Europa vrea să taie accesul teroriștilor la comerțul cu minerale valoroase

Regimurile criminale din lume și grupurile teroriste le va fi greu în viitor să mai facă bani de pe seama vânzărilor de minerale valoroase pentru că Uniunea Europeană dorește să monitorizeze mai bine lanțurile de aprovizionare, anunță publicația germană Der Spiegel.

Importatorii va trebuie să demonstreze mai exact de unde cumpără mineralele, precum staniu, tungsten sau aur astfel încât acestea să nu vină din zonele de conflict sau de război. Acest lucru va împiedica schimburile comerciale care duc la finanțarea diverselor războaie sau zone unde au loc frecvent încălcări ale drepturilor omului.

Excepțiile sunt planificate doar pentru cantități mici importante și după ce Comisia Europeană și statele membre vor cădea de acord cu Parlamentul UE. Noua cerință este un compromis între instituțiile Uniunii Europene.

Parlamentul European a intenționat să solicite fabricanților de produse, precum smartphone sau tablete, să renunțe la utilizarea mineralelor venite din zonele de conflict. Organizațiile germane de mediu și de dezvoltare, precum Misereor, au fost dezamăgite de conținutul acordului.

Acestea critic faptul că sunt introduce taxe reale pentru industrii din aval, preum cea de automobile electrice. De asemenea, respectivele organizații consideră problematic faptul că se va limita importurile de tungsten, tantal, staniu sau aur. Unul dintre negociatorii Parlamentului European, Bernd Lange, susține că acordul menționat va fi un pas important pentru a sparte un cerc vicios.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4595 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.