Lansare de carte la Fundaţia Creştină Părintele Arsenie Boca

COMUNICAT DE PRESĂ

Lansarea volumului „Căderea Constantinopolului” – o carte ce prezintă unul dintre cele mai dramatice momente din istoria creştinismului. Căderea Constantinopolului este numele sub care e cunoscută cucerirea capitalei Imperiului Bizantin de forţele Imperiului Otoman, sub comanda sultanului Mehmed al II-lea. Evenimentul a avut loc în ziua de marţi, 29 mai 1453.

Scriitorul şi fostul deţinut politic Dan Lucinescu lansează joi, 4 octombrie 2012, ora 17:00, ediţia a II-a a cărţii „Căderea Constantinopolului” (prima ediţie fiind cunoscută sub numele de „Sfârşit întunecat de Ev”) la Uniunea Scriitorilor din România (Calea Victoriei nr. 115). La lansare vor fi prezenţi criticul de teatru şi film Rodica Smaranda Vulcănescu şiscriitorul Radu Cârneci.

Căderea Constantinopolului a însemnat nu numai sfârşitul Imperiului Roman de Răsărit şi moartea ultimului împărat bizantin, Constantin al XI-lea, dar şi o victorie strategică de o importanţă crucială pentru cucerirea estului mediteranean şi al Balcanilor de către otomani.

Dumitru Dan Lucinescu s-a născut la 21 mai 1927 în Botoşani. A fost arestat la 24 aprilie 1948 şi condamnat la 15 ani muncă silnică pentru activitate anticomunistă. A fost închis la Târgu Neamţ, Iaşi, Suceava, Jilava, Piteşti, Gherla, Văcăreşti şi Aiud, fiind coleg de celulă cu părintele Iustin Pârvu. A trecut prin „reeducarea” de la Piteşti, în cadrul căreia a fost torturat timp de aproape 6 luni. Parte din această experienţă este împărtăşită în documentarul „Lupta si jertfa lui Dan Lucinescu” şi în documentarul „Demascarea”. Membru al Uniunii Scriitorilor din România şi al Uniunii Scriitorilor din Suedia, este autorul a numeroase cărţi pe teme istorice, filosofice şi autobiografice, dintre care amintim Ciclul Vitralii , „Depăşirea condiţiei umane”, „Destine”, „Aspiraţii”, „Stefan cel Mare şi Sfânt”, „Jertfa” şi „Părintele Arsenie Boca – un Sfânt al zilelor noastre”.

Organizatorul evenimentului, Fundaţia Creştină Părintele Arsenie Boca, s-a născut din dorinţa de a întreţine vie speranţa unei altfel de vieţi pentru noua generaţie. Printre obiectivele propuse se numără promovarea valorilor româneşti şi a spiritualităţii creştine, cunoaşterea şi promovarea elitelor naţionale, contribuţia efectivă la formarea culturală şi spirituală a noilor generaţii.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.