60.000 de angajați ai Microsoft, eligibili pentru programul de plecări voluntare. Beneficiile oferite de companie

Microsoft a lansat recent un nou program de plecări voluntare, după cel privind pensionările voluntare, lansat în aprilie.

60.000 de angajați ai Microsoft, eligibili pentru programul de plecări voluntare. Beneficiile oferite de companie

Microsoft a lansat recent un nou program de plecări voluntare, după cel privind pensionările voluntare, lansat în aprilie.


Programul de plecări voluntare al Microsoft vine acum și cu beneficii pentru angajații care aleg să părăsească gigantul IT. Datele arată că 60.000 de angajați din patru țări sunt eligibili.

Este vorba despre angajați ai Microsoft din Statele Unite ale Americii, Canada, India și Marea Britanie.

Scopul programului privind plecările voluntare este de a eficientiza cheltuielile și de a echilibra investițiile făcute în tehnologia privind inteligența artificială, potrivit CNBC.

Acest program este destinat mai multor categorii de angajați, inclusiv celor care ocupă funcții de conducere sau top management.

Microsoft oferă pachete pentru plecările voluntare

Mai multe surse au declarat pentru publicația citată faptul că 60.000 de oameni sunt eligibili pentru includerea în acest program. Ei reprezintă 27% din totalul de peste 220.000 de angajați pe care Microsoft îi are la nivel mondial.

În ultimii ani, Microsoft a făcut investiții masive pentru dezvoltarea tehnologiei dedicate inteligenței artificiale. Acum oferă capacitate cloud unui număr mai mare de companii precum Open AI sau Anthropic.

Cheltuielile în această direcție au generat o presiune semnificativă asupra resurselor financiare ale companiei.

Program de pensionare voluntară

Anul acesta, în luna aprilie, compania a lansat primul program de pensionare voluntară. Datele au arătat că 7% dintre angajații din SUA erau eligibili pentru acest program. Astfel, au fost eliminate 4.800 de locuri de muncă.

„Oferta de plecare voluntară reflectă o parte importantă a modului în care ne adaptăm abordarea schimbărilor: oferim mai multă flexibilitate şi, acolo unde este posibil, mai multe opţiuni angajaţilor pentru următoarea etapă a carierei”, a transmis Amy Coleman, vicepreşedinte executiv şi director pentru resurse umane al Microsoft, într-un mesaj adresat personalului.

Datele au arătat că 30% dintre angajații eligibili pentru programul de pensionări voluntare au acceptat ofertele propuse.

Vor exista însă și departamente scutite de includerea în programul de plecări voluntare. Este vorba despre departamentele de marketing, vânzări și inginerie.

Situația financiară a companiei fondate de Bill Gates

În al doilea trimestru din 2026, compania a raportat un flux de numerar liber pozitiv de 19,67 miliarde de dolari, în scădere cu 23% față de aceeași perioadă a anului trecut.

În perioada următoare, gigantul IT urmează să facă publice datele financiare din trimestrul al treilea din 2026.

Citiți și: Mari companii IT, inclusiv Microsoft și Adobe, investigate în SUA. Suspiciuni de fraudă cu rezidențe permanente

Distribuie articolul pe:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.