Cine a fost la Parlamentul European a văzut, desigur, expresia unei birocraţii imense în acele mii de birouri, cu zeci de mii de funcţionari anonimi, care duceau inutile tone de hîrtie de ici colo. Poate părea surprinzător, dar în această structură birocratică se află adevăratul motiv pentru care Marea Britanie a votat BREXIT, iniţiind un fenomen care nu se va opri aici.
Din păcate, presa din România, aproape inexistentă în adevărata sa definiţie, a fost invadată de „marii specialişti” născuţi din ONG-urile finanţate cu sume uriaşe nu numai pentru a susţine fără discernămînt orice vine de la Bruxelles, ci şi pentru a-i pune la zid pe cei care pledează pentru dezbaterea serioasă a intereselor României în contextul UE.
Cei care au acces la presa din SUA, de pildă, au văzut că mari personalităţi au libertatea de a spune adevăruri incomode, fără să fie taxate că ar sluji cine ştie ce interese, chiar despre politica liderilor americani sau europeni. Iată, spre exemplu, ce declara filosoful Noam Chomsky despre criza din Grecia într-un interviu de la începutul acestui an: „When the Greek government suggested asking the people of Greece to express their opinions on their fate, the reaction of European elites was utter horror at the impudence. How can Greeks dare to regard democracy as a value to be respected in the country of its origin? The ruling Eurocrats reacted with utter sadism, imposing even harsher demands to reduce Greece to ruins meanwhile, no doubt, appropriating what they can for themselves. The target of the sadism is not the Greek people specifically, but anyone who dares to imagine that people might have rights that begin to compare with those of financial institutions and investors”.
Îşi imaginează cineva că vreo personalitate din România ar fi putut să dea un astfel de interviu într-un ziar de la noi, fără să fie taxat că este omul ruşilor sau chiar colaboratorul lui Putin?
BREXIT-ul din Marea Britanie are, în afara conotaţiilor economico-financiare, şi o componentă extrem de importantă, chiar dacă în spaţiul public aceasta este evitată: elementul naţional al fiecăreia dintre ţările Uniunii Europene! Ori de cîte ori apărea vreun politician care să vorbească în public despre specificul naţional al ţării sale, era taxat ca naţionalist şi pus la zid, astfel încît nimeni să nu îndrăznească să procedeze la fel.
O vreme a ţinut această strategie, dar se pare că, mocnit, ceva lucra pe dedesubt, toate ţările avînd în spate o istorie, o tradiţie şi un set de valori la care nu par dispuse să renunţe prin decizii luate de funcţionarii de la Bruxelles. De altfel, cu cît părea mai intransigentă poziţia oficialilor UE împotriva celor care pledau pentru valorile naţionale ale ţărilor lor, cu atît creştea susţinerea populară a acestor forţe politice taxate ca fiind „naţionaliste”!
Aşa au luat amploare, în ciuda atacurilor venite din partea numeroaselor site-uri finanţate de UE, „Frontul Naţional” din Franţa, condus de Marine Le Pen, „Podemos” în Spania, „Syriza” în Grecia sau chiar „Frontul Patriotic” din Bulgaria! Toate acestea nu sînt partide anti-sistem, ci partide naţionaliste, a căror creştere în alegeri nu se datorează neapărat ideologiilor naţionaliste, ci, mai degrabă, ofensivei anti-naţionale impusă de la Bruxelles!
Acest lucru era cît se poate de previzibil, căci în toate şcolile din ţările Uniunii Europene se predă istoria! Această materie nu este, din fericire, predată după preceptele UE, ci ia în discuţie trecutul fiecărei ţări în parte, cu bunele şi relele lui! Astfel, francezii îl au pe Napoleon ca vector al eroismului lor, ceea ce pentru englezi este o blasfemie, căci ei îl preaslăvesc pe ducele Wellington, aşa cum fac şi nemţii cu feldmareșalul prusac von Blücher, aceştia fiind cei care l-au bătut pe Napoleon la Waterloo, punînd astfel capăt Imperiului napoleonian! Aşa e cu istoria, depinde din ce parte priveşti evenimentele!
