Indexul dezvoltării: România, mai aproape de Albania decât de UE

Bulgaria şi România sunt în urma altor state membre ale Uniunii Europene în ceea ce priveşte dezvoltarea lor, situându-se la nivelul celorlalte ţări din Balcani, potrivit unui studiu realizat de Institutul pentru o Societate Deschisă, patronat de George Soros.

În ce priveşte calitatea vieţii, România este singura ţară UE care intră abia în ultimul grup de ţări, al şaselea, alături de Macedonia, Albania, Turcia şi statul eşuat Bosnia şi Herţegovina. Potrivit punctajului dat de Open Society, România este mai aproape de nivelul de trai din Albania decât din cel din Serbia sau Muntenegru, ca să nu mai vorbim de Croaţia, care se află în al patrulea grup de state, alături de Polonia, Slovacia, Lituania şi Letonia.

În privinţa guvernării, România este ultima ţară din UE în acest clasament, depăşind doar ţările din Balcani, la fel şi la capitolul economiei şi cel al democraţiei.

Per total, România este depăşită de Bulgaria şi Croaţia. România este inclusă în acest index în aşa-numita „Confederaţie Balcanică”.

Cele mai noi state UE rămân la nivelul celorlalte ţări din Balcani în ceea ce priveşte starea economiei, calitatea vieţii, nivelul democraţiei şi starea guvernării, potrivit indexului întocmit de Institutul pentru o Societate Deschisă, care analizează apartenenţa Bulgariei la UE şi competitivitatea economiei bulgare, relatează site-ul Novinite.com.

În ceea ce priveşte cele patru criterii principale menţionate, Bulgaria se clasează pe locul al 28-lea, după Croaţia, dar înaintea României.

În total, 47 de criterii au fost folosite pentru realizarea comparaţiei între 35 de ţări europene, care au fost împărţite în şase grupuri, în baza nivelului de dezvoltare. Bulgaria face parte din grupul al cincilea, alături de Croaţia, Letonia, România şi Muntenegru, care sunt urmate de state candidate la UE: Serbia, Macedonia, Turcia, Albania şi Bosnia-Herţegovina.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.