Noutăţi editoriale

Premiul Nobel pentru Pace 2014: Malala Yousafzai

La numai 17 ani, Malala Yousafzai, autoarea bestsellerului Eu sunt Malala, publicat anul acesta la Polirom, devine cea mai tânără laureată a Premiului Nobel pentru Pace.

Când talibanii au ocupat Valea Swat din Pakistan, printre foarte puţinii care au îndrăznit să protesteze a fost şi o fată. Malala Yousafzai a refuzat să tacă şi a luptat pentru dreptul ei la educaţie. În ziua de marţi, 9 octombrie 2012, la cincisprezece ani, Malala aproape că a plătit cu viaţa această îndrăzneală. În timp ce se afla în autobuzul care o aducea acasă de la şcoală, a fost împuşcată în cap de la mică distanţă.

Deşi aproape nimeni nu mai credea că va trăi, Malala s-a însănătoşit, iar fetiţa născută într-o regiune din nordul Pakistanului a ajuns să ţină discursuri în sălile sediului ONU din New York.

Eu sunt Malala este povestea extraordinară a unei familii dezrădăcinate de terorismul global, o poveste despre lupta pentru dreptul fetelor la educaţie, despre un tată care, înfiinţând el însuşi o şcoală, şi-a încurajat permanent fiica să se exprime liber şi să continue să înveţe. Totodată, este mărturia curajului unor părinţi care îşi iubesc cu ardoare fiica într-o societate care preţuieşte fiii. Eu sunt Malala ne întăreşte credinţa în puterea oamenilor de a schimba lumea.

Malala Yousafzai a devenit cunoscută iniţial publicului din Pakistan sub pseudonimul de Gul Makai, o fetiţă de unsprezece ani care îşi descria viaţa sub regimul taliban. Jurnalul ţinut de ea, dictat unui corespondent BBC şi publicat de site-ul BBC în urdu, era o mărturie despre viaţa adevărată a comunităţii şi se dorea un strigăt care să atragă atenţia asupra terorii semănate de talibani şi un demers de apărare a dreptului la educaţie al fetelor.

Pentru că, în timp, Malala devine din ce în ce mai vizibilă, iar în discursurile pe care le ţine îşi exprimă făţiş părerile despre pace şi măsurile ameninţătoare ale talibanilor, în anul 2011 primeşte Premiul Naţional pentru Pace al Tineretului din Pakistan şi este nominalizată la Premiul Internaţional pentru Pace al Copiilor.

Însă activitatea sa o aduce în vizorul talibanilor. În octombrie 2012, Malala este împuşcată în cap în autobuzul cu care venea de la şcoală. A supravieţuit în mod miraculos şi, din Birmingham, unde s-a recuperat după multiple intervenţii chirurgicale, Malala şi-a continuat campania în slujba educaţiei.

A fost unul dintre cei patru nominalizaţi la titlul de Omul Anului al revistei Time şi i-au fost acordate numeroase premii.

În prezent, Malala promovează accesul la educaţie prin intermediul Fundaţiei Malala, organizaţie nonprofit care investeşte în programe comunitare şi acordă sprijin militanţilor pentru dreptul la educaţie din întreaga lume.

Christina Lamb, al doilea laureat al Premiului Nobel pentru Pace de anul acesta, este unul dintre cei mai importanţi corespondenţi de presă de astăzi. A transmis reportaje din Pakistan şi din Afganistan încă din 1987. A studiat la Oxford şi la Harvard, a publicat cinci cărţi şi a obţinut numeroase premii, fiind desemnată de cinci ori Corespondentul Britanic al Anului. În anul 2007 a primit Prix Bayeux-Calvados, cea mai prestigioasă distincţie europeană acordată corespondenţilor de război. În prezent lucrează pentru Sunday Times şi locuieşte la Londra şi în Portugalia împreună cu soţul şi fiul ei.

“Corneliu Coposu. File dintr-un jurnal interzis. 1936-1947, 1953, 1967-1983”

În cadrul centenarului Corneliu Coposu, Editura Vremea va lansa marţi, 21 octombrie, volumul Corneliu Coposu. File dintr-un jurnal interzis. 1936-1947, 1953, 1967-1983, îngrijit de Doina Alexandru.