Ţările din Uniunea Europeană au fiecare istoria lor, tradiţiile şi valorile lor care nu sînt totdeauna uşor de pus în armonie, iar acestea formează specificul naţional al fiecăreia în parte. Şi nu toate ţările din UE acceptă în genunchi, cum face România, indicaţii care să ducă la legi împotriva propriilor valori, precum acea nefericită Lege 217/2015 de la noi! De aici îşi iau seva partidele aşa-zis extremiste, din tentativa oficialilor UE de a minimaliza valorile naţionale ale fiecărei ţări în parte, în favoarea unei nivelări care, la nivelul simbolurilor, nu are decît efecte contrare!
Am scris cîndva că, atîta timp cît forţe politice de sorginte naţionalistă se vor dezvolta doar în ţările mici, nu va fi o problemă pentru UE, însă totul se va schimba radical atunci cînd un astfel de fenomen se va dezvolta în ţările puternice ale UE! Şi, iată, în Franţa partidul lui Le Pen era gata să cîştige ultimele alegeri, iar în Marea Britanie, BREXIT a fost cîştigat de UKIP, partid etichetat ca fiind eurofob!
Efectul BREXIT se va difuza rapid în toate ţările UE, chiar dacă în multe dintre acestea nu se va pune problema ieşirii din această structură, dar sentimentul naţional va face să vibreze peste tot. Oamenii se vor întreba în mod firesc: de ce avem noi atîţia europarlamentari la Bruxelles, cu un aparat stufos la dispoziţie, din moment ce activitatea lor în folosul nostru este zero?
Să luăm exemplul României, care a trimis la Bruxelles 32 de europarlamentari. O simplă privire pe fişa postului acestora ne arată că preocupările lor concrete n-au nici o legătură cu România! Astfel:
– Maria Grapini este membru în Delegația pentru relațiile cu Peninsula Coreeană,
– Damian Drăghici este membru în Delegația la comitetele parlamentare de cooperare UE-Armenia și UE-Azerbaidjan și la Comitetul parlamentar de asociere UE-Georgia
– Daciana Sârbu este membru în Delegația pentru relațiile cu țările din Asia de Sud-Est și cu Asociația Națiunilor din Asia de Sud-Est
– Ioan Mircea Paşcu în Delegația pentru relațiile cu Japonia
– Viorica Dăncilă în Delegația pentru relațiile cu Peninsula Arabică
– Victor Boştinaru în Delegația pentru relațiile cu Republica Populară Chineză
– Claudiu Tanasescu în Delegația pentru relațiile cu Canada
– Ana Claudia Ţapardel în Delegația pentru relațiile cu țările din Asia de Sud
– Ramona Mănescu în Delegația pentru relațiile cu țările din Mashrek
– Renate Weber în Delegația la Comisia parlamentară mixtă UE-Chile
– Theodor Stolojan în Delegația pentru relațiile cu Africa de Sud (Congo)
– Marian-Jean Marinescu în Delegația la Comisia parlamentară de stabilizare și de asociere UE-Serbia
– Daniel Buda în Delegația la Comisia parlamentară de stabilizare și de asociere UE-Muntenegru
– Cristian Preda în Delegația pentru relațiile cu țările din Asia de Sud
– Siegfried Muresan în Delegația pentru relațiile cu India.
Mai sînt cîţiva privilegiaţi care au activitate în delegaţii pentru SUA, însă toţi aceştia au salarii uriaşe pentru a tăia frunze la cîini! Fiecare europarlamentar are un cabinet format din cîteva persoane, cheltuind zeci de mii de euro în fiecare lună fără nici un folos în afară de cel personal.
De la nici unul dintre europarlamentarii noştri nu am auzit nici măcar o silabă despre interesul României, din contră, aşa cum este cazul Monicăi Macovei, am avut parte doar de intervenţii împotriva ţării, ca în timpul Referendumului pentru demiterea lui Traian Băsescu! Practic, ca să dăm şi exemple, toţi banii tocaţi de aceşti europarlamentari sînt pierderi asumate pentru ca fostul iubit al Oanei Zăvoranu să aibă slujbă la cabinetul Noricăi Nicolai sau Dragoş Bucurenci să-şi pună fundul la bătaie în cabinetul Corinei Creţu!
