Gala Premiilor de Excelenţă pentru etnicii români din comunităţile istorice

Luni, 7 decembrie, de la ora 18.00, la Teatrul Naţional „I. L. Caragiale” din Bucureşti (Sala Pictura), va avea loc prima ediţie a Galei Premiilor de Excelenţă pentru etnicii români din comunităţile istorice. Aflat sub patronajul preşedintelui Institutului Cultural Român, evenimentul este organizat de Institutul Cultural Român, prin Direcţia Români din Afara Graniţelor şi Limba Română, cu sprijinul Institutului „Eudoxiu Hurmuzachi“ pentru Românii de Pretutindeni.

Eliza Nirlu

Demersul vizează recunoaşterea personalităţilor şi proiectelor marcante din comunităţile româneşti de dincolo de graniţele ţării, din vecinătatea României şi din Balcani. În cadrul ceremoniei vor fi premiate personalităţi culturale, intelectuali de marcă, jurnalişti, tineri implicaţi în mod activ în mediul asociativ românesc din vecinătate, vârfuri ale comunităţilor româneşti din Ucraina, Serbia, Bulgaria, Ungaria, Republica Moldova, Albania şi Macedonia, lideri de asociaţii româneşti care militează pentru respectarea drepturilor comunităţilor româneşti din afara hotarelor ţării, contribuind astfel la strângerea legăturilor dintre românii de pretutindeni.

Stela Botez

Vor fi premiate excelenţa în comunităţile româneşti şi contribuţia unor personalităţi ale vieţii socio-culturale din cadrul acestor comunităţi la păstrarea identităţii naţionale, prin promovarea limbii şi culturii române în ţările de reşedinţă.

Mircea Baniciu

Distincţiile au fost stabilite de o comisie prezidată de acad. Alexandru Surdu, vicepreşedinte al Academiei Române, şi alcătuită din reputaţi specialişti pe problematica românilor de pretutindeni: prof. univ. Nicolae Saramandu, Institutul de Fonetică şi Dialectologie „Alexandru Rosetti” al Academiei Române; prof.univ. Manuela Nevaci, cercetător ştiinţific, Institutul de Fonetică şi Dialectologie „Alexandru Rosetti” al Academiei Române; dr. Dorin Lozovanu, etnograf în cadrul Academiei de ştiinţe a Moldovei, dr. Emil Tircomnicu, cercetător la Institutul de Etnografie şi Folclor „C. Brailoiu”; Vlad Cubreacov, jurnalist, expert pe problematica minorităţilor românilor din spaţiul ex-sovietic şi prof.univ. Radu Baltasiu, directorul Direcţiei Români din Afara Graniţelor şi Limba Română din cadrul ICR.

Cristofor Aldea Teodorovici

Gala va include momente artistice, susţinute pro bono de artişti din România şi din vecinătate, etnici români, colaboratori în proiecte anterioare ale ICR: Stela Botez, interpretă de muzică populară românească din Basarabia, Doina Lavric şi Lorena Oltean din România, Eliza Nirlu, interpret de muzică în dialectul aromân, grupul Trei Parale, Stefan Radovanovic, interpret român din Timoc la diverse instrumente de suflat, Cristofor Aldea Teodorovici, Mircea Baniciu & band.

Vor fi prezentate şi o serie de piese vestimentare din colecţia Fustiţe tricolor, designer Nicoleta Sergentu (Republica Moldova) şi din colecţia Borangic, designer Alina Mărgulescu (România).

Designerul Colecţiei Borangic, Alina Mărculescu

Amfitrionii evenimentului vor fi Marian Voicu, realizator TVR, jurnalist specializat în problematica românilor de pretutindeni, şi Stela Botez, interpretă de muzică populară românească din Basarabia.

În foaierul TNB vor fi expuse fotografii ilustrând viaţa românilor din comunităţile istorice, iar imagini similare (foto şi video) vor rula şi pe parcursul decernării premiilor, parte a expoziţiilor ”Cetăţi nistrene” – fotografi Iulia Modiga şi Dan Barcea, ”Timoc. Lumea de dincolo” – fotograf Marius Olteanu, ”Maramureşul din dreapta Tisei” – fotograf: Gheorghe Marina, ”Sudul Basarabiei (Bugeac)” – fotograf Iulia Modiga, ”Românii din vecinătatea imediată – Ungaria” – fotografii din arhiva revistei ”Foaia Românească” (Jula), ”Transnistria – temniţa limbii române”- fotograf: Octavian Bâlea ş.a.

Nicoleta Sergentu, Fustiţe tricolore

La acestea se vor adăuga secvenţe dintr-o serie de documentare realizate de TVR şi de ICR pe teme legate de comunităţile din vecinătate (de exemplu, documentarul ”Torna, torna, fratre! – povestea aromânilor, spusă de ei înşişi” – realizator Marian Voicu, ”Balkan Love Story” – despre românii din Timoc, regizor Ionuţ Piţurescu).

Vor fi prezenţi Sandra Pralong, Consilier de Stat la Departamentul pentru Relaţia cu Românii din Afara Graniţelor al Administraţiei Prezidenţiale, Dan Stoenescu, ministrul delegat pentru Relaţiile cu Românii de Pretutindeni, deputaţi şi senatori din comisiile de specialitate din Senat şi Camera Deputaţilor, personalităţi culturale şi jurnalişti.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.