Majoritatea însemnărilor lui Corneliu Coposu din acest jurnal ascuns de Securitate timp de peste patru decenii gravitează în jurul unui singur astru: Iuliu Maniu. Consemnează mişcările diurne ale Prezidentelui, întâlnirile sale cu toate personalităţile politice importante, cu diplomaţii străini acreditaţi în România, strategia sa de a scoate ţara din alianţa cu Germania lui Hitler şi de a o trece de partea Aliaţilor, acţiunile secrete riscante întreprinse în acest scop, actul de la 23 August şi, în final, încercările disperate ale bătrânului luptător de a-i convinge pe diplomaţii englezi şi americani şi pe guvernele lor să nu abandoneze România în ghearele comunismului sovietic. Autorul jurnalului a ţinut să lase mărturia personală a evenimentelor politice majore petrecute în România între 1936 şi 1947, anul arestării sale, având convingerea că perioada de timp peste care se întind însemnările a avut o semnificaţie deosebită, deoarece în acel timp s-au produs pulverizarea partidelor şi întronarea dictaturilor în România şi s-a aplicat politica de crâncenă comprimare a funcţiunilor vitale ale statului.

“Despre jurnalul pierdut, confiscat, tăinuit al lui Corneliu Coposu s-a vorbit mult. Prima dată am auzit de el chiar de la domnul Coposu, care afirma că, deşi securitatea îi confiscase mii de pagini, tot ar fi avut material să scrie zece cărţi, dar îi lipsea timpul”.

Volumul de faţă cuprinde o parte din manuscrisele ascunse într-o valiză dată în păstrare bunului său prieten Ioan Dumitru, spre a fi puse la adăpost de percheziţiile securităţii. Sunt însemnări zilnice, fişe, portrete pe baza cărora dorea să îşi reconstituie jurnalul şi cartea definitivată încă din 1947, dar confiscată – Viaţa lui Iuliu Maniu. În febra evenimentelor de după decembrie 1989, când Corneliu Coposu şi-a consacrat întreaga energie politicii, nu a mai găsit răgazul de a edita vechile manuscrise tăinuite mai mult de patru decenii.

Doina Alexandru (pseudonimul adoptat în 1977, la Radio Europa liberă, de Doina Xifta, născută Alexandrescu), născută în 1946, a părăsit România în 1975, emigrând în RFG. Un an mai târziu se angajează redactor la postul de radio american Europa liberă din München, unde colaborează la diverse emisiuni – Articolul zilei, Programul politic, Radio Magazin – şi la secţia de ştiri. Între 1979 şi 1995 a fost titular al emisiunii Din lumea comunistă, redenumită după 1990 Cronica ’90 – de la totalitarism la libertate; între 1994 şi 1995 a fost titular al programului Lumea creştină.

Volume publicate: Niciodată liniştea (Editura Dacia, 1994), Corneliu Coposu. Confesiuni. Dialoguri cu Doina Alexandru (Editura Anastasia, 1996; Editura Vremea, 2014), volum tradus şi în engleză (Corneliu Coposu. Confessions. Dialogues with Doina Alexandru, East European Monographs, Boulder, Columbia University Press, New York, 1998).

“Pofte demonice. Vampirul psihic din noi şi din ceilalţi”

Cartea Pofte demonice, scrisă dintr-o perspectivă jungiană de Barbara Hort, explică în ce fel se nasc vampirii psihici, cum ajungem să le cădem victime şi cum ne putem proteja de influenţa lor, conştientizându-ne proiecţiile şi oferind compasiune sufletelor rănite şi înfometate de putere.

Vampirii sunt mai mult decât nişte creaturi de legendă. Ei există, umblă printre noi. Sunt acei indivizi care n-au avut niciodată parte de iubire şi care sunt însetaţi de putere şi recunoaştere. Sunt cei ce ştiu cum să ne golească de energia vitală, să ne atragă şi să profite de dorinţele noastre.

În fascinantul ei studiu despre acest sumbru arhetip psihologic, Barbara Hort ia în considerare atât miturile tradiţionale, cât şi variantele moderne ale poveştilor cu strigoi: de la celebrul roman Dracula al lui Bram Stoker la thrillerul Tăcerea mieilor.

