Fără nicio explicaţie, Gazprom reduce exporturile de gaze către România

Importurile de gaze vor fi mai mici cu 10% de marți până duminică, a anunțat, luni, ministrul delegat pentru Energie, Răzvan Nicolescu, potrivit AGERPRES.

„Livrările de gaze rusești în România sunt luni la nivelul normal, dar vor fi reduse cu 10% de marți până duminică”, a spus Răzvan Nicolescu, într-o conferință de presă.

Ca şi în cazul reducerii precedente, de vineri, a livrărilor de gaze, Gazprom nu a oferit o explicaţie. Potrivit HotNews, Nicolescu a mai afirmat că Transgaz, compania naţională de transport, nu a primit nicio explicaţie din partea Gazprom. „Am încercat să discut astăzi cu ambasadorul Rusiei la Bucureşti şi mi s-a comunicat că nu este în Bucureşti. Am vrut să înţeleg motivele acestor reduceri, mai ales că la toate întrebările puse de Transgaz către Gazprom nu s-a primit deocamdată niciun răspuns, nici legat de reducerea de vineri, nici pentru reducerile anunţate pentru această săptămână. (…) În măsura în care vom primi aceste explicaţii, le vom comunica”, a mai spus ministrul.

Gazprom a preferat să comunice, sâmbătă, doar că sâmbătă şi duminică livrările vor fi în parametri normali, fără a explica ce s-a întâmplat vineri, când livrările au scăzut cu 5%, sau ce se va întâmpla de luni. „În această dimineaţă, Departamentul pentru Energie a fost informat de conducerea Transgaz, că Transgaz a primit o adresă de la dispeceratul Gazprom din Sofia, Bulgaria, conform căreia astăzi şi mâine livrările de gaze vor fi efectuate la parametri normali, fără a mai fi aplicate reducerile anunţate ieri. Nu au fost oferite în această adresă informaţii despre motivele reducerii de 5% aplicată ieri şi confirmarea că săptămâna viitoare livrările se vor realiza conform grafiicului agreat”, a arătat Nicolescu în dimineţa zilei de sâmbătă.

Acesta a precizat, în cadrul conferinţei de presă de luni, că populația nu avea de suferit nici în cazul unei ierni extreme.

„Suntem pregătiți pentru a face față oricărei situații și populația României nu va avea de suferit nici în cazul unei ierni extreme”, a subliniat ministrul delegat pentru Energie. „Discutăm de cantităţi abolut nesemnificative. Nu cred că există niciun fel de risc pentru securitatea aprovizionării României şi populaţiei, nici dacă furnizările vor fi oprite în totalitate şi se vor relua la primăvară”, a spus Nicolescu.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.