Palatul Victoria, iluminat în albastru

Sâmbătă seară, Palatului Victoria va fi iluminat în albastru, pentru a marca Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului.

Guvernul se alătură astfel campaniei internaționale „Light It Up Blue”.

„În prezent, în întreaga lume, sunt peste 70 de milioane de oameni cu autism, 1 din 160 de copii are o tulburare din spectrul autismului (TSU), iar, în România, sunt declarate oficial aproximativ 8000 de persoane cu un astfel de diagnostic. De aceea, autismul, în acest moment, ne privește pe toți. Trăim lângă acești oameni sau lângă cei din familia lor și avem cel puțin datoria morală de a-i ajuta să se integreze și să-și păstreze speranța. Persoanele cu autism sunt doar diferite, iar a fi diferit nu trebuie să reprezinte o culpă sau un motiv de discriminare. Fiecare ființă umană are valoare. A o remarca și a-i crea condițiile să se dezvolte este, înainte de toate, uman, dar și un semn de sănătate și inteligență socială”, se arată într-un comunicat al Executivului.

Guvernul salută eforturile asociațiilor de profil și voluntarilor care participă la redarea speranței celor care suferă de autism și familiilor lor.

„Astăzi se împlinesc nouă ani de la prima celebrare a Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului. Este deja tradiție recunoașterea unei realități sensibile pentru orice comunitate și manifestarea susținerii față de persoanele care suferă de autism din partea statelor, instituțiilor și oamenilor obișnuiți”, se mai precizează în comunicat.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.