Lumea visată a lui Chagall, în marile muzee

Între Război şi pace

Anul 2013 pare să fie pus sub semnul lui Chagall.

Un pictor pe drumuri internaţionale. Când Chagall a ajuns la Paris, a întâlnit artişti de toate naţionalităţile: Soutine, Archipenko, Zadkine, Léger, Delaunay… din ale căror opere şi-a hrănit propriul limbaj pictural. În 1914, un galerist german îi organizează prima expoziţie la Berlin. Călătoreşte mult, chiar şi în Palestina. Înainte de a pleca spre Statele Unite se refugiază la Gordes. El a traversat secolul al XX-lea, conjugând marile teme fundamentale, tradiţia evreiască, Biblia, cuplul, familia şi circul.

„De-a lungul unei vieţi aproape centenare, Chagall a cunoscut o revoluţie, două războaie mondiale şi exilul şi a produs o operă în care se poate citi această experienţă a timpurilor de război şi de pace, de fericire şi de nenorocire, dar şi îndoielile sale, amintirea întâlnirilor, călătoriilor şi cunoaşterea artei timpului său. Artistul n-a renunţat niciodată la figurativ, nici la dimensiunea narativă a picturii, deşi climatul nu era prielnic acestui lucru, pentru că gândirea modernistă a secolului al XX-lea viza alungarea subiectului din tablou, ştergerea sau neutralizarea dimensiunii subiective a artistului. Afirmarea de către Chagall a acestei subiectivităţi este legată intrinsec de o conştiinţă ascuţită a propriei identităţi şi a statutului artistului în general. Chagall, ca subiect, se consideră fundamentul operei sale. Se consideră, de asemenea, învestit cu responsabilitate faţă de ceilalţi. Din acest punct de vedere, el a devenit un fel de «mesager». Caracterul autobiografic al operei permite chiar recunoaşterea în acelaşi timp a celor trăite de el şi a istoriei secolului pe care l-a traversat.”

În timp ce muzeele din Zürich, Dallas şi Nisa şi-au organizat propriile expoziţii Chagall, Manuel Jover a avut o discuţie cu Julia Foray-Garimorth, comisarul expoziţiei “Chagall între război şi pace” la Muzeul “Luxembourg” din Paris, care subliniază legăturile între opera lui Marc Chagall şi istoria secolului al XX-lea.

Acrobatul

Cum să faci astăzi o expoziţie retrospectivă Chagall, fără să te referi la omagiul ce i s-a adus în timpul vieţii, în 1969, la Grand Palais, sau de cele trei expoziţii care au marcat aniversarea de la 97 de ani, la „Centre Pompidou”, „Fundaţia Maeght” şi Muzeul Naţional „Marc Chagall”? În plus, cam la fiecare 10 ani, i se consacră câte o expoziţie. În 1995 a fost cea dedicată epocii 1907-1922, de la „Muzeul de Artă Modernă” al oraşului Paris. În 2003, o expoziţie-fluviu, la Grand Palais, îl prezenta ca pe un contracurent al artei moderne.

Expoziţia de la Muzeul “Luxembourg” etalează 100 de opere care ilustrează patru momente-cheie ale vieţii şi creaţiei sale. Unele picturi, mai puţin cunoscute publicului francez, vin de la „Galeria Tretiakov” din Moscova şi din câteva colecţii particulare.

Expoziţia a fost iniţiată de Jean-Michel Foray, directorul Muzeului „Mesajul Biblic Marc Chagall” din Nisa, între 1999 şi 2006, care a decedat vara trecută. Întrebată de ce a fost aleasă această tematică, Julia Foray-Garimorth a explicat că iniţiatorul a fost întotdeauna interesat de capacitatea lui Chagall de a povesti.

Un imaginar apropiat de vis, de onirismul poetic

Vedere de la fereastră

Expoziţia urmează un parcurs cronologic şi arată cum anumite teme mari revin recurent de-a lungul vieţii artistului. Ea se articulează în jurul a patru perioade-cheie. Prima începe în 1914, când Chagall, după primul sejur la Paris, revine la Vitebsk, oraşul lui natal, pentru a o regăsi pe logodnica sa, Bella. Este surprins acolo de declaraţia de război şi obligat să rămână până în 1922. Reia contactul cu acest oraş pe care îl iubea printr-o serie de opere pe care le-a numit „documente” şi prin care regăseşte relaţia cu copilăria sa, menită să dispară. Vitebsk era un oraş-garnizoană şi Marc Chagall mărturiseşte ceea ce a văzut în timpul războiului: soldaţi răniţi, mizerie pe străzi, chiar dacă, mobilizat mai târziu în serviciul intendenţei din Sankt Petersburg, a scăpat de lupta pe front. În mijlocul schimbărilor, evocă fericirea lui familială, viaţa cu Bella, naşterea fiicei lor Ida.