O explorare pasionantă a arhetipului vampirului în mit, film, literatură şi în multele relaţii personale din societatea noastră narcisică. Acest studiu psihologic captivant se citeşte ca un roman; nu-ţi mai vine să-l laşi din mâna.

“Vampirul, ca multe alte animale de pradă, se arată într-o varietate de aspecte atrăgătoare, iar pe unele dintre acestea le inventăm chiar noi prin intermediul dorinţelor noastre proiectate”, afirmă autoarea.

Barbara E. Hort este consilier-psiholog cu formare jungiană. Lucrează în privat în Portland, Oregon (SUA).

“Europeana. O scurtă istorie a secolului douăzeci”

Cartea Europeana. O scurtă istorie a secolului douăzeci, de Patrik Ouředník, cea mai nouă apariţie din colecţia FID – Fapte, Idei, Documente a Editurii Vremea, a fost publicată în anul 2001 şi tradusă în 24 de limbi, iar unii critici literari o consideră cea mai tradusă carte din limba cehă de după 1989.

Elementul fundamental al cărţii este abordarea sarcastică, uneori cu umor negru a evenimentelor care au marcat secolul trecut, în speţă a celor două războaie mondiale.

Autorul analizează principalele ideologii politice, fascismul şi comunismul, explică cauzele lor, dar evocă şi multe alte descoperiri interesante care au influenţat cursul istoriei europene: radioul şi televiziunea, anticoncepţionalele, dezvoltarea feminismului ş.a.

Cartea nu respectă o anumită cronologie, nu face o ierarhizare a evenimentelor epocii, nu caută să descopere lanţul de cauzalităţi şi consecinţe, nu personalizează istoria. Dimpotrivă, este un colaj de episoade fictive, elemente documentare, date şi reflecţii istorice.

„Ce este adevărat? Adevărul istoric al istoriei? Adevărul literar al textului? Adevărul utopiei? Adevărul memoriei?”, scrie pe coperta cărţii lui Ouředník. Sunt întrebări la care autorul nu răspunde în mod univoc, deoarece faptele adunate şi textul vorbesc de la sine.

Cartea, al cărei stil se află la graniţa dintre beletristică şi eseu, este scrisă într-o formă originală, alcătuită dintr-un text central şi observaţii marginale care se constituie într-un titlu caustic şi rezumativ al celor evocate în textul de bază.

„Acest rezumat hazliu al istoriei secolului XX, de un comic deseori irezistibil, nu constituie numai o lectură amuzantă. Premiat la Praga, Europeana, care deja a făcut vâlvă la Paris, este o minunată iniţiere în literatura central-europeană. Se regăsesc în carte cele două caracteristici ale acesteia: veşnicul conflict între moralism şi anecdotă, aliat cu un inimitabil amestec de burlesc şi melancolie – melancolia apropiindu-se de disperarea existenţială – ca la Kafka, grotescul de absurd, ca în aventurile bravului soldat Švej”, scria Alexandra Laignel-Lavastine, în Le Monde, în 7 mai 2004.

Iar Michel Crépu afirma în Revue des deux mondes, în 7 februarie 2012:

„Uimitoare cărticică, scrisă de un eseist ceh născut în 1957, care trăieşte în Franţa din 1984 şi care a tradus în ţara lui autori importanţi ca Beckett, Queneau sau Rabelais. (…) Aici, autorul face imposibilul pariu de a înghesui o istorie a secolului XX în numai o sută cincizeci de pagini. Rezultatul este la înălţime, o capodoperă de luciditate şi de concizie, în care autorul a reuşit să se aşeze la o distanţă care îngăduie să se vadă sub o altă lumină acest secol de coşmar”.

Prozator, eseist şi traducător de origine cehă, Patrik Ouředník îmbină în activitatea lui literară interesul pentru lingvistică, teorie literară şi traduceri cu propriile sale opere. Este deţinător a 12 premii internaţionale şi 6 nominalizări.

