„Sub nicio formă nu se închid spitale. Asta vreau să o spun din start, ferm apăsat, nu se vor închide spitale”, a declarat ministrul Sănătății, pentru TVR1.
Mai mult, oficialul a precizat că va face demersuri pentru dezvoltarea ambulatoriilor. Totodată, un mare accent se va pune și pe acordarea serviciilor în regimul spitalizărilor de zi.
Prin creșterea numărului serviciilor de spitalizare de zi, pacienții pot beneficia de mai multe proceduri medicale fără a fi nevoiți să aștepte. Ministrul a explicat faptul că spitalele fac deja gastroscopii, colonoscopii sau bronhoscopii. Unele dintre aceste proceduri necesită anestezie și monitorizarea pacientului la finalul intervenției.
Alexandru Rogobete a explicat și faptul că multe dintre ambulatorii au fost reabilitate cu bani europeni sau de la bugetul statului.
„Politica publică pe care am avut-o la Ministerul Sănătăţii, inclusiv în mandatul trecut şi o voi continua, se bazează pe dezvoltarea zonei de ambulatoriu de specialitate şi spitalizare de zi. Şi am reuşit cu fonduri europene, dar şi cu fonduri din bugetul de stat, în multe locuri, să extindem capacitatea de răspuns a ambulatoriilor de specialitate”, a adăugat ministrul Sănătății.
Tehnologia, adusă și în spitalele publice
Totodată, ministrul Sănătății a precizat faptul că multe dintre spitalele publice beneficiază de aparatură performantă. Astfel, recuperarea pacienților, mai ales în cazul celor care au suferit intervenții chirurgicale, este mult mai rapidă.
De asemenea, acesta a subliniat și faptul că pacienții cronici au nevoie de monitorizarea stării de sănătate.
„Ştiţi că 80 la sută dintre pacienţii care se prezintă la spital pentru boli cronice, de fapt, au nevoie de ajustarea tratamentului, monitorizarea stării clinice, de investigaţii simple, analize, imagistică sau un simplu consult. Or, pentru asta nu trebuie internat pacientul două-trei zile, cum se obişnuia. Îl internăm două-trei zile pentru a-i face analizele. Nu este sustenabil”, a adăugat Alexandru Rogobete, potrivit sursei citate.