Omul Anului 2011 – festivitatea de premiere

Video (Timi Slicaru)

Galerie foto

Laureaţii premiilor Omul Anului 2011 şi ai diplomelor Dacia Liberă şi-au primit distincţiile conferite de redacţia cotidianul.ro, luni seara, în cadrul festivităţii care s-a desfăşurat la Salonul Diplomat al Hotelului Hilton din Bucureşti.

Nămeţii, gheţuşul şi gerul nu au împiedicat lumea bună a Bucureştilor şi nu numai să onoreze invitaţia redacţiei cotidianul.ro la momentul înmânării diplomelor şi a premiilor unora dintre personalităţile care s-au remarcat prin activitatea lor în anul 2011.

Personalităţi din diverse domenii ale vieţii publice din România şi din străinătate au primit voturi din partea cititorilor cotidianul.ro, într-un sondaj online pornit pe data de 7 decembrie 2011 şi încheiat pe 6 februarie 2012, sondaj ce a strâns peste 45.000 de accesări.

Rând pe rând, laureaţii premiilor Omul Anului 2011 şi ai diplomelor Dacia Liberă, după caz, au venit personal să şi le primească de la directorul general şi proprietarul cotidianul.ro, Cornel Nistorescu, sau şi-au trimis reprezentanţi.

După un laudatio, în care activitatea le-a fost prezentată succint de alte mari personalităţi ale vieţii publice din România, laureaţii şi-au primit premiile şi au rostit câteva cuvinte de mulţumire.

Evenimentul a fost organizat de redacţia cotidianul.ro împreună cu marea casă de champagne Alfred Gratien şi cu societatea Angelli SRL.

Pentru că accesările pe cotidianul.ro din cele 60 de zile s-au împărţit între personalităţi din diverse domenii care nu pot fi comparate, titlul şi trofeul Omul Anului oferite de cotidianul.ro, în acord cu votul cititorilor, le-au fost atribuite şi decernate următoarelor personalităţi publice:

– Angela Gheorghiu

– Andrei Marga

– Dinu C. Giurescu

– Mihai Gâdea

– Sorin Oprescu

– Florin Cazacu

– Raed Arafat

Dintre evenimentele anului 2011 şi protagoniştii acestora, cotidianul.ro a reţinut câteva:

– Casa Majestăţii sale Regele Mihai I Al României pentru organizarea aniversării a 90 de ani a regelui Mihai

– Exploratorii Cornel Galescu şi Romeo Dunca pentru călătoria la Polul Sud

– Sorin Jurcă şi Fundaţia Culturală Roşia Montană pentru eroismul dovedit în apărarea integrităţii Munţilor Apuseni

La finalul votului şi înaintea festivităţii decernării premiilor, Cornel Nistorescu vorbea despre semnificaţia momentului: „Omul Anului 2011 nu este decât un modest efort redacţional de a sublinia performanţele şi eforturile unor compatrioţi dedicaţi în egală măsură profesiei, dar şi comunităţii. Şi care, prin truda lor, ne-au oferit destule argumente de a continua şi strădania noastră”.

Cotidianul.ro nu a exclus ca, în anumite zile, susţinătorii unora dintre personalităţile propuse alegerii să se fi mobilizat în adevărate echipe de lucru pentru a spori zestrea de voturi a celui susţinut.

Zgribuliți și înfrigurați de vremea rea, preocupați de vremurile politice, invitații galei premiilor Cotidianul.ro, au fost îmbiați cu șampaniile Cremant de Loire ale Casei Angelli care au mai încălzit atmosfera.

Festivitatea decernării premiilor Cotidianul.ro – Omul Anului 2011 exact sub acest semn a stat, al vremii și al vremurilor, după cum remarca în debutul ceremoniei, Cornel Nistorescu.

„Faptul că sunteți aici și că ați ajuns este un lucru absolut impresionant. Dimineață când am aflat cum e cu vremea de afară mă întrebam ce păcate am, cu ce am greșit, asta era la orele 7. Pe la 9, am zis: nu putea să-și dea demisia mai devreme ?! Tocmai acum și-a găsit ?! Faptul că sunteți aici, este un semn că pentru idei, pentru valori, pentru semenii noștri care au reușit mai bine decât noi să traverseze o anumită perioadă de timp, un an cumplit de greu – 2012, se găsesc întotdeauna aprecieri. Așa cum eu apăr o valoare în care cred, așa și dumneavoastră fiind aici vă raliați unor oameni, unor idei de valoare pe care noi le-am promovat și de care societatea românească are nevoie”, a spus în debut directorul general al Cotidianul.ro.

La rândul său, directorul Angelli SRL, Alin Ursu, care a susținut evenimentul, s-a declarat încântat de o prezență numeroasă și selectă:

„Vă mulțumesc pentru că ați acceptat invitația de a participa la acest eveniment, pentru care compania Angelli a ales șampania Cremant de Loire  care este un produs al grupului nostru.”

Ceremonia a fost una scurtă, din cauza faptul că, așa cum remarca directorul Nistorescu, „într-o seară ca aceasta, cu evenimente climaterice și politice”, nimeni nu are timp de pierdut!.

