George Soros, despre criza economică
Ne îndreptăm spre război şi haos
 

Criza economică e pe cale să arunce întrega lume în haos. Sistemul financiar global s-ar putea prăbuşi, iar America s-ar putea confrunta cu proteste masive de stradă şi violenţe de neconceput. Avertismentul a fost lansat de celebrul miliardar newyork-ez George Soros într-un interviu acordat publicaţiei Newsweek.

Soros spune că nu a văzut niciodată o situaţie mai dificilă şi mai periculoasă decât cea de astăzi. La 81 de ani, miliardarul a suprevieţuit Holocaustului şi cîtorva recesiuni. Astfel că, declaraţiile sale au pus pe jar toate instituţiile internaţionale.
Bărbatul a comparat condiţiile de acum cu cele din timpul Marii Crize din anii 30. În plus, el spune că tulburările prin care trece lumea occidentală sunt la fel de grave ca şi căderea Uniunii Sovietice de la începutul anilor 90. Din acest motiv, Soros se aşteaptă la zile şi mai negre pe viitor.

El spune că, în cel mai bun caz, vom asista la o adâncire a crizei economice. Dar, într-o variantă mai pesimistă , am putea fi martorii unui adevărat război. Protestele de stradă ar putea curpinde Statele Unite. Iar asta ar da motive autorităţilor să folosească forţa. Astfel, tulburările ar putea da naştere unor noi regimuri - în care libertăţile individuale sunt îngrădite iar tradiţionala democraţie americană, ar fi pierdută.

Soros a mai spus că moneda euro trebuie salvată cu orice preţ. Altfel, economiile europene s-ar prăbuşi iar asta ar ameninţa stabilitatea globală. Miliardarul crede că ideea preşedintelui Barack Obama de a mări taxele pentru bogătaşi, ar putea fi o soluţie de redresare. Extrem de înstărit, Soroş ar fi printre primii vizaţi de o astfel de măsură. El spune însă că e mai important să supravieţuiască decât să-şi păstreze averea intactă.

Accesări: 5423
Teodora Ţugui
Publicat Miercuri, 25 ianuarie 2012

 
mail  print  Yahoo!  twitter  Facebook
Voteaza articolul
[DA]
[NU]
+6
24 Voturi

 

Alte articole scrise de Teodora Ţugui: Alte articole din categorie:


 
Comentarii

ghost dog
23:45:09, 25 Jan 2012 15
Pai de fapt asta s-ar putea sa fie planul! Rockefeller (tovaras cu Soros), a spus: "E nevoie de o criza majora si toti vor accepta Noua Ordine Mondiala." Le las oamenilor de buna credinta libertatea de a trage concluziile.
ContraPro
+11
 
Moesia
19:57:14, 25 Jan 2012 14
Si dumneata Soros, ce zici : te consideri vinovat pentru dezastrul pe care il anunti ? Pentru imbogatirea ta cate si ce ai facut de s-a ajuns la o asemenea criza ? Oglinda.... bate-o vina! Sau nu e mai uiti in ea ?
ContraPro
+14
 
Gelu
19:35:45, 25 Jan 2012 13
ABIA ASTEPT ...................ASA MACAR POT LUA DRUJBA LA BASESCU SI IL POT FELIA
ContraPro
+13
 
Bebe
16:54:41, 25 Jan 2012 12
Mai hodorog de j.i.d.an nenorocit, dece nu scri tu tot adevarul ? Pai cine dacat o.v.re.ii au fost in spatele tuturor crizelor, razboielor si a altor nenorociri de pe pamant ?
ContraPro
+15
 
gigi
16:04:37, 25 Jan 2012 11
SA VEDEM CE O SA MAI ZICA VOICULESCU CU ILIESCU , ACUM…criza politica s-a stins !
ContraPro
-25
 
1 2 3

2000
Sunt de acord cu termenii si conditiile Cotidianul.ro: Cotidianul.ro militeaza pentru exprimare civilizata si isi rezerva dreptul de a sterge/edita comentariile care depasesc limitele limbajului civilizat, comit atacuri la persoana precum si comentariile cu tenta antisociala, caracter rasist sau xenofob. Comentatorii ce nu respecta conditile mai sus mentionate vor fi tratati ca atare.