Preşedintele CSM este un om al sistemului care domină (şi parazitează) România. Şi ca origini, şi ca apucături. Ca apucături, el este din aceeaşi generaţie şi şcoală a frunzăritului şi copiatului din cărţi. La fel ca miile de doctori cu doctoranzi trecuţi la profesorul Gabriel Oprea şi alţi impostori care împânzesc învăţământul românesc.
”Cărţile se fac tot din cărţi” este lozinca preferată a profesorului şi a doctorandului de pripas. Mai nou, nici atât. Se copiază de pe net, din studiile şi articolele altora. Am publicat zilele trecute primele coincidenţe pe care le-am găsit în Contractul de credit bancar (apărut la Universul Juridic în 2013) semnat de Dumitru A.P. Florescu, Adrian Bordea şi Roxana Popa. Noul preşedinte al CSM n-a zis nici pâs. Nici ceilalţi autori de pe copertă. Am încercat să săpăm mai departe în ”bogăţia” intelectuală a volumului amintit. Veţi vedea mai jos ce similitudini am mai descoperit. Ele ne trimit la o legătură certă între opera troicii de pe coperta cărţii şi cea a profesorului Gheorghe Piperea de pe site-ul www.piperealaw.ro.
Înainte de a pune în paralel similitudinile identificate de noi, vă prezentăm pe scurt (fără să fi efectuat prea mai investigaţii) un portret al judecătorului ajuns în fruntea Consiliului Superior al Magistraturii. Cine este căpăţâna CSM-ului filo-Băsescu prin tradiţia ultimilor ani? Adrian Bordea este dâmboviţean. S-a născut în Târgovişte. Este unul din cei doi copii ai generalului de Securitate Aron Bordea. Mai are un frate care lucrează în Ministerul de Externe şi de care ne vom ocupa cu un alt prilej. Aron Bordea este unul dintre cei mai vechi şi celebri ofiţeri de Securitate din România. În perioada comunismului dur a fost şeful Securităţii din raionul Titu. Pentru rezultate deosebite a fost promovat ca şef al Securităţii din judeţul Dâmboviţa. Era cunoscut ca unul dintre apropiaţii altui dâmboviţean celebru, pe numele său Tudor Postelnicu, de loc din Provita. Când faimosul cap de beton a ajuns în Bucureşti, el a încercat să-l promoveze alături de el pe Aron Bordea. Prin anii ’80, generalul Aron Bordea era şeful Direcţiei I (Informaţii Interne) a Securităţii. Când Tudor Postelnicu a preluat conducerea Ministerului de Interne, generalul Aron Bordea a fost instalat director la Direcţia Generală Paşapoarte şi Controlul Trecerii Frontierei, unde a lucrat până în decembrie 1989. De la DGPCTF condusă de generalul Aron Bordea se eliberau paşapoartele de plecare temporară sau definitivă din România. Câtă poliţie politică a făcut Aron Bordea încă nu ştim, dar am putea afla. Nu ştim nici dacă fiii lui au avut sau nu legături cu Securitatea. Dar şi asta se poate afla. Oricum, amândoi au supravieţuit schimbărilor din România şi sunt oameni de nădejde în sistemul instituţional care conduce România. Dacă lucrurile rămân aşa cum sunt, fraţii Bordea vor continua să promoveze în ritm susţinut.
Iată câteva asemănări din opera judecătorului Adrian Bordea, devenit preşedinte al CSM. Poate le recunoaşte sau poate că abia acum le descoperă. Ceea ce ar înseamna că nici copierea nu-i aparţine.
|
Despre clauzele abuzive din contractele de credit bancar Prof. univ. dr. Gheorhge Piperea Material publicat pe www.piperealaw.ro, secţiunea articole II. Teoria clauzelor abuzive. Relatia cu ordinea publica si cu abuzul de drept
3. Ordinea publica economica este o noua dimensiune a ordinii publice, care are sens doar prin raportare la activitatea profesionistilor. Intr-adevar, profesionistii sunt cei care exploateaza o intreprindere, adica desfasoara in mod sistematic activitati economice. Normele de directie (concurenta) si normele de protectie (dreptul consumului si dreptul muncii) sunt cele doua tipuri de norme care fac parte din ordinea publica economica. Acestea sunt limite ale activitatii profesionistilor si ale libertatii lor de a contracta, intrucit sunt norme care fie le directioneaza activitatea, in asa fel incit jocul concurentei sa fie onest, fie le interzice anumite libertati, in asa fel incit partea slaba in contractele pe care profesionistii le incheie, recte consumatorii sau angajatii, sa fie protejati de abuzul de putere economica a profesionistilor.