“Aerul pe care îl respiri”

La mai puţin de şase luni de la debutul său în limba română cu bestsellerul Încăperi ferecate, Care Santos revine la Bucureşti cu un nou roman ambiţios, admirabil scris, ce pendulează între prezent şi trecut. Deţinătoare a celui mai important premiu literar catalan, Premio Ramon Llull, autoare a zece romane, şase volume de proză scurtă, două plachete de poezii, precum şi a numeroase cărţi pentru copii şi adolescenţi, Care Santos se bucură de o spectaculoasă carieră internaţională, cărţile sale fiind traduse în peste 20 de ţări.

Aerul pe care îl respiri spune povestea căutării unei cărţi interzise despre iubirea dintre al Ludovic XV-lea şi Madame du Barry. O călătorie halucinantă a cărţii prin Barcelona secolului al XIX-lea este prilejul pentru reconstituirea unui amplu tablou al epocii, cu transformările spectaculoase prin care trece oraşul. În Barcelona anilor 2000, Virginia moşteneşte librăria Palinuro de la tatăl ei, Antoni Rogeacutes, preşedintele breslei anticarilor. Ea va trăi aventura vieţii ei, încercând să descifreze parcursul alambicat al memoriilor scandaloase.

„Scrierea acestui roman m-a făcut foarte fericită. Sunt prezentă, într-un fel sau altul, în fiecare pagină a lui. Se regăsesc aici mai multe pasiuni ale mele din tinereţe (de pildă, poeţii romantici) şi câteva dintre obsesiile de la vârsta adultă (de pildă, cărţile vechi, dragi, imposibil de obţinut). Scenariul e acelaşi dintotdeauna: cel despre onestitate, despre iluzie, despre iubirea pentru fiecare piatră şi fiecare fir de praf de pe caldarâm. Asta înseamnă: despre Barcelona, dar şi despre Maresme, locul unde m-am născut”, mărturieşte autoarea.

“America de peste pogrom”, un roman cinematografic şi emoţionant

După Aventurile unui gentelman bolşevic şi Zece povestiri multilateral dezvoltate, apărute în 2012, respectiv 2010, Editura Cartea Românească propune romanul semnat de Cătălin Mihuleac: America de peste pogrom – un roman ale cărui file, redate prin tensiunea şi culoarea decupajului filmic, uimesc şi emoţionează pe întreg parcursul lecturii.

America de peste pogrom pledează pentru reconcilierea cu ceilalţi, dar, în primul rând, pentru reconcilierea cu tine însuţi. Este o invitaţie la înţelegere şi toleranţă, care leagă ingenios sute de destine şi trei oraşe cu istorii fabuloase: Iaşi, Washington D.C. şi Viena.

Romanul evoluează pe două mari planuri aparent divergente. Primul, situat în România interbelică şi bazat pe documente istorice şi pe mărturii de arhivă secretă din epocă, face dezvăluiri senzaţionale despre viaţa social-politică şi convulsiile interetnice din acea perioadă.

Al doilea plan este construit în jurul unei familii de evrei americani din anii 2000, specializată în comerţul cu mărfuri second-hand. O familie fără trecut, în aparenţă, ai cărei membri sunt ghidaţi doar de pragmatismul vremurilor noastre, unde totul – de la haine până la idei şi chiar nostalgii – este „la mâna a doua”.

Două femei cu personalităţi excepţionale vor uni cele două planuri, iar cheia poveştii lor, aflată sub semnul unei memorii prodigioase, care aparţine atât raţiunii, cât şi inimii, va fi găsită la final, când trecutul se dizolvă miraculos în prezent.

Cătălin Mihuleac este prozator şi dramaturg român. A publicat mai multe volume de proză scurtă şi romane, ultimele trei, inclusiv cel de faţă, la Editura Cartea Românească. Unele dintre povestirile sale sunt incluse în antologii naţionale şi internaţionale de proză scurtă. A susţinut lecturi publice, cu diferite prilejuri, la Paris, Praga, Viena etc. În paralel cu activitatea sa de prozator, câteva dintre piesele sale de teatru au fost puse în scenă sau au beneficiat de spectacole-lectură în ţară şi în străinatate. Ca un tribut plătit tinereţii sale ziaristice, şi-a susţinut doctoratul în filologie, cu teza Pamfletul şi tableta. Jurnalism sau literatura?, publicată la Editura Universităţii Al.I. Cuza din Iaşi, în anul 2009.

