Mogherini: Cetăţenii noştri şi ai lumii au nevoie de o Uniune Europeană puternică

Decizia Regatului Unit de a părăsi UE face şi mai importantă unitatea Uniunii pentru a înfrunta provocarea crizelor care se agravează peste tot în lume, a este de părere şefa diplomaţiei europene Federica Mogherini, potrivit AFP.

„Conturul, existenţa înseşi ale Uniunii noastre sunt puse în discuţie. Totuşi, cetăţenii noştri şi ai lumii au nevoie de o Uniune Europeană puternică, aşa cum nu a fost vreodată înainte”, avertizează Mogherini într-un raport despre „Strategia globală a UE”.

Acest raport urmează să fie prezentat şefilor de stat şi de guvern ai Uniunii în cursul reuniunii lor de marţi şi miercuri la Bruxelles, un summit dominat de acum de consecinţele Brexitului, informează Agerpres. „În aceste timpuri dificile, o Uniune puternică este Uniunea care defineşte o strategie, împărtăşeşte o viziune şi acţionează concertat”, explică în acest document Înalta reprezentantă a UE pentru afaceri externe şi politica de securitate. Şi „aceasta este şi mai adevărat după referendumul britanic”, observă Mogherini.

Dotat cu mijloace de descurajare nucleară, cu drept de veto la ONU şi o armată capabilă să se protejeze în exterior, Regatul Unit este considerat ca unul dintre actorii cheie ai politicii de securitate europeană, împreună cu Franţa, paralel cu apartenenţa sa la NATO şi „relaţia sa specială” cu SUA.

În raportul său, Mogherini subliniază „ambiţia unei autonomii strategice pentru UE care este necesară pentru promovarea intereselor comune ale cetăţenilor noştri, precum şi ale principiilor şi valorilor noastre”.

Conducătorii europeni i-au cerut anul trecut să producă o „Strategie globală asupra politicii externe şi de securitate” cu scopul de a răspunde crizelor care afectează Europa, pe primul loc aflându-se cel mai grav val migrator după 1945.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.