Iolanda Balaş a murit

Iolanda Balaş Soter, fostă campioană la atletism, a decedat vineri. Fosta mare sportivă, în vârstă de 79 de ani, avea probleme de sănătate.

Iolanda Balaș Soter, născută la Timișoara pe 12 decembrie 1936, a fost prima campioană olimpică a atletismului românesc și a stabilit 14 recorduri mondiale la săritura în înălțime, dintre care 12 consecutive. A cucerit două titluri de campioană olimpică: Roma (1960, cu 1,85 m) și Tokyo (1964, cu 1,90 m).

Înaltă de 1,85 m, aceasta va rămâne în istoria atletismului pentru dominația probei de săritură în înălțime femei timp de un deceniu. Timp de zece ani a înregistrat 142 de victorii consecutive, performanță înscrisă în Cartea Recordurilor.

Primul său record mondial a fost la 14 iulie 1956 la București, crescând cu 1 cm recordul stabilit de britanica Thelma Hopkins cu aproximativ două luni înainte.

Pe lângă recorduri mondiale și olimpice, în palmaresul său mai intră și două medalii de aur la campionatele europene de atletism de la Stockholm în 1958 și Belgrad în 1962, precum și o medalie de argint la Berna în 1954.

După retragerea din competiții, Iolanda Balaș a rămas activă în atletism ca arbitru. Din 1988 pînă în 2005 a fost președintele Federației Române de Atletism (FRA).

În anul 2010 Iolanda Balaș a primit din partea Regelui Mihai I, în cadrul ceremoniei desfășurate la Palatul Elisabeta, decorația regală „Nihil Sine Deo”, pentru merite deosebite aduse sportului românesc, pentru modul în care a condus Federația Română de Atletism și pentru promovarea excelenței în sportul românesc, precum și a tinerilor sportivi.

„N-aş schimba absolut nimic. Am avut o viaţă frumoasă. Am avut paşaport, am văzut toată lumea şi am cunoscut mulţi oameni importanţi. Dacă nu practicam atletismul, sunt convinsă că nici dacă aş fi fost fiică de miliardar nu aş fi făcut atâtea lucruri! Nu regret nimic”, declara Iolanda Balaș, în 2011, pentru Gazeta Sporturilor.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Paul Dumitrescu 5138 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.