Cea de a doua secţiune începe în 1922, când Chagall părăseşte definitiv Rusia pentru a se instala în Franţa. Încearcă, în primul rând, să se adapteze în noua sa patrie, să-i descopere cultura şi să intre în peisajul ei. Familiarizat cu tehnica gravurii, obţinută în timpul unui scurt sejur la Berlin în 1922, începe să ilustreze cărţi, la comanda editorului Ambroise Vollard: „Sufletele moarte” de Gogol, „Fabulele” lui La Fontaine şi „Biblia”. Alte opere ale acestei perioade, înfăţişând fiinţe hibride, relevă un imaginar apropiat de vis, un fel de onirism poetic.

Nud deasupra Vitebsk-ului

Cea de a treia perioadă este cea a exilului: în 1941, Chagall este constrâns să părăsească Franţa pentru a scăpa de legile antisemite şi se refugiază în Statele Unite. Se instalează împreună cu Bella la New York, unde regăseşte mai mulţi artişti şi poeţi evrei exilaţi ca şi el. Deşi departe de teatrul conflictului, Chagall nu putea ignora actele de barbarie care devastau ţara sa şi Europa: război, persecuţie, exod, sate în flăcări îi bântuie tablourile şi de atunci o tonalitate întunecată îi invadează pictura. Această secţiune este urmată de operele de după război, impregnate de tragedia Istoriei, dar care reflectă şi doliul său personal, în urma morţii subite a Bellei din 1944.

Ultima perioadă începe cu întoarcerea artistului în Franţa şi instalarea sa mai întâi la Orgeval, apoi la Vence, în 1949. Chagall se consacră marilor cicluri cum ar fi seria monumentelor din Paris şi explorează alte tehnici: vitraliul, sculptura, ceramica, mozaicul, diferite procedee de gravură. Folosirea culorii se modifică sensibil şi dă naştere unor tablouri în care tonalităţile expresive se amestecă cu o intensă luminozitate.

Crucificarea, simbol al suferinţei universale

Îngerul albastru

La întrebarea dacă artistul transpune în opera sa evenimente reale într-o figurare simbolică şi dacă s-ar putea vorbi despre mărturii atemporale, comisarul expoziţiei răspunde: „Chagall nu descrie niciodată faptele reale, chiar dacă se pot găsi în anumite picturi sau desene scene de război arătând soldaţi pe stradă, populaţia fugind, case în flăcări sau episoade ale revoluţiei ruse. El mărturiseşte din punctul lui de vedere şi într-un limbaj strict personal în care amintirea şi imaginarul se amestecă. Chiar dacă subiectele pe care le tratează au legătură cu istoria, caracterul lor simbolic le plasează dincolo de o situare precisă în timp.

Începând din 1938 şi mai ales în perioada sa de exil, la Chagall apare frecvent tema „Crucificării”, simbol al suferinţei universale şi mai ales a aceleia a poporului evreu. El asociază acestei teme clasice a iconografiei creştine obiecte rituale evreieşti ca „tallit”, şalul de rugăciune, în jurul lui Christos, şi candelabrul cu şapte braţe, unind astfel creştinismul şi iudaismul în figura celui răstignit.

Deasupra Vitebsk-ului

Chagall nu se teme să imprime operelor sale un caracter religios care putea să pară atunci în contradicţie cu preocupările artiştilor de avangardă, ci căuta să se înscrie în foarte lunga tradiţie a reprezentărilor biblice, occidentale şi orientale, şi „într-o linie de artişti care, până la Delacroix, pe care îl admiră, nu cunoşteau interdicţia imaginii”, după cum explică Jean-Michel Foray. Începe astfel, în anii ‘30, ilustrarea Bibliei, apoi, în anii ‘50, marele ciclu al „Mesajului biblic”, care constituie inima muzeului din Nisa, fără a mai vobi despre marile decoraţii cu tematică religioasă şi de numeroasele vitralii pe care le-a realizat pentru edificii religioase, cum ar fi Catedrala din Reims.

Expoziţia nu prezintă aceste realizări monumentale pentru că spaţiul Muzeului “Luxembourg” nu permite expunerea lor. Dar scenografia pune în evidenţă ceea ce s-ar putea numi „circularitatea” operei lui Chagall, care nu se dezvoltă linear, ci revizitează recurent anumite teme, îmbogăţindu-le de fiecare dată cu o nouă dimensiune.

Expoziţia este deschisă până în 21 iulie.

Paradisul pierdut, un loc al memoriei alegorice

Femeie şi trandafiri, 1929

La Muzeul Naţional „Marc Chagall” din Nisa poate fi vizitată, de asemenea, expoziţia „Marc Chagall, de la un război la altul”, deschisă până în 20 mai.

