Mariana Bitang: Nu dispărem din gimnastica românescă, o sprijinim din alte posturi

Mariana Bitang a declarat, joi, că ea şi Octavian Bellu nu vor dispărea din gimnastică românească odată cu retragerea de la conducerea tehnică a lotului naţional feminin, ci vor sprijini această disciplină din alte posturi, scrie MEDIAFAX.

Nu se clatină absolut nimic, sunt nişte lucruri absolut fireşti în viaţă. Poate şi noi am fost prea mult timp antrenori şi este firesc să dai şansa şi altora să se evidenţieze şi să-şi probeze profesionalismul. Noi nu dispărem din gimnastica românească, noi vom rămâne în interiorul sistemului, sprijinindu-l din cu totul alte posturi”, a spus Bitang.

Bellu şi Bitang vor continua să se implice în selecţia tinerelor gimnaste, în cadrul unui proiect susţinut de OMV Petrom, o activitate care le ocupă mult timp celor doi tehniceni.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.