Erdogan devine oficial „sultan”

Joi este programată învestirea în funcție a noului președinte al Turciei, Recep Tayyip Erdogan. Acesta a câștigat alegerile prezidențiale din 10 august, fiind preferat de 51,78% dintre participanții la vot, transmite Agerpres. Este cel de-al doisprezecelea președinte al Turciei, dar primul care a fost ales prin votul direct al electoratului și nu de către parlament.

Recep Tayyip Erdogan s-a născut în cartierul Kasîmpașa din Istanbul, la 26 februarie 1954. A beneficiat de o educație preponderent religioasă, terminând școala primară la Kasîmpașa, în 1965, și cursurile liceale în 1973, la o instituție de învățământ cu profil religios din Istanbul. A studiat managementul la Facultatea de Economie și Științe Administrative din cadrul Universității Marmara, obținând licența în 1981.

În perioada 1969-1982, a jucat fotbal profesionist.

În anii studenției a fost ales președinte al aripii de tineret a Partidului Salvării Naționale (1976).

A fost ales primar al Istanbulului, cu un program dominat de măsuri anti-corupție. A ocupat funcția în perioada 27 martie 1994-6 noiembrie 1998. S-a implicat în proiecte ample de infrastructură, îmbunătățind și situația ecologică a orașului.

În 1998, a fost condamnat la zece luni de închisoare, după ce un tribunal laic susținut de regimul militar a decis că o poezie recitată de Recep Tayyip Erdogan în decembrie 1997 incita la islamism. A fost închis însă pentru numai patru luni, între 24 martie și 27 iulie 1999.

A înființat Partidul Justiție și Dezvoltare (AKP), al cărui președinte a fost din 14 august 2001 până la 21 august 2014. Anterior, făcuse parte, pe lângă Partidul Salvării Naționale, din Partidul Bunăstării (1983-1998) și Partidul Virtuții (1998-2001).

În ciuda succesului înregistrat de partidul său la alegerile din 2002, Recep Tayyip Erdogan nu a devenit parlamentar, din cauza condamnării sale din 1999. Totuși, un amendament constituțional din decembrie 2002 i-a permis acestuia să candideze, obținând un mandat la un scrutin parțial din 9 martie 2003. La doar câteva zile distanță, președintele în funcție atunci al Turciei, Ahmet Necdet Sezer, i-a încredințat formarea unui nou guvern.

Din 14 martie 2003 este premier al Turciei. Și-a înnoit mandatul la 5 septembrie 2007 și la 29 iunie 2011.

La 29 octombrie 2004, a participat, la Roma, la semnarea Tratatului care a pus bazele Constituției UE.

În vara anului 2013, începând cu 28 mai, sute de persoane și-au exprimat nemulțumirea față de planul de defrișare a parcului Gezi din Istanbul. Protestele au căpătat amploare și au devenit o acțiune îndreptată împotriva premierului Recep Tayyip Erdogan, criticat pentru politicile sale care, în opinia manifestanților, ar fi avut un pronunțat caracter islamist și autoritarist.

Este căsătorit și are patru copii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.