În aceste condiţii, şi în România, ca în multe alte ţări, populaţia nu se simte reprezentată cu adevărat în Parlamentul European şi, în timp, s-a creat această stare de spirit care generează resentimentul faţă de UE, faptul că există cîţiva lideri care dictează pentru toate ţările în folosul marilor puteri, toţi ceilalţi europarlamentari nefiind altceva decît pioni care să simuleze democraţia UE!
De aici vine ostilitatea unei număr mare de cetăţeni ai UE faţă de această structură stufoasă, aşa cum s-a dovedit acum în cazul Marii Britanii! Toată lumea vorbeşte despre consecinţele economice, dar puţini sînt aceia care înţeleg că în spatele acestora se află un puternic sentiment de frustrare care ţine de spectrul dez-naţionalizării popoarelor, tendinţa de a face din Europa un „sat universal” după modelul unei mai vechi utopii.
În realitate, marile puteri ale Europei joacă totul în interesul lor, pentru cei mai mici rămînînd regulile de tăierea porcilor de Crăciun, lupta cu corupţia şi, eventual, căsătoriile între cuplurile gay. În rest, s-au creat nenumărate ONG-uri şi site-uri de presă finanţate chiar din banii UE, a căror menire este să întreţină obiectivele Uniunii şi să facă din valorile acestor ţări mici ceva de care ele ar putea să se debaraseze! Ca demonstraţie, uitaţi-vă ce stipendii primeşte acea aşa-zisa „elită”, pe unde şi de unde primeşte burse, catedre, premii sau decoraţii!
Personal, eu sînt pentru o Uniune Europeană puternică, dar una reformată din temelii, în care piaţa concurenţială să fie obiectivul principal (de altfel aşa a şi fost gîndită iniţial!), iar fiecare ţară să vină în această structură cu valorile sale culturale, păstrîndu-şi specificul, tradiţiile şi istoria! Altfel, să nu mai mire pe nimeni ce gîndeşte fiecare român, de pildă, cînd vede că fascistul Horthy Miklos poate fi omagiat în România, în timp ce se dă jos de pe soclu statuia lui Mircea Vulcănescu! Ca să nu mai spunem despre obligaţia de a recunoaşte holocaustul din România, de parcă Hitler ar fi fost şeful guvernului de la Bucureşti, nu Fürerul Germaniei. Să nu vă imaginaţi că englezii au uitat ce au păţit în al doilea război mondial şi că acest BREXIT nu ar avea legătură cu statutul de forţă a Germaniei în cadrul UE!
Românii îşi aduc aminte că în 2012, tot printr-un referendum, 7,4 milioane de români au decis ca Traian Băsescu să fie demis, iar José Manuel Barroso, preşedintele de atunci al Comisiei Europene, îi transmitea Premierul român 10 puncte obligatorii de urmat, care au fost în realitate tot atîtea palme date românilor! Cine este astăzi acest Barosso? Nimeni!
Toate aceste lucruri mărunte, adunate în timp (toate ţările au trecut prin astfel de decizii stupefiante), au generat în toată Uniunea Europeană resentimente puternice faţă de acest mod de lucru „imperial” al structurilor UE. Nu te poţi juca aşa uşor cu ţara lui Platon şi Aristotel, cum s-a încercat cu puţin timp în urmă cu Grecia, şi nici cu ţara lui Shakespeare, cum se întîmplă acum cu Marea Britanie. Şi cum, probabil, va fi cîndva cu ţara lui Cervantes, a lui Dante, a lui Balzac sau poate chiar a lui Eminescu! Europa nu este America de dinaintea descălecării lui Vespuci, ci un pămînt peste care istoria a trecut lăsînd urme adînci care nu pot fi şterse de interesele economice ale unor multinaţionale care conduc politica UE de acum!
Construind artificial tot felul de structuri politice antisistem, UE s-ar putea să trezească într-un EXIT generalizat. Numai respectînd toate popoarele, poţi să te bazezi pe ţările acestora, într-o construcţie care să folosească tuturor! Elementul naţional al fiecărui popor trebuie să fie nu numai păstrat şi respectat, ci trebuie pus să lucreze pentru ceea ce este Europa în integralitatea ei, adică suma tuturor acestor elemente naţionale! Altfel, că tot se vorbeşte acum despre Marea Britanie, la UE s-ar putea să se audă amplificată întrebarea lui Shakespeare: „To be or not to be”!
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.