Ordinea publica economica de directie este constituita din dispozitiile care prevad interventia statului sau a orgnismelor competente in jocul competitiei dintre profesionisti pentru a orienta activitatea si contractele profesionistilor pe fagasul uzantelor oneste, orientare necesara pentru ca aceasta competitie sa isi justitifice utilitatea sociala[23]. In principal, face parte din ordinea publica economica de directie dreptul concurentei. Un contract poate fi invalidat in total sau in parte, daca este contrar ordinii publice de directie, adica daca este contrar, spre exemplu, normelor care interzic abuzul de pozitie dominanta si exploatarea abuziva a situatiei de dependenta economica[24] precum si daca sunt contrare uzantelor comerciale cinstite. Numeroase clauze contractuale sunt valabile daca le raportam exclusivla dispozitiile clasice relative la contracte, inclusiv cele relative la ordinea publica si bunele moravuri, dar in conflict cu dreptul concurentei, ele pot fi declarate nule[25]. Chestiunea interzicerii practicilor anticoncurentiale, inclusiv a abuzului de pozitie dominanta, in dreptul nostru, este reglementata in Legea nr. 21/1996 a concurentei[26].
Ordinea publica economica de protectie consta in reglementarile imperative care limiteaza libertatea de a vointa in contractele in care exista o inegalitate economica marcanta intre profesionisti (sau intre profesionisti si simpli particulari), pentru a-l apara pe contractantul mai slab impotriva celui mai puternic din punct de vedere economic[27]. Acest gen de reglementare are ca obiect si finalitate apararea intereselor unui contractant in raport cu celalalt contractant, mai ales in cazurile in care profesionistul, fiind mai puternic din punct de vedere economic decit co-contractantul sau, este in masura sa-i impuna acestuia incheierea unui contract pre-formulat cu clauze care nu sunt liber negociabile. Normele ce fac parte din ordinea publica economica de protectie urmaresc restabilirea echilibruluiintre cel mai slab si cel puternic, echilibru care, in relatiile profesionistilor cu consumatorii sau cu angajatii sai ori in relatiile dintre profesionisti nu se realizeaza spontan prin „jocul” contractual[28], intrucit partile se afla intr-o situatie esential inegala. In principal, face parte din ordinea publica de protectie legislatia protectiei consumatorului.
|
Contratul de credit bancar Dumitru A.P. Florescu, Adrian Bordea, Roxana Popa, p. 202-203
Ordinea publica economica reprezinta o noua dimensiune a ordinii publice, care se raporteaza la activitatea profesionistilor. Profesionistii, asa cum am aratat, sunt cei care exploateaza o intreprindere, adica desfasoara activitati economice in mod sistematic. Normele de directie (concurenta) si normele de protectie (dreptul consumului si dreptul muncii) sunt cele doua directii ce alcatuiesc ordinea publica economica. Ele reprezinta, in fapt, limite ale activitatii profesionistului si a libertatii lor de a contracta, deoarece sunt norme care fie le directioneaza activitatea, in asa fel incit jocul concurentei sa fie onest, fie le interzice anumite libertati, astfel incit partea mai slaba in contractele pe care le incheie profesionistii (consumatorii sau angajatii), sa fie protejati de abuzul de putere economica a primului.
Ordinea publica economica de directie este constituita din dispozitiile care prevad interventia statului sau a orgnismelor competente in jocul competitiei dintre profesionisti pentru a orienta activitatea si contractele profesionistilor pe calea uzantelor oneste. In principal, face parte din ordinea publica de directie dreptul concurentei. Astfel, un contract poate fi invalidat in tot sau in parte, daca este contrar unor norme care interzic abuzul de pozitie dominanta si exploatarea abuziva a situatiei de dependenta economica, precum si daca este contrar uzantelor comerciale cinstite.