“Calea interioară. Cotidianul ca exerciţiu”

Viaţa cotidiană ca exerciţiu, ca practică spirituală… A împăca două aspecte ale vieţii, care la prima vedere s-ar exclude reciproc, într-unul singur nu poate fi decât de cel mai mare interes pentru căutătorii spirituali. Şi nu doar de a le împăca, ci de a le potenţa pe fiecare prin cealaltă.

Postura justă, tensiunea justă, respiraţia justă, fiinţa autentică, imaginea esenţială… Sunt cuvinte aride, la prima vedere, pentru cei care se află pentru prima dată faţă în faţă cu o carte scrisă de Karlfried Graf Dürckheim. Sunt cuvinte aride pentru noi toţi care căutăm, într-un fel sau altul, un singur lucru în fond şi anume: fericirea; sau, în orice caz, un mod de a trăi care să ne asigure liniştea, împăcarea, sentimentul de împlinire. Parcurgând cartea de faţă, aflăm însă că, dincolo de aceşti termeni „tehnici”, este vorba tocmai de această dorinţă profundă a noastră. Omul nu ajunge la adevărata fericire şi împlinire, spune Dürckheim, decât atunci când află ceea ce caută cu nostalgia lui cea mai profundă. Această nostalgie pe care o poartă în el, fără să ştie, dar pe care o poate „auzi” în orele astrale ale vieţii sale sau în situaţii existenţiale limită, îl cheamă spre Patria sufletului. Omul just este omul care şi-a găsit Patria, Sursa de Viaţă şi care trăieşte de acum înainte pornind de acolo. Iată de ce ne interesează omul just.

Karlfried Graf Durckheim (1896-1988), doctor în filozofie şi în psihologie, este socotit printre maeştrii spirituali ai timpului nostru. Timp de patruzeci de ani a lucrat ca psihoterapeut la Todtmoss-Rutte (Pădurea Neagră), unde a fondat un Centru de formare şi întâlniri de psihologie existenţială. Activitatea şi opera sa – în jur de douăzeci de cărţi – sunt considerate a fi una din culmile întâlnirii dintre tradiţia mistică creştină (Meister Eckhart) şi Calea orientală (Zen).

“Bosnia. Partaj”

Volumul Bosnia. Partaj marchează 10 ani de la debutul Mirunei Vlada în poezie, dar şi 100 de ani de la Atentatul de la Sarajevo. Poeta revine cu un nou suflu, raportat la debutul ei – deşi la fel de frustă, dar cu mai mult accent pe vulnerabilitate şi o resemnare tensionată.

Bosnia. Partaj e o carte-puzzle. Conţine texte dinăuntrul şi din afara Bosniei, despre tot ceea ce o femeie îşi refuză, ca mai apoi să îşi interiorizeze, după un război, după o despărţire. Bosnia-Herţegovina din aceste versuri nu este ţara cu acelaşi nume, ci este un teritoriu de spaimă şi gingăşie, este o scrisoare de dragoste ruptă şi făcută bucăţi. Poeta îşi găseşte în Bosnia un fel de patrie adoptivă, care îi reflectă ca o oglindă propriile nelinişti şi crispări interioare şi poate spune cu îndreptăţire, în această carte de maturitate, Bosnia bin ich.

Miruna Vlada s-a născut pe 17 august 1986 la Bucureşti. Formată la Cenaclul Euridice, coordonat de Marin Mincu, a debutat în 2004 cu volumul Poemextrauterine la Editura Paralela 45, cu o prezentare de Angela Marinescu şi prefaţă de Octavian Soviany. Cartea a primit câteva premii naţionale pentru debut în poezie. În 2007 a publicat la Editura Cartea Românească volumul de versuri Pauza dintre vene, însoţit de un CD în lectura autoarei.

