Patriarhul Daniel şi Papa Francisc I

Pentru a risipi orice nedumerire, precizez că sunt creştin ortodox, botezat în Biserica din satul natal, şi, datorită şansei de a ajunge în locurile Sfinte, botezat chiar şi în râul Iordan, iar recentele evenimente ce au privit Biserica Catolică m-au interesat dintr-o dublă perspectivă: atât gazetărească, dar şi datorită faptului că aceasta are circa 1,2 miliarde de credincioşi în toată lumea şi Suveranul Pontif – o putere impresionantă nu doar din punct de vedere religios. Vaticanul este, la propriu, un ministat, dar din perspectiva influenţei „capului” său în lume – o adevărată superputere. Cu atât mai mult m-au interesat evenimentele legate de Vatican, când a venit vorba de prima renunţare la funcţia de Suveran Pontif în ultimii şapte sute de ani şi, evident, de alegerea succesorului său. Fiindcă am amintit de cariera de gazetar, nu consemnezi şi comentezi oricând aşa ceva. În atare împrejurări, desemnarea ca Suveran Pontif (cu 90 de voturi din 114, potrivit ziarului italian „Corriere della Sera”) a cardinalului argentinian de 76 de ani Jorge Maria Bergoglio, un iezuit, şi opţiunea lui când a venit vorba de numele de Papă, aceea de a-l reţine pe cel al lui „Poverello” – Francisco d’Assisi – renumitul apărător al lumii săracilor, m-au determinat să fac o paralelă între Patriarhul Daniel şi Papa Francisc I. Ideea mi-a fost întărită şi de primele evenimente ce l-au avut în centrul atenţiei pe noul Suveran Pontif, ce se dovedeşte în orice clipă, în orice cuvânt spus ori în orice faptă făcută, a fi marcat profund de meleagurile din care provine – recte America Latină – cu locul şi rolul lor social evident în lumea de azi şi implicit în sânul Bisericii Catolice.

Aş sublinia de la bun început contrastul surprinzător de comportament şi de abordare a prezenţei fiecăruia în public. În vreme ce noul Suveran Pontif apare ca un om deschis, fără rigidităţi ori încruntări artificiale, un înalt prelat ce este pe cât de pios, pe atât de stenic în apariţii, de partea noastră avem în faţă un sfinx, un om aproape rigid, solemn mereu, apăsat parcă ostentativ de greutatea funcţiei supreme în BOR, cu puţine de tot priviri spre enoriaşi. Nu mi-a venit să cred când am aflat că, devenit Papă, Francisc I s-a dus personal şi fără alai la hotelul din Roma, unde trăgea când venea la reuniunile de la Vatican, pentru a-şi achita nota de plată. Tot el nu a pregetat să viziteze un cardinal aflat în spital sau să-l prindă tandru de după umeri pe un altul ce voia să îngenuncheze în faţa lui. Francisc improvizează adesea, se abate de la discursurile pregătite de colaboratori, priveşte auditorii în ochi şi nu trece superior cu privirea prin ei sau peste ei, ca Patriarhul Daniel, subliniază cu gesturi mari şi naturale, nu studiate, cele spuse, rupând astfel radical cu tonul monocolor, vocea slabă şi lipsa totală de gesturi ale lui Benedict al XVI-lea. Pe scurt, e o diferenţă radicală de viziune asupra rolului Bisericii şi locului credincioşilor! Stilul său cald, direct