Ordinea publica economica de protectie consta in reglementarile imperative care limiteaza libertatea de a vointa in contractele in care exista o inegalitate economica marcanta intre profesionisti si simpli particulari. Acest gen de reglementare are ca obiect si finalitate apararea intereselor unui contractant in raport cu celalalt contractant, mai ales in cazurile in care profesionistul, fiind mai puternic din punct de vedere economic decit co-contractantul sau, este in masura sa impuna incheierea unui contract pre-formulat cu clauze care nu sunt liber negociate. Normele ce fac parte din ordinea publica economica de protectie urmaresc restabilirea echilibruluiintre cel mai slab si cel puternic. In aceasta categorie includem legislatia privind protectia consumatorilor.
|
|
Despre clauzele abuzive din contractele de credit bancar Prof. univ. dr. Gheorhge Piperea Material publicat pe www.piperealaw.ro, secţiunea articole III. Clauze abuzive privind dobanda
1. Caracterul abuziv al clauzelor care prevad ca dobanda este formata dintr-o marja fixa plus dobanda de referinta/administrata interna a bancii si clauzele care permit bancii modificarea in mod unilateral a cuantumului dobanzilor/comisioanelor
Din practica a rezultat ca aceste clauze sunt cuprinse invariabil in contracte preformulate, carora le lipseste caracterul negociat.
Totodata, ele creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, contrar cerintelor bunei-credinte. Din aceste motive, aceste clauze sunt nule absolut, urmand a fi inlocuite cu clauze conform carora dobanda sa fie formata din marja fixa + indice public (Euribor sau Robor).
Dezechilibrul contractual pe care il genereaza aceste clauze este evident intrucat cuantumul dobanzii de referinta/administrata afisata la sediile Bancii este lasat la discretia acesteia.
Aceasta componenta a dobanzii permite bancii ca in mod arbitrar sa modifice cuantumul dobanzii (pretul folosintei banilor, contraprestatia datorata de consumator), afectand astfel interesele legitime ale consumatorilor, intrucat nu se poate sti cu precizie pretul produsului cumparat, acest pret nefiind predictibil.
Reaua-credinta a bancilor care au impus astfel de clauze abuzive este demonstrata de evolutia cuantumului dobanzii practicate de acestea prin comparatie cu evolutia indicilor bancari.
Astfel, in perioada in care indicele EURIBOR a avut cresteri, bancile in cauza au majorat cuantumul dobanzii, in schimb, in momentul in care acest indice a scazut, bancile nu au mai diminuat in consecinta cuantumul dobanzii, creand astfel un grav dezechilibru contractual.
De altfel, reaua-credinta a uneia dintre bancile care impun astfel de clauze rezulta si din faptul ca aceasta a convins consumatorii sa incheie contractele de credit prin acordarea unei dobanzi fixe (aparent atractive), promotionale, pe perioada unui an, urmand ca, dupa aceasta perioada, dobanda sa devina variabila in functie de dobanda de referinta/administrata afisata la sediile bancii.
La acel moment clientii nu au putut previziona ca acest cuantum al dobanzii va fi calculat in mod arbitrar, lipsindu-i orice legatura cu evolutiile de pe pietele financiare.
Clauza care permite bancii calculul dobanzii in functie de dobanda de referinta afisata la sediile acesteia, precum si clauza care permite bancii modificarea in mod unilateral a cuantumului dobanzilor/comisioanelor acorda un drept discretionar bancii de a modifica acordul de vointa format la momentul semnarii contractelor de credit.
De fapt, aceasta clauza contractuala vine in contradictie nu numai cu dispozitiile legislatiei de protectie a consumatorilor, ci si cu prevederile art. 948 pct. 3 si art. 964 C.civ. Conform acestor texte legale, obiectul actului juridic (in cazul de fata dobanda) trebuie sa fie determinat sau determinabil. Astfel, contractele de credit cu dobanda variabila trebuie sa contina clauze care sa confere dobanzii caracter determinabil, iar acest caracter presupune ca partile angrenate in contract sa poata, la momentul exigibilitatii obligatiei ce reprezinta obiectul contractului, sa determine in mod obiectiv intinderea acesteia (in cazul de fata cuantumul dobanzii).
Cu alte cuvinte, conform celor sustinute si in doctrina[1]„actul juridic trebuie sa precizeze toate elementele in functie de care urmeaza sa se individualizeze obiectul”.
Or, in situatia de fata, clientilor le este imposibil sa determine modalitatea in care banca, luna de luna, calculeaza in mod discretionar cuantumul dobanzii, fapt ce echivaleaza cu o nerespectare a caracterului determinabil al dobanzii.
In plus, clauza care permite bancii calculul dobanzii clientilor in functie de dobanda de referinta afisata la sediile bancii, precum si clauza care permite bancii modificarea in mod unilateral a cuantumului dobanzilor/comisioanelor, contine o conditie pur potestativa pentru banca, in calitatea sa de debitor al obligatiei de a calcula corect si transparent cuantumul dobanzii.
