Nouriel Roubini: Dacă revine recesiunea, aceasta va fi mai acută decât în 2008

„Dacă revine recesiunea, aceasta va fi mai acută decât în 2008”. Sumbra previziune vine chiar de la economistul care a prezis criza financiară, Nouriel Roubini. Bursele americane au deschis în scădere cu patru procente, după ce agenţia de rating Moody’s a retrogradat trei bănci americane şi a avertizat că falimentul unei bănci mari este foarte probabil acum.

„SUA, zona euro şi Marea Britanie sunt efectiv în recesiune. Iar cei care iau decizii rămân fără iepuri de scos din pălărie”, consideră Nouriel Roubini. Potrivit acestuia, nu se ştie încă dacă va fi o recesiune minoră sau „o criză financiară globală, la fel de gravă sau mai gravă decât cea din 2008-2009”.

Despre situaţia critică în care se află economia mondială au vorbit joi şi şefii instituţiilor financiare internaţionale. „Economia lumii a intrat într-o zonă periculoasă. În 2008, mulţi oameni au spus că nu au avut semne că începea recesiunea. Liderii lumii nu se mai pot agăţa de această scuză acum”, a spus preşedintele Băncii Mondiale, Robert Zoellick.

Şefa FMI, Christine Lagarde, a cerut lumii întregi să facă front comun ca să contracareze riscul de recesiune din Statele Unite şi din Europa, avertizând că nimeni nu va fi scutit de efecte dacă aceste economii reintră în recesiune. „Economiile puternice au nevoie de consolidare fiscală. Reechilibrarea bugetară nu trebuie să fie nici prea rapidă, nici prea lentă pentru că ar putea să pună în pericol creşterea economică”, a precizat Christine Lagarde.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.