Diaconu: Dezastru la unităţile care contribuie cu 70% la bugetul României

Fostul şef al Fiscului Gelu Diaconu susţine că primele două mari unităţi fiscale, adică Mari Contribuabili şi Regionala Bucureşti-Ilfov, nu îşi realizează în mod sistematic programul de încasări în ultimele cinci luni. „Aflat la Geneva pentru câteva zile, primesc din ţară, de la angajaţii sufocaţi de mediocritatea conducerii MFP-ANAF, aceleaşi veşti proaste privind colectarea veniturilor bugetului pe luna octombrie. Conducerea a luat decizia să amâne iarăşi plata tranşei a doua a din TVA de rambursat firmelor ca să se apropie pe total de realizarea programului. Pe spatele firmelor îşi fac planul pe hârtie că să mai aibe iarăşi câteva articole elogioase de la deontologii din presă, încercând să va păcălească într-o manieră ruşinoasă”, susţine Diaconu.

Conform unui tabel pe care l-a prezentat fostul şef al ANAF, la Regionala Bucureşti-Ilfov Fiscul şi Vama şi-au îndeplinit planul în proporţie de 95,7%. La Mari Contribuabili, încasările au fost acoperite în proporţie de 96%.

Conform acestuia, situaţia este dramatică şi oricine va veni în 2017 va găsi un dezastru, greu de reparat. „De câteva luni, 4-5 la număr, primele două mari unităţi fiscale adică Marii Contribuabili şi Regională Bucureşti-Ilfov nu îşi realizează în mod sistematic programul de încasări. Aceste două unităţi contribuie cu cca 70% la bugetul României. Tocmai la aceste unităţi, pe criterii numai de ei ştiute, tehnocraţii au adus manageri noi extrem de slabi, fie au reinstalat în funcţie pe unii a căror „toxicitate” este notorie. Consecinţa: o debandadă managerială cu influenţă directă în colectare. Va reamintesc că în anul 2015 din cele 2,5 miliarde de euro aduşi în plus la buget faţă de 2014, peste 50% proveneau tocmai din zona Bucureşti-Ilfov, adică peste 1 miliard de euro cu TVA redus la alimente! E puţin? Vă las pe dvs. să apreciaţi. Dacă la prostul management al celor două unităţi fiscale (DGAMC şi DGRFP Bucureşti) adăugaţi catastrofala schimbare de atitudine în combaterea evaziunii de către Cioloş, Dragu&Co. veţi avea reprezentarea dimensiunii dezastrului. Se plâng că nu au bani pentru majorări de salarii? Într-o ţară cu 35% TVA neîncasat?”, mai spune Diaconu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4595 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.