Conform dispozitiilor contractuale, banca s-a obligat sa calculeze dobanda curenta care trebuie achitata cu titlu de pret al contractului, dar modalitatea in care banca a inteles sa-si exercite aceasta obligatie a fost principiul si voluero – „daca vreau dobanda creste/scade”. De altfel, aceasta modalitate de cuantificare a dobanzii (dobanda de referinta a bancii plus marja fixa) intra in contradictie flagranta si cu alte prevederi legale.
Astfel:
(i) conform art. 54 din Codul consumului (Legea nr. 296/2004), „vanzatorul (in cazul de fata banca) trebuie sa informeze consumatorii (adica imprumutatul) despre pretul final al produsului (creditul acordat) si sa ofere toate informatiile si documentele tehnice care trebuie sa insoteasca produsul”.
Acest articol trebuie interpretat prin raportare la definitia pe care o da art. 2 pct. 24 din OG nr. 21/1992 valorii totale platibile de consumator – suma dintre valoarea totala a creditului si costul total al creditului pentru consumator.
Cu alte cuvinte, banca, la momentul incheierii contractului, era obligata sa informeze cocontractantii cu privire la cuantumul total al dobanzii sau, in cel mai rau caz, trebuia sa ofere informatii exacte in legatura cu modalitatea in care se va forma cuantumul dobanzii, expresia „dobanda de referinta” fiind manifest ilegala. Prin aceasta omisiune, banca si-a incalcat obligatia de informare.
(ii) conform art. 93 lit. g) pct. 1 si 3 din OG nr. 21/1992, „variatia ratei dobanzii trebuie sa fie independenta de vointa furnizorului de servicii financiare, raportata la fluctuatiile unor indici de referinta verificabili, mentionati in contract”, iar „formula dupa care se calculeaza variatia dobanzii trebuie indicata in mod expres in contract cu precizarea periodicitatii si/sau conditiilor in care survine modificarea ratei dobanzii, atat in sensul majorarii cat si in sensul reducerii acesteia”. In plus, pct. 3 al lit. g) din OG nr. 21/1992 impune necesitatea indicarii in contract a unei formule in functie de care se calculeaza cuantumul dobanzii.
(iii) atat Legea nr. 193/2000, cat si in Directiva nr. 93/13/CEE a Consiliului Comunitatii Europene contin o lista a clauzelor care sunt considerate de iure abuzive.
|
Contratul de credit bancar Dumitru A.P. Florescu, Adrian Bordea, Roxana Popa, p. 204-207
Este evident ca asemenea clauze sunt cuprinse in contracte preformulate, carora le lipseste caracterul negociat.
Prin modul de formulare, ele creeaza un dezechilibru semnificativ intre drepturile si obligatiile partilor, contrar cerintelor bunei-credinte.
Dezechilibrul contractual generat de acest tip de clauze este determinat de faptul ca intervine abuzul de pozitie dominanta, intrucat cuantumul dobanzii de referinta/administrate afisata la sediul institutiei de credit este lasata la discretia acesteia.
Aceasta componenta a dobanzii permite institutiei de credit sa modifice in mod arbitrar cuantumul dobanzii, afectand astfel interesele legitime ale consumatorilor, intrucat acestia nu pot sti cu precizie pretul produsului cumparat, acest pret nefiind predictibil.
Abuzul de pozitie dominanta a institutiilor de credit care au impus astfel de clauze abuzive este demonstrata de evolutia cuantumului dobanzii practicate de acestea, comparativ cu evolutia indicilor bancari.
Astfel, in perioada in care indicele EURIBOR a avut cresteri, institutiile in speta au majorat cuantumul dobanzii, in schimb, in momentul in care acest indice a scazut, institutiile de credit nu au mai diminuat in consecinta cuantumul dobanzii, creand deci, dezechilibrul contractual.
Abuzul de pozitie dominanta a institutiilor de credit, prin profitarea de lipsa de cunostinte de specialitate din partea consumatorilor se regaseste si in aceste cazuri in care institutia de credit a convins consumatorii sa incheie contractele de credit cu dobanda fixa (aparent atractiva), promotionala, pe perioada primului an, urmand ca, dupa aceasta perioada, dobanda sa devina variabila in functie de dobanda de referinta/administrata afisata la sediul institutiei. Se poate apecia ca la acel moment consumatorii nu au putut previziona ca acest cuantum al dobanzii va fi calculat in mod arbitrar, lipsindu-i orice legatura cu evolutiile de pe pietele financiare.