Organizată în cadrul celei de a 40-a aniversări a muzeului, expoziţia precede o alta, „Marc Chagall în faţa oglinzii, autoportrete, cupluri şi apariţii” ce va fi organizată între 15 iunie şi 7 octombrie, la Grand Palais.

Expoziţia actuală reuneşte opere care evocă cariera artistului într-o perioadă îndelungată, între cele două Războaie Mondiale. Deci, mai mult de patru decenii, ale unui secol marcat de veritabile tragedii umane.

Dansul

Între mărturie şi depăşirea profundelor schimbări ale acestei perioade, operele lui Chagall evocă viaţa omului, dar dau seamă şi de evoluţia modului lui de a privi oraşul, iudaismul, războaiele. Sunt etalate peste 60 de desene, guaşe, colaje provenind din colecţiile de la „Centre Pompidou”, din cele ale muzeului gazdă şi dintr-o colecţie particulară.

Accentul a fost pus pe desen. Este vorba uneori de notaţii rapide şi libere, de forme, figuri sau peisaje, de schiţe ale unor opere în gestaţie. Ele prilejuiesc o privire spre o altă faţetă a muncii artistului, adesea mai vie decât operele terminate. De asemenea, ele sunt mărturia unei evoluţii a artei lui Chagall. La întoarcerea sa la Vitebsk, în 1914, Chagall afişa fericirea revenirii, în notaţii privind atât oraşul său natal, cât şi familia. Ele au devenit apoi, odată cu exilul, suportul reminiscenţelor care durează în opera lui până la sfârşitul vieţii.

Peisajele din Vitebsk, personajele tipice care îl populau, o serie de capete de bătrâni, părinţii, cuplul pe care îl forma cu Bella evoluează în arhetipuri repetate ale unui Paradis pierdut, care devine, după al Doilea Război Mondial, un loc al memoriei alegorice a tuturor pierderilor. În anii ‘30 se multiplică şi proiectele de pânze importante aşa cum se vede din numeroase desene în creion sau tuş, urmate de schiţe în culoare. Unele au fost transformate în timpul exilului american, ca în cazul „Schiţei pentru Cal roşu”, „Schiţei pentru Arlechini”.

Ploaia

Întoarcerea în Franţa, după 1948, marchează şi o reînnoire datorată noului său mariaj, urmat de două călătorii în Grecia, sursă de inspiraţie pentru compoziţii mediteraneene. Reînnoire în care intră şi operele religioase, în care sunt evocate suferinţele evreilor.

Printre aceste desene, un grup coerent, format din cele destinate cărţii lui Abraham Walt, „Liessin, Lieder und Poeme”, cuprinde pentru ediţia completă a operelor autorului, în 1938, majoritatea temelor abordate de pictor între cele două războaie: amintiri din tinereţe, uneori emoţionante, ca în cazul figurii tatălui său sau al interioarelor de sinagogă, alteori violente cum sunt cele ale pogromurilor, peisaje din Ierusalim, datând din timpul călătoriei sale în Palestina, în 1930, sau scene din viaţa pariziană sau sankt-petersburgheză.

În plan formal, ele sunt legate printr-o linearitate marcată, întreruptă uneori de pete de culoare neagră. Experienţa gravurii, după realizarea ilustraţiei la „Suflete moarte”, nu este străină de această modalitate expresivă.

În afara faptului că aceste desene sunt uneori amintiri ale unor opere deja create, ca în cazul „Zidului de Vest al Ierusalimului”, care aminteşte „Zidul Plângerii”, „Scara lui Jacob”, care aminteşte gravura „Visul lui Iacob” din ilustraţiile pentru Biblie, sau o primă idee care va cunoaşte dezvoltări ulterioare („Pogrom” evocă unele scene din „Răstignirea albă”), desenele sunt reprezentative pentru efortul considerabil al lui Chagall depus pentru ilustraţia de carte în această perioadă.

Un pionier al avangardei

Autoportret cu şapte degete

Expoziţia „Chagall, Maestrul modernităţii”, de la “Kunsthaus” din Zürich, abordează modernitatea vibrantă a acestui pictor evreu rus, devenit francez. Picturile sale „Oriunde în afara lumii” şi „În spatele satului” din anii 1915-1919, oricât de moderne ar fi, nu pot fi separate de peisajul oniric sau de „Portretul constructivist” din 1918, tot aşa cum artistul, în plină perioadă cubistă a creat colaje, decoruri suprarealiste pentru Teatrul Evreiesc din Moscova.

Această expoziţie se concentrează asupra operelor din anii 1911-1922, care au fost decisivi în cariera artistului şi care asociază opera lui cu o plăcere narativ-cromatică, cu structura puţin ortodoxă, folosirea îndrăzneaţă a culorilor şi propria lui sensibilitate poetică. Picturile din această perioadă au marcat o etapă importantă din pictura modernă.

