„Cred că este dificil de definit acest raport, pentru că, de fapt, avem două documente. Unul e strict tehnic, cu observații pertinente – și, din păcate, cam aceleași, cum sunt problema codurilor sau insuficiența personalului și a resurselor materiale, legislația incoerentă, stufoasă, contradictorie. Celălalt e puternic politizat și unilateral, servind uneia dintre părțile angajate în lupta politică de la București. Cele două documente se amestecă insidios, pentru a da impresia că lucrurile stau rău la București, pentru că s-a schimbat puterea și noua putere vrea să pună mâna pe Justiție, ceea ce este o uriașă minciună.
Pentru prima dată de la instituirea MCV, Raportul nu a fost trimis părții române, pentru eventuale observații. Așa se face că, la nici o zi de la publicare, Comisia Europeană s-a văzut obligată să corecteze o eroare, privitoare la numărul de miniștri implicați în proceduri judiciare. Dar multe din datele pe care este construit par să nu reflecte decât realitățile existente cu prilejul crizei politice din vara anului trecut. De aici, concluzii cel puțin pripite sau în afara realității.
Aș mai atrage atenția asupra unui fapt: acest raport este unul suplimentar. Mi se pare pură ipocrizie să crezi că un sistem atât de complex și de inflexibil, prin natura funcțiilor sale, se poate schimba în doar șase luni, la fel și legislația aferentă. Nu s-a schimbat fundamental în cei șapte ani de când se tot fac recomandări prin MCV și se putea schimba acum, când este confruntat și cu o gravă criză internă, determinată de revolta judecătorilor, provocată de intenția de a se face o rocadă în fruntea CSM.
Important este ca această instituție, care gestionează carierele celor din Justiție, să se profesionalizeze, să se detașeze de luptele politice, să devină neutră și o ancoră a sistemului, să rezolve problema de neîncredere în actul de justiție, acuzată de tot mai mulți români. CSM, cu sau fără recomandările MCV, are de gestionat problema întăririi încrederii în actul de justiție.
Și în Raport, dar și din recentele luări de poziție ale Președintelui României, se vede intenția de a trasfera – așa cum a fost până la „reforma” Macovei – sarcina numirii Procurorului General și a șefului DNA către CSM, cu confirmare din partea Președintelui. Acest lucru nu se poate face decât prin lege, și nu prin cine știe ce acord sau negociere între Președinte și Premier, cum a fost evocat de presă în ultima vreme. Ar fi un amestec fățiș al politicului în justiție. CSM trebuie să dovedească faptul că alegerile sale sunt neutre politic, că sunt făcute pe criterii strict profesionale și atunci deciziile sale vor fi greu de contestat sau de refuzat. Deocamdată, provizoratul nu face bine celor două Parchete și nici ideii de depolitizare a Justiției.
În raport, se vorbește despre stabilitatea ordinii constituțonale, ceea ce mi se pare un abuz și o aliniere la teza care a făcut mult rău României, cea a ”loviturii de stat parlamentare”. Este o mare minciună: chiar dacă era destituit șeful statului, ordinea constituțională nu se schimba: România rămânea o republică semi-prezidențială, Constituția rămânea aceeași, drepturile și libertățile cetățenești rămâneau neștirbite, se schimba doar persoana care îndeplinea funcția de președinte, în urma unor alegeri libere și democratice.
Sunt multă ipocrizie și mult partizanat politic în cadrul Raportului. Acum se critică Ordonanțele de urgență, dar când Guvernul Boc abuza de ele și mai ales de angajarea răspunderii, Bruxellesul se făcea că nu vede, cum nu vedea că în Monitorul Oficial se publică alte texte decât cele votate, doar pentru că așa convenea puterii portocalii, care controla Monitorul, prin secretarul Camerei Deputaților. Da, abuzul de Ordonanțe de Urgență este o problemă care trebuie rezolvată de o manieră radicală, în cadrul modificărilor constituționale.
Se vorbește în Raport despre independența Justiției și se consideră comentarea, de către politicieni și de către presă, a unor decizii ale Justiției, o atingere adusă independenței ei. Mi se pare abuzivă interpretarea din Raport și o negare a democrației. Judecătorii și procurorii nu judecă după părerile opiniei publice, ale presei și ale politicienilor. De asta au inamovibilitate judecătorii. Ei aplică legea, nu se uită la televizor. Și apoi, nici ei nu sunt infailibili, pot greși. Să trecem cu vederea greșelile? Să ne facem că nu există?
Da, hotărârile judecătorești trebuie aplicate. Dar pot fi discutate și trebuie discutate, pentru că doar așa putem vedea dacă nu cumva există probleme în corpul legilor. Și apoi, nu mi se pare firesc să spunem că pedepsim pe cineva nu pentru că persoana este vinovată, ci pentru a da un exemplu, pentru a-i descuraja pe alții să facă acte de corupție, spre pildă. Nu de o astfel de justiție parțială avem nevoie. Bruxelles-ul greșește când încurajează astfel de comportamente în justiție. În numele luptei împotriva corupției s-au făcut multe abuzuri, s-au promovat răfuieli politice și unii din justiție au fost parte, au fost instrumente ale acestei răfuieli. Raportul nu spune și acest adevăr, cum nu ne spune cum pot fi evitate abuzurile în ”lupta împotriva corupției”.
Nu pot fi de acord nici cu unele dintre recomandările din Raport privitoare la automatismul unor proceduri parlamentare, când este cerută arestarea preventivă a unor parlamentari. S-a mințit și se minte la Bruxelles despre ”super-imunitatea parlamentarilor români”. Cercetarea lor penală nu presupune niciun acord, ci doar arestul și percheziția. Cazurile flagrante nu necesită un acord pentru reținere și percheziție, ci doar înștiințarea Camerei din care fac parte. Dar Parchetul abuzează de arestări preventive și din lipsă de profesionalism. Arestul preventiv poate fi o formă de presiune, pentru a-l obliga pe acuzat să mărturisească ce vrea Parchetul. Sunt dosare deschise cu tam-tam, care privesc parlamentari sau miniștri, trecuți și prezenți, despre care nu se mai aude nimic cu anii.
Cei care întocmesc acest Raport vor trebui să-și diversifice sursele de informare în viitor, să stea de vorbă cu toți cei interesați și să coopereze cu România de la egal la egal”.
http://corinacretu.wordpress.com/
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.