In aprecierea caracterului abuziv al unei asemenea clauze, trebuie sa pornim de la prevederile generale. Potrivit art 1.225 NCC, obiectul unui contract trebuie sa fie determinat si licit, sub sanctiunea nulitatii absolute. De asemenea, art 1.226 NCC statueaza ca obiectul unei obligatii trebuie sa fie determinat sau cel putin determinabil si licit, sub sanctiunea nulitatii absolute. Din perspective acestor doua texte legale, contractele de credit cu dobanda variabila ar trebui sa contina clauze care sa confere dobanzii cel putin un caracter determinabil, iar acest caracter presupune ca partile contractante sa poata, la momentul exigibilitatii obligatiei ce reprezinta obiectul contractului, sa determine in mod obiectiv intinderea acesteia (respective, cuantumul dobanzii).
Concret, in raport de textile legale precitate, actul juridic trebuie sa precizeze toate elementele in functie de care urmeaza sa se individualizeze obiectul.
In cazurile prezentate, modul de calcul al dobanzii nu era prezentat, ci doar adus la cunostinta consumatorului, prin afisarea la sediul institutiei de credit. Prin aceasta modalitate, consumatorul era lipsit de posibilitatea de verificare a intinderii obligatiei sale, neputand estima care este valoarea dobanzii pe care urma sa o achite.
Se poate aprecia ca, atat clauza care permite institutiei de credit sa calculeze dobanda datorata de debitor in raport de dobanda de referinta bancara, afisata la sediu, precum si clauza care permite institutiei de credit modificarea in mod unilateral a cuantumului dobanzilor, contine o conditie pur potestativa pentru institutia de credit, in calitatea sa de debitor al obligatiei de a calcula corect si transparent cuantumul dobanzii.
De asemenea, prin neprecizarea in contract a unor interval determinat de timp in raport de care institutia de credit se oblige sa recalculeze dobanda ce trebuia achitata de consumator, modalitatea in care banca a inteles sa execute aceasta obligatie s-a bazat pe principiul si voluero – „daca vreau dobanda creste/scade”.
Modalitatea de calculare a dobanzii datorate de consumator prin raportare la dobanda de referinta a bancii, la care se adauga o marja fixa, poate fi apreciata ca fiind contrara mai multor prevederi legale.
Astfel se poate aprecia ca exista o incalcare a dispozitiilor art. 54 din Legea nr. 296/2004 – Codul consumului, potrivit carora „vanzatorul (institutia de credit) trebuie sa informeze consumatorul despre pretul final al produsului (creditul acordat) si sa ofere toate informatiile si documentele tehnice care trebuie sa insoteasca produsul”.
Aceasta prevedere legala trebuie interpretata coroborat cu art. 2 pct. 24 din OG nr. 21/1992, care defineste valoarea totala platibila de consumator ca fiind suma dintre valoarea totala a creditului si costul total al creditului pentru consumator.
In raport de aceste texte legale, institutia de credit avea obligatia, la momentul incheierii contractului, sa il informeze pe consumator cu privire la cuantumul total al dobanzii sau sa ii ofere informatii exacte in legatura cu modalitatea in care se va calcula aceasta. Or, institutia de credit a omis sa furnizeze asemenea informatii, rezumandu-se la a face referire la dobanda bancara, fara a prezenta elementele ce compun si determina cuantumul acestei dobanzi.
Se poate retine si o incalcare a dispozitiilor art. 93 lit. g) pct. 1 si 3 din OG nr. 21/1992, care stabileste ca variatia ratei dobanzii trebuie sa fie independenta de vointa furnizorului de servicii financiare, raportata la fluctuatiile unor indici de referinta verificabili, mentionati in contract, cu precizarea periodicitatii si/sau a conditiilor in care survine modificarea ratei dobanzii, atat in sensul majorarii cat si in sensul reducerii acesteia”. De asemenea, se impune necesitatea indicarii in contract a unei formule in functie de care se calculeaza cuantumul dobanzii.
Din punct de vedere al legislatiei privind protectia consumatorului, arat legislatia europeana (Directiva nr. 93/13/CEE a Consiliului Comunitatii Europene), cat si legislatia nationala (prin Legea nr. 193/2000), contin o lista a clauzelor care sunt considerate de iure abuzive.
|
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.