A organizat numeroase evenimente culturale, a moderat lecturi de poezie, lansări de carte în spaţii neconvenţionale, dezbateri despre poezie, experimente inter-art. Selecţii din poezia ei au fost traduse în engleză, franceză, spaniolă, sârbă, germană, italiană şi polonă. A fost invitată la lecturi publice internaţionale în Austria, Marea Britanie, Belgia, Polonia şi Germania. Este prezentă într-o serie de antologii, alături de cei mai buni poeţi ai anilor 2000. A studiat ştiinţele politice la SNSPA Bucureşti, iar din 2013 este doctor în relaţii internaţionale cu o cercetare despre europenizarea Bosniei-Herţegovina.

“Marea Viziune. Povestea lui Black Elk”, un om sfânt al poporului Sioux Oglala

„Nimic nu trăieşte mult; Numai pământul şi munţii”. (Cântec de moarte al indienilor Sheyla).

Marea Viziune (Black Elk Speaks), deJohn G. Neihardt, Hehaka Sapa, este cartea-mărturie a unei extraordinare viziuni spirituale avute de un bătrân vraci Sioux, în timpul marilor încercări ale indienilor din preerii. Ideile ei sunt revoluţionare, aşa cum au fost întotdeauna viziunile profetice, revoluţionare nu în sferele economiei sau ale politicii, ci în ideea universală a înţelesului tainic al vieţii. Este revelaţia unui om sfânt şi dezvăluirea acelui quo vadis pe care toţi oamenii îl caută pentru ei înşişi şi pentru alţii.

Viziunea lui Cerb Negru transcende graniţele de rasă, crez sau geografie. Este tot atât de universală ca învăţăturile lui Buddha, Hristos sau Muhammad, sau ca doctrinele lui Marcus Aurelius şi Sf. Toma d`Aquino. Universalitatea Marii Viziuni e dovedită şi de traducerea cărţii în numeroase limbi. Cerb Negru nu era ştiutor de carte şi nu vorbea engleza. Era un „străvechi”, aşteptându-şi sfârşitul de obşte în Rezervaţia Pine Ridge, sperând numai că va putea „păstra marea sa viziune pentru omenire”.

Membru adoptat al Sioucşilor Oglala, ales de către Cerb Negru ca moştenitor al puterilor sale mistice de clarviziune, Neihardt, pe lângă scrierea Cerb Negru Vorbeşte, a spus povestea sioucşilor în proză şi în versuri. Opera sa cea mai însemnată, A Cycle of the West (Un Ciclu al Vestului), e compusă din cinci cânturi epice „menite să celebreze acel măreţ curaj care s-a desfăşurat la vest de fluviul Missouri în perioada 1822-1890”. The Song of Three Friends (Cântul celor trei prieteni), The Song of Hugh Glass (Cântecul lui Hugh Glass), The Song of Jed Smith (Cântul lui Jed Smith), The Song of the Indian Wars (Cântul Războaielor Indiene) şi The Song of the Messiah (Cântul lui Mesia), publicate individual pe măsură ce au fost scrise, au fost editate în volum în anul 1949.

Neihardt a primit numeroase premii şi titluri onorifice, printre care cele conferite de Universitatea Nebraska din Lincoln – Doctor în Litere, 1917; de Universitatea Creighton, Omaha – Doctor în Limbă şi Litere, 1935; şi de Universitatea Missouri, Columbia – Doctor în Litere, 1947. Este poet laureat al statului Nebraska, unde un bust executat în bronz de soţia sa a fost aşezat în rotonda Capitoliului. O zi anuală – Neihardt Day – este sărbătorită la Bancroft, Nebraska, unde vechea sa odaie de lucru a fost renovată şi o Grădina de Rugăciune Sioux a fost construită în onoarea sa.

“Harald şi luna verde”

Gravitând în jurul imaginii obsedante a balonului verde de pe scena unui spectacol de balet, cartea Norei Iuga este un roman-puzzle format din amintiri, scrisori şi fragmente de jurnal, care, împreună, creează o poveste captivantă şi cutremurătoare ce se întinde de-a lungul întregului secol XX. Pendulând neîncetat între diferite planuri temporale, naraţiunea se fărâmiţează într-o multitudine de cioburi care oglindesc faţa fascinantă şi în acelaşi timp hidoasă a lumii în care trăim.

