Geoană: Conflictul Băsescu-Ponta, periculos, necreştinesc, fără precedent în lumea occidentală

Senatorul PSD Mircea Geoană consideră că atmosfera extrem de violentă la nivel verbal între preşedintele Traian Băsescu şi premierul Victor Ponta este contraproductivă şi necreştinească, fiind fără precedent în lumea democratică occidentală.

„Este o spirală a violenţei verbale, care trebuie să înceteze. Şi mă alătur mesajului pe care Înalt Prea Sfinţitul Andrei Andreicuţ, Mitropolitul Clujului, l-a făcut ieri (marţi – n.r.), un apel la calm către oamenii politici. E Săptămâna Mare până la urmă, e o săptămână în care măcar pentru câteva zile ar trebui să înceteze războiul politic. Cumpătare, echilibru, numai aşa se fac lucruri bune. Şi dacă în aceste zile sfinte nu există măcar o formă de autoreţinere, cred că societatea civilă, Biserica, toţi oamenii lucizi trebuie să le spună celor care sunt într-o astfel de situaţie că este inacceptabil, este contraproductiv şi este necreştineşte”, a declarat, miercuri, la RFI, Înaltul Reprezentant al Guvernului pentru proiecte economice strategice şi de diplomaţie publică.

Întrebat dacă premierul Ponta greşeşte răspunzându-i preşedintelui Băsescu, senatorul PSD a precizat că atacurile şefului statului sunt „atât de violente”, încât există „un simţ de apărare şi contraatac care există în fiecare dintre noi”. „Dacă cineva te atacă atât de brutal, dacă cineva foloseşte epitete atât de virulente, evident că există o tentaţie de a răspunde”, a spus Geoană.

„În esenţă, acţiunea naşte reacţiune, atacul contraatac, se ajunge la o spirală a violenţei verbale, care otrăveşte atmosfera în România şi care într-un context regional foarte complicat, face să nu mai avem energie să jucăm rolul pe care România trebuie să-l joace în NATO, ca stat de frontieră al UE şi toată energia statului ar trebui să meargă către această situaţie, continuarea redresării economice şi înzdrăvenirea României din punct de vedere strategic, securitatea naţională a României, că este militară, energetică, alimentară sau de orice altă formă”, a mai spus senatorul PSD.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.