„Numărul zero”, de Umberto Eco, în librăriile din România

„Eco reconstruieşte, urmărind întâmplările prin care trec protagoniştii romanului, evenimentele cele mai putrede şi intrigile cele mai tulburătoare din istoria Italiei postbelice.” (Panorama)

În anii ’90, un om de afaceri dubios strânge un grup de ziarişti pentru a pregăti un număr de probă – numărul zero – al unui cotidian dedicat mai puţin informării publicului, cât şantajului şi discreditărilor.

Unul dintre redactori, cu vizibile tendinţe paranoice, se învârte printr-un Milano halucinant (în imaginaţia lui) şi reconstituie istoria celor cincizeci de ani trecuţi de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial pornind de la un plan urzit în jurul cadavrului terciuit al unui fals Mussolini.

O atmosferă de conspiraţie învăluie totul, sunt invocate Operaţiunea Gladio, loja masonică Propaganda Due, asasinatul Papei Ioan Paul I, lovitura de stat a lui Junio Valerio Borghese, CIA etc.

Apoi, pe cea mai strâmtă şi mai rău famată străduţă din Milano e descoperit un cadavru, iar între cei doi protagonişti – un scriitor-fantomă falit şi o jurnalistă nevoită să lucreze în presa mondenă pentru a-şi ajuta familia – se naşte o firavă poveste de dragoste.

Mai multe, în noul roman al lui Umberto Eco, Numărul zero, apărut în „Biblioteca Polirom”, traducere din limba italiană şi note de Ştefania Mincu.

Numărul zero va fi lansat duminică, 24 mai, la ora 15.00, la standul Editurii Polirom, din cadrul Salonului Internaţional al Cărţii Bookfest, ediţia 2015.

„Odată cu atmosfera specifică romanelor lui Eco, Numărul zero lasă să se vadă, cu o amară eficienţă, partea întunecată a vieţii Italiei de la începutul anilor ’90. Povestea e plasată la Milano, în plin scandal Tangentopoli şi în mijlocul investigaţiilor din ancheta Mani pulite. În haosul politic provocat de această anchetă, un om de afaceri pune pe picioare un ziar gândit să alimenteze calomnii la adresa adversarilor săi şi să-i şantajeze pe potentaţii zilei. Ziarul este o maşină de împroşcat noroi cu nimic diferită de ceea ce vedem astăzi. Acesta este cadrul în care Eco reconstruieşte, urmărind întâmplările prin care trec protagoniştii romanului, evenimentele cele mai putrede şi intrigile cele mai tulburătoare din istoria Italiei postbelice”, scria în Panorama.

„Umberto Eco foloseşte anii ’90 ca pe o metaforă perfectă a vremurilor noastre. Acei ani reprezintă simptomul de netăgăduit al unei maladii grave, de a considera normal ceea ce nu e: ilegalităţile, nenorocirile, comploturile, atentatele cu bombă puse pe seama «roşiilor» când, în realitate, sunt gândite de «negri», cu complicitatea lumii politice care a păstrat întotdeauna tăcerea. La rândul lor, ziarele ar fi putut să dezmintă, să declanşeze investigaţii; n-au făcut-o. S-au retras în umbră, preferînd să-şi plece capul în faţa patronului”, comenta jurnalistul de la Repubblica.

Umberto Eco (n. 1932) era, în anii ’60, unul dintre reprezentanţii de frunte ai avangardei culturale italiene. A predat la cele mai faimoase universităţi din lume, devenind Doctor Honoris Causa a peste cincizeci dintre ele. A scris romane devenite în scurt timp celebre, studii de semiotică, estetică şi teorie literară şi numeroase articole cu teme dintre cele mai diverse. Din opera sa, la Editura Polirom au apărut, printre altele: În căutarea limbii perfecte, Numele trandafirului, Misterioasa flacără a reginei Loana, Trei povestiri, Pendulul lui Foucault, Cum se face o teză de licenţă, Limitele interpretării, A spune cam acelaşi lucru. Experienţe de traducere, Insula din ziua de ieri, De la arbore spre labirint. Studii istorice despre semn şi interpretare, Kant şi ornitorincul, Cum ne construim duşmanul, Confesiunile unui tînăr romancier, Cimitirul din Praga.

„Biblioteca Polirom” este coordonată de Bogdan-Alexandru Stănescu şi numără în prezent peste 1000 de titluri.

În pregătire:

Varlam Şalamov, Povestiri din Kolîma. Volumul I

Kazuo Ishiguro, Uriaşul îngropat

Ian McEwan, Legea copiilor

Kim Leine, Profeţii din Fiordul Veşniciei

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.