Ministerul Sănătății trimite Corpul de control la Spitalul de Oftalmologie

Potrivit purtătorului de cuvânt al ministrului sănătăţii, Vlad Voiculescu, Corpul de Control ar urma să ajungă la Spitalul de Oftalmologie din Bucureşti, în contextul dezvăluirilor din presă care o vizeză pe dr. Monica Pop, managerul spitalului.

„Va exista un control, aceasta este procedura legală. Trebuie să trimitem Corpul de control să constate și să probeze cu documente ceea ce se spune în această dimineață despre cazul doamnei Pop”, a precizat Colintineanu într-o conferință de presă.

El a amintit articolul 178 din Legea 95/2006 referitor la ce poate și ce nu poate face un manager de spital.

„Pot să fac referire la articolul 178 din Legea 95/2006, care spune în mod clar că funcția de manager persoană fizică este incompatibilă cu exercitarea oricăror altor funcții salarizate sau/și indemnizate, cu excepția funcțiilor sau activităților în domeniul medical din aceeași unitate”, a explicat Colintineanu.

Purtătorul de cuvânt al ministerului a adăugat că, în cazul în care „se va proba acest lucru în urma raportului de control, atunci în mod evident cazul acesta va fi tratat cu maximă seriozitate, pentru că reprezintă o încălcare a legii”.

Potrivit investigaţiei jurnalistice, publicată pe Tolo.ro, Monica Pop a cedat un spațiu din spital unei firme unde a fost angajată timp de patru ani, simultan cu funcția de manager al spitalului public pe care o deține.

Medicul Monica Pop susţine însă că este nevinovată şi califică ancheta ”o răzbunare”, afirmând că are documente ce dovedesc faptul că nu este nimic ilegal.

”Este o asistentă psihopată care face procese spitalui din anul 2007. Ea i-a dat informații lui Tolontan. (…) Spațiul acela diin spital este închiriat, nu este singurul așa, mai suint și altele. Era perfect legal ce am făcut, e în litera legii”, a spus Monica Pop, miercuri, într-o intervenție telefonică la Antena 3.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.