El a combinat limbajul vizual al modernismului abstract cu elemente narative, emoţii, nostalgie, fantezie şi influenţe folclorice şi a creat opere pline de poezie, care fascinează şi astăzi.

Aniversarea, 1915

Comisarii expoziţiei de la „Kunsthaus” au fost inspiraţi selectând opere atipice, de un puternic modernism, ca „David” (1914), care te face să te gândeşti la un portret al lui Elvis Presley cu chitara, mai curând decât la regele biblic cu harpa sa.

Dacă Malraux vorbea entuziasmat despre paleta şi lirismul lui Chagall, Picasso afirma că Chagall este unul dintre puţinii artişti care „înţeleg ce înseamnă cu adevărat culoarea”.

Să amintim că Zürich a fost, din anii ‘60, un oraş drag lui Chagall, unde a locuit de mai multe ori, mai ales că fiica sa, Ida, trăia la Berna împreună cu soţul ei care era directorul „Kunsthalle”. O primă expoziţie Chagall a fost organizată la Zürich în 1967, anul în care i-au fost comandate cinci ferestre ale Corului şi rozeta de pe faţada sudică a bisericii “Fraumünster”.

Scripcarul pe acoperiş

Chagall s-a împrietenit cu familia Zumsteg, mai ales cu doamna Hulda Zumsteg, proprietara restaurantului „Kronenhalle”, unul dintre cele mai faimoase din Zürich, a cărui sală principală poartă numele artistului şi are etalate pe pereţi tablouri semnate de el.

Toate aceste expoziţii redescoperă pentru privitor o operă extrem de bogată, polifonică, cu o paletă unică în secolul său, traversând cubismul, simbolismul. Să amintim „Omagiu lui Appolinaire” din 1911-1912, în care artistul se joacă cu cele patru elemente, dar şi un Chagall monocrom puternic, admirabil şi aproape necunoscut.

Expoziţiile se completează una pe alta. Graţie lor, vizitatorii pot descoperi lucrările monocrome în tuş, ca „Bătrân şi bătrână” sau „Plecarea la război”, ori „Trecătorii”. Un Chagall al profunzimilor dramatice, care renunţă la culoare pentru a da operelor sale un ton mai pur, mai auster

Balansul între realitate şi evadarea mistică

Plimbarea

Pot fi contemplate picturile sale excepţionale din anii primului război şi ai revoluţiei ruse sau opere care n-au mai fost văzute nicodată, ca „Thora” şi „Vremurile se schimbă”, din 1933, respectiv 1922. Dar şi „Omul-cocoş deasupra Vitebskului” din 1925 şi „Sinagoga din Vilna” din 1935, amândouă împrumutate de Muzeul “Luxembourg” din colecţii particulare.

Cele trei expoziţii îl prezintă atât pe Chagall cel „beat de imagine”, după expresia lui Daniel Marchesseau, dar şi pe Chagall „beat de amintire”. În toate se relevă balansul continuu între realitate şi evadarea mistică sau poetică menită să transfigureze tragedia.

Chagall este înainte de orice un poet. Când în 1910 a plecat din Vitebsk să studieze pictura la Paris, a descoperit sfârşitul fovismului, renunţarea la perspectivă a cubismului şi expresia naivă a primitivismului. I-a cunsocut pe Blaise Cendrars, care l-a încurajat să-şi cultive latura iraţională, pe Robert Delaunay şi pe „patronul” cubismului, Guillaume Appolinaire, pentru care inspiraţia trebuia să fie singura sursă a unui tablou.

Visul unei nopţi de vară, 1939

Sub aceste influenţe diverse a pictat „Poetul şi păsările” şi „Trei ore şi jumătate (poet)”, unde în compania unei pisici verzi şi a unei sticle, artistul creează noaptea. În „Paris, prin fereastră”, se reprezintă cu o figură dublă. Foarte curând, nostalgia îl împinge către imagistica venită din lumea rurală a copilăriei sale, impregnate de tradiţia religioasă hasidică, într-un limbaj pictural propriu, în care măgarul verde, vaca albastră, capra galbenă sau cocoşul roşu trăiesc în armonie cu oamenii ieşiţi de sub legea gravitaţiei.

Reîntors în Rusia, pictează „Poetul culcat” cu o atmosferă senină şi „Plimbarea”, venită de la „Muzeul Rus” din Sankt Petersburg, cu zborul Bellei.

Dar dacă renunţă la perspectivă şi foloseşte suprafeţe geometrice colorate, Chagall rămâne fidel realului, cultivându-i ambiguitatea. Prin intermediul oglinzii artistul antrenează privitorul într-o altă realitate, visată.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.