Pentru că persoana care trebuia să rostească laudatio a rămas înzăpezită, Cornel Nistorescu a fost cel care a rostit laudatio pentru primul dintre laureații premiilor Omul Anului 2011 – Cotidianul.ro: „Ați făcut un sistem de sănătate care vă poartă numele, un sistem de asistență medicală de urgență cum nu a mai avut România”.

Cu modestia-i ardelenească, doctorul Raed Arafat nu s-a gândit doar la sine când a ridicat premiul:

„Eu cred că Omul Anului 2011 este fiecare persoană care luicrează în sistemul de urgență și toți cei care sprijină sistemul de urgență să se dezvolte. Eu le mulțumesc cititorilor dumneavoastră și consider că acest premiu este unul pentru fiecare persoană caree lucrează în acest sistem”.

Și a fost rândul primarilor la premiere. Pentru că trebuia să ajungă la comandamentul pentru dezăpezire, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu a fost cel care a avut întâietate.

Directorul cotidianul.ro a remarcat faptul că Oprescu ” a fost votat de cititorii cotidianul.ro pentru atât de multe lucruri – unele terminate, altele care în curs, pentru că a reușit să deszăpezească arterele mari”.

În stilu-i recunoscut, primarul Sorin Oprescu a început cu mulțumirile:”bucureștenilor pentru că au avut încredere în noi, bucureștenilor cărora le-am dat certitudinea că se poate să nu stai la ordin, se poate să nu dai din cap, se poate să nu-ți îndoi coloana”.

Edilul șef al Capitalei României s-a arătat onorat de premiul primit de la Cotidianul.ro:”Mă onorează acest premiu, este curios îl primesc astăzi când s-a circulat greu, greu, greu de tot. Cum o să fie mâine când se va circula și mai bine ? Încerc să merg către normalitate cu funcționarea și cu organizarea orașului. Știu, în continuare, cât de multe obilgații am față de bucureșteni”.

Următorul premiu a mers către primarul unui oraș sărac din punct de vedere economic, un primar care s-a făcu remarcat în zilele în care s-a oprit căldura, unul dintre cei mai curajoși primari nu doar din județul Hunedoara ci și din România: Florin Cazacu, edilul municipiului Brad.

În laudatio, președintele PSD, Victor Ponta, a arătat: „Aș fi spus câteva vorbe despre Florin Cazacu și dacă nu era la PSD, pentru că reprezintă un oraș care are foarte puțină legătură cu Bucureștiul și cu ceea ce facem noi zi de zi. L-am întâlnit pe Florin Cazacu în campaniile electorale și mi-am dat seama că viața acolo are un alt ritm. Important este că acst ritm a fost rupt la începutul acestei ierni când el nu a cedat atunci când niște oameni, care aveau obligația să îl sprijine ca primar să le dea oamenilor căldură, i-au spus treci la partidul nostru. Florin Cazacu nu a trecut la un alt partid și nici nu i-a lăsat pe oameni să înghețe în case. A ales un protest din care el a avut de suferit”.

Dezinvolt, fără nici urmă de complex de tip provincial, primarul de la Brad, Florin Cazacu a răspuns:”Este o onoare să primesc acest premiu din partea unei publicații așa cum este Cotidianul.ro. De regulă, oamenii sunt premiați pentru fapte excepționale, iar eu primesc un premiu doar pentru că am militat ca oamenii să aibă condiții normale de viață. Nu am făcut nimic spectaculos. Păcat că a trebuit să recurg la un asemenea gest extrem. Acest premiu îl voi pune la loc de cinste în orașul meu”.

Sorin Jurcă şi Fundaţia Culturală Roşia Montană au fost premiaţi cu diploma „Dacia Liberă” pentru eroismul dovedit în apărarea integrităţii Munţilor Apuseni. După cum spunea Cornel Nistorescu, este vorba despre “unul dintre cei care luptă împotriva tuturor vânzătorilor de ţară, un moţ care apără Munţii Apuseni aşa cum îşi apără casa, masa, curtea”.

Europarlamentarul Victor Boştinaru care s-a alăturat de la Bruxelles demersului temerar al moţului din Roşia Montană a explicat de ce merită acesta şi fundaţia pe care o reprezintă diploma “Dacia Liberă” conferită de cotidianul.ro: “Un om şi o fundaţie care şi-au făcut din lupta împotriva acestui proiect o voce care a fost auzită până în Parlamentul European”.

Laureat al distincţiei, Sorin Jurcă a povestit de ce e importantă păstrarea pentru români a Roşiei Montane: “În aceste zile se împlinesc 1881 de ani de la atestarea documentară a Roşiei Montane: o localitatea ameninţată de un proiect minier care va distruge Roşia Montană şi încă trei localităţi aparţinătoare. Acolo se vor deversa, după evaluări canadiene, 240.000 de tone de cianuri, 7 biserici, 11 cimitire, 1500 de familii urând să fie mutate. Patrimoniul unic al României şi al Europei este acolo în acele galerii care vor dispărea”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.