurdul este în vremea noastră la ordinea zilei peste tot în lume. Punerea ireverenţioasă în scenă a acestei realităţi, prin râs şi sărbătoare a fost în America Latină a dictaturilor anilor ’70 un mijloc de rezistenţă. Bienala intenţionează acelaşi lucru: să descopere piste ce pot duce la găsirea libertăţii. Cele 3.000 de metri pătraţi, structuraţi în trei niveluri, cuprind operele a 40 de artişti. Unele săli sunt dedicate desenului, altele unor puneri în scenă spectaculoase, începând cu instalaţia lui Cildo Mereiles, o imensă mătură ce derulează pe podea sute de metri de fir pentru a crea un cadru excepţionalelor desene ale lui Giacometti. Alte opere mai discrete sunt la fel de puternice, ca infimele desene le cehului Milan Grygar sau lucrările semnate de Pierre Bismuth, Katinka Bock, John Cage. Impresionant portretul „The Producer” al artistei sud-africane Marlene Dumas, care trăieşte la Amsterdam, în care, sub forma autoportretului, autoarea se confruntă cu imaginea tatălui. „Nu mă hotărăsc să reprezint nimic în afara propriei persoane, dar ea este în întregime ocupată de memoria colectivă”, mărturisea artista.

Arhitectura utopiei

La Sucriere

Fundaţia „Bullukian”, situată în plin centru al Lyonului, creată în 1986, primeşte în mod tradiţional o parte a Bienalei. Doi arhitecţi ai utopiei îşi desfăşoară anul acesta proiectele aici: octogenarul Yona Friedman, care transformă spaţiul într-un labirint din volute de carton, şi istoricul Buckminster Fuller, mort în 1983. Unul dintre celebrele sale „Domuri geodezice” este remontat cu acest prilej. Dar Fundaţia şi grădina sa propun şi operele lui Guillaume Leblon şi Nicolas Paris.

În sfârşit, uzina „T.A.S.E.”, din periferia lyoneză, veche fabrică de mătase construită în 1925, primeşte şi ea, începând din acest an, unele dintre cele mai spectaculoase opere ale Bienalei. În inima unui vast proiect de urbanizare a zonei, numit recent „Carré de soie”, ea găzduieşte secţiunea artiştilor ancoraţi în paticulariţăle socio-culturale ale locului, ca Michel Huisman, Irina Kirchuc, Lucia Koch, Moshkwa Langa sau sud-africana Tracey Rose, care a avut o rezidenţă la Lyon, în cadrul Proiectului „Veduta”.

Un parcurs al memoriei şi ficţiunii

Milan Grygar, Partitură

Directorul artistic al Bienalei, Theirry Raspail, care conduce din 1984 „Muzeul de Artă Contemporană” de la Lyon şi care a fondat în 1991 Bienala, insistă asupra mizei acestui tip de manifestări, care dispare adesea în spatele comunicării, ajungând să fie legat de multe ori de un caracter festiv sau reproşându-i-se conivenţa cu piaţa de artă. Or, scopul unei Bienale este de a pune în evidenţă operele, aura lor, tot ceea ce scapă discursului. Aici se presupune că se creează un „parcurs al memoriei, al ficţiunii şi al uitării”. Pentru organizatori, faptul că ea se desfăşoară pe trei platforme, că se instalează anul acesta pentru prima dată la Vaulx-en-Velin, că este încadrată în zeci de expoziţii în cadrul „Résonance” şi că pune în operă cu toate categoriile de public proiectul „Veduta” defineşte specificitatea evenimentului de la Lyon. Ca şi faptul că se interesează în mod prioritar de arta din restul lumii.

Do

Ulla von Brandenburg, Instalaţie

Două platforme ale manifestării lyoneze servesc, în mod principal, această specificitate a Bienalei.

Creată în 2007, platforma „Veduta” este chiar în inima Bienalei. Ea ambiţionează să facă accesibilă arta tuturor locuitorilor din centrul oraşului, din cartierele defavorizate şi de la periferie. Conduse de Thierry Raspail, care le-a conceput împreună cu Abdelkader Damani, iniţiativele se multiplică. În marele parc „Miribel Jonage”, muzeul secolului al XIX-lea, „Yona Friedman”, pune în scenă un proiect la care vizionarul arhitect lucrează de multă vreme. Sub cerul liber, acest muzeu format din grilaje este destinat să primească obiectele pe care locuitorii vor să i le încredinţeze. Echipa proiectului „Veduta” a propus a oraşului Decines să-i ofere un adevărat „Cub alb”, un spaţiu special destinat expoziţiilor. 10 locuitori s-au oferit voluntari pentru a imagina aici un eveniment, pornind de la colecţiile „Muzeului de Artă Contemporană” din Lyon. Ei au fost formaţi ca nişte adevăraţi profesionişti: vizite în expoziţii, vizitarea depozitelor muzeului, întâlniri cu conservatorii. În plină reînnoire urbană, centrul oraşului Saint-Priest primeşte o cutie neagră efemeră în care sunt proiectate patru programe succesive. În sfârşit, în faţa uzinei „T.A.S.E”, studenţii Facultăţii de Arhitectură au imaginat un „Chioşc” înalt de 26 de metri, destinat să primească show-uri, de la muzica electronică la hip hop, digresiuni becketiene sau melodii ale divelor.

Agnes Varda, un nume emblematic al cinematografiei

Bienala obişnuieşte să facă să vibreze întregul teritoriu din împrejurimi. Din 2003, platforma „Résonance”, sub coordonarea artistică a lui Nicolas Garait, strânge zeci de instituţii culturale care profită de moment pentru a-şi expune proiectele cele mai atrăgătoare. Timp de patru luni, peste 90 de centre de artă, galerii particulare, instituţii culturale şi colective de artişti construiesc împreună un parcurs estetic în aglomerarea lyoneză şi în toată regiunea Rhones-Alpes. Punct culminant al programului, noaptea de 24 noiembrie animă centrul Lyonului. Evenimentele sunt extrem de diverse, de la expoziţia despre America Latină, în jurul ideii de rezistenţă, de la fortul Bruisin, la cea consacrată tinerilor artişti, organizată cu participarea a 10 bienale, de la IAC de Villeurbanne, sau la cea intitulată „Copiii teribili”. Mai sunt apoi, Fundaţia Salomon, mediateca de la l’Isle-d’Abeau, care propune o retrospectivă a cineastei Agnès Varda sau Muzeul de Artă Modernă de la Saint-Etienne Metropole.

Dans, performance, teatru, fotografie, video, instalaţie, design, muzică, literatură… cultura se afişează în toate domeniile ei.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.