Isărescu: 2016 este un an tumultuos

Guvernatorul Băncii Centrale, Mugur Isărescu, a atras atenţia în discursul de prezentare a Raportului privind inflaţia că deficitul bugetar va creşte semnificativ în 2016 faţă de 2015 şi că există riscul de derapaj. De asemenea, Isărescu a spus că leul a fost cea mai stabilă monedă din regiune, că productivitatea muncii nu ţine pasul cu creşterea salariului şi că a avut loc o explozie a consumului de alimente iar în piaţa auto s-a relansat cererea.

În prezentarea sa, oficialul BNR a spus că anul 2016 este unul tumultos. “Când spun tumultos, mă refer la faptul că locomotiva economia mondială se mişcă, că preţurile la ţiţei sunt cum sunt, iar noi trebuie să fim foarte bine pregătiţi. Să nu derapăm
cu deficitul. Avem probleme care le-am sintetizat în raport- un decalaj între productivitate şi salarii de pilda, dar avem şi semnale pozitive”, a declarat Isărescu.

În opinia sa, preocupant pentru acest an este ţinerea în frâu a deficitului bugetar.
“S-a aprobat un buget la limita de 3%. Se manifestă în continuare presiune, observăm dezbaterea publică pentru majorarea cheltuielilor bugetare. Politica veniturilor s-a înscris pe un trend puternic ascendent greu de slăbit. Vedem cât poate economia să
ducă, de aici şi mixul de politici macroeconomice. Mixul de riscuri este de a împinge inflaţia în sus”, a mai spus Isărescu.

În Raportul privind inflaţia se spune că o sursă de risc o constituie implicaţiile pe care majorările salariale deja implementate şi alte posibile creşteri viitoare în sectorul bugetar, de natură să amplifice gradul deja ridicat de relaxare fiscală în urma materializării unei părți din măsurile prevăzute în noul Cod fiscal, le-ar putea avea asupra configurației viitoare a parametrilor asumați de România în cadrul tratatelor europene de guvernanță fiscal.

Conform lui Isărescu, leul a fost cea mai stabilă monedă din regiune, dar în ultimul trimestru din 2015 s-a depreciat, tendinţă valabilă şi pentru monedele din zona. Totodată, preţurile bunurilor alimentare au accelerat în ultimele trei luni ale lui 2015 pe fondul anului agricol nefavorabil şi în România a avut loc o explozie a consumului de produse alimentare. Creşteri au fost şi la produsele
nealimentare inclusiv pe piaţa auto, unde a fost relansată cererea.

Isărescu anticipează că în 2016 consumul individual efectiv al gospodăriilor populației va consemna ritmuri alerte de creștere pe fondul avansului venitului disponibil real. Acesta va fi stimulat de măsurile de relaxare fiscală implementate și prevăzute în noul Cod fiscal, de majorarea salariului minim, precum și de creșterile salariale programate din sectorul public și de cele implicate de evoluția
favorabilă așteptată a activității economice din sectorul privat. În plus, evoluția consumului este anticipată a fi susținută și de menținerea unor condiții favorabile de creditare. “Urmăresc piaţa valutară în fiecare dimineaţă şi vă spune asta un veteran – nu mai reactionează atât de emoţional”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Cosmin Pam Matei 4565 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.