„Poeta româncă este o descoperire pentru spaţiul de limbă germană – este literatură de înaltă clasă, literatură la superlativ! Înregistrează tot ce i-au hărăzit amintirile rele, prezentul rău. Vorbeşte de case cu ferestre care prevestesc nenorociri, de pâlniile gramofoanelor care «înghit kilometri de tăcere». După căderea regimului Ceauşescu a rămas la fel – altfel decât ceilalţi –, nu şi-a luat drept ţintă opoziţia. A folosit libertatea nouă, a folosit şi formule noi de expresie. E normal să aşteptăm cu nerăbdare apariţia în limba germană şi a altor romane ale acestei autoare. Limba ei este imprevizibilă, capricioasă, ascunde un mare mister. Miracolul se săvârşeşte într-un flux continuu, de fapt, în poezia ei de neîntrerupt. Cum spune autoarea citându-l pe Oscar Wilde: «Un capriciu durează mai mult decât o pasiune». Cât de periculoase, cât de superbe sunt capriciile acestei scriitoare!”, scria Harald Hartung în Frankfurter Allgemeine Zeitung.

Nora Iuga, poetă, prozatoare şi traducătoare, membră a Uniunii Scriitorilor din România, este autoarea mai multor volume de poezie – Vina nu e a mea (1968), Captivitatea cercului (1970), Scrisori neexpediate (1978), Opinii despre durere (1980; Premiul USR), Inima ca un pumn de boxeur (ed. I, 1982; ed. a II-a, 2000), Piaţa cerului (1986), Cîntece (1989), Cîinele ud e o salcie (Cartea Românească, 2013) – şi de proză – Săpunul lui Leopold Bloom (ed. I, 1993; ed. a II-a, Polirom, 2007; Premiul USR), Sexagenara şi tînărul (ed. I, 2000; ed. a II-a, Polirom, 2004, 2012; Premiul USR), Fasanenstraße 23 – O vară la Berlin (2001), Lebăda cu două intrări (2004), Hai să furăm pepeni (Polirom, 2009), Berlinul meu e un monolog (Cartea Românească, 2010) – , precum şi a poemului-roman Fetiţa cu o mie de riduri (2005; Premiul revistei Cuvîntul). În 2007 a primit Premiul Friedrich-Gundolf, oferit de Deutsche Akademie für Sprache und Dichtung, o recompensă care se acordă tuturor celor care contribuie la răspândirea culturii germane în lume. A tradus din August Strindberg, E.T.A. Hoffmann, Nietzsche, Knut Hamsun, Barbara Bronnen, Elfriede Jelinek, Herta Müller, Ernst Jünger, Oskar Pastior, Günter Grass, Aglaja Veteranyi.

“Carte de identităţi”

Intrat în ultimul deceniu şi în vocabularul critic românesc, termenul de autoficţiune – seducător, imprecis şi scandalos de cuprinzător – a ajuns să denumească orice deviaţie autobiografică pe care autorul, încă reticent la propunerea de a spune un „eu” răspicat, în epoca individualismului democratic, alege s-o manevreze atunci când vrea să se mute cu arme şi bagaje (referenţiale, în măsura în care referinţa mai reprezintă o certitudine) în interiorul ficţiunii sale. Pornind de la un istoric al conceptului, definit şi comentat până la suprasaturaţie, eseul semnat de Florina Pîrjol îşi propune o radiografie a fenomenului în spaţiul românesc, cu un zoom pe câteva dintre textele reprezentative ale generaţiei 2000. Dar pentru a înţelege specificul autoficţiunii româneşti – fie că este vorba despre repere validate canonic, cum sunt Exuvii sau Orbitor, fie despre textele mai fragile şi mai polemice ale autoficţionarilor Adrian Schiop, Ionuţ Chiva, Claudia Golea, Cecilia Ştefănescu, Alexandru Vakulovski, Dragoş Bucurenci ş.a. – a fost nevoie de o recuperare a rădăcinilor scriiturilor cu miez autobiografic pe teren autohton, de la scrierile reprezentanţilor Şcolii de la Târgovişte până la Radu Cosaşu. A rezultat o Carte de identităţi volatile şi fărâmiţate, precum eu-l care se deghizează, în era consumului extatic, într-o multitudine de ipostaze, imposibil de clasificat sau de clarificat.

„Cartea Florinei Pîrjol reprezintă, fără îndoială, prima abordare temeinică a celui mai semnificativ fenomen literar postrevoluţionar: invazia autobiografismului sub diversele lui forme, specii şi nuanţe. Cu o surprinzătoare maturitate, autoarea discerne iute între soluţii, sesizează prompt slăbiciunile efortului argumentativ, fie el cauţionat de nume celebre, probează o mare familiaritate cu noţiunile şi conceptele pe care puţini le stăpânesc, ştie să interogheze şi să situeze corect problema. Şi, mai presus de toate, e în posesia unui limbaj critic suplu şi expresiv, ale cărui performanţe stilistice îţi dau o deplină satisfacţie de cititor”, apreciază Eugen Negrici.

Florina Pîrjol s-a născut pe 23 martie 1980, în Oneşti. În 2003 a absolvit Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti, secţia română-engleză, cu o lucrare de licenţă despre metaficţiunile istoriografice în spaţiul postbelic românesc, iar în 2004 programul de studii aprofundate al aceleiaşi universităţi. În 2010 a devenit Doctor în filologie al Universităţii din Bucureşti. În perioada 2010-2013 a fost cercetător postdoctoral al aceleiaşi instituţii, pregătind o lucrare despre intersecţia dintre literatură şi gastronomie în spaţiul românesc. A fost redactor al revistelor Cultura, Observator Cultural şi Time Out Bucureşti şi a lucrat ca traducător, consilier editorial, redactor şi PR manager la Editura Leda, Editura IBU Publishing şi Editura Trei. A publicat numeroase articole, interviuri şi eseuri în cele mai importante reviste culturale româneşti. În 2008 şi 2009 a semnat o rubrică la secţiunea de cultură a cotidianului România liberă. În 2007-2008 şi 2012 a susţinut seminarii la Facultatea de Litere a Universităţii din Bucureşti.

“Un minut la psiholog. Strategii ca să rămâi sănătos într-o lume nebună”

Care e cheia unei căsnicii de succes? Cum gestionezi furia, depresia, stresul şi anxietatea? E sănătos să te descarci? Care sunt pericolele gândirii pozitive?

Arnold şi Clifford Lazarus oferă în cartea lor, Un minut la psiholog, peste 100 de strategii în care abordează cu realism şi umor cele mai actuale întrebări adresate psihoterapeuţilor.

Este posibil să rămâi „sănătos la cap, într-o lume nebună”? Autorii acestei cărţi cred că da şi oferă 101 căi pentru a face faţă acestei adevărate provocări a secolului nostru. Care sunt elementele vitale ale unei căsnicii de succes; cum să-ţi gestionezi mai bine furia, depresia, stresul şi anxietatea; cum este influenţată starea noastră de bine de reacţia la evenimentele de zi cu zi – la astfel de întrebări autorii răspund în „pastile” de câte un minut, scrise iniţial pentru ascultătorii emisiunii de radio pe care cei doi o realizau împreună. Pe lângă alte teme abordate cu realism şi umor, cum ar fi pericolele gândirii pozitive, pierderea în greutate, comunicarea cu şefii şi colegii, autorii oferă sugestii referitoare la alegerea unei psihoterapii, însoţite de descrierea celor mai bune (şi mai rele) tipuri de terapeuţi.

Arnold A. Lazarus s-a născut în Johannesburg, Africa de Sud, unde a studiat şi a câştigat experienţă clinică în lucrul cu pacienţii cu fobii. S-a mutat în Statele Unite în 1967, unde a dezvoltat ceea ce avea să fie contribuţia sa majoră la domeniul psihoterapiei, terapia multimodală, o formă de terapie cognitiv-comportamentală bazată pe teoria învăţării sociale şi cognitive şi pe rezolvarea practică de probleme.

Fiul său, Clifford N. Lazarus, este psiholog clinician şi psihoterapeut. A realizat, împreună cu tatăl său, emisiunea de radio Probleme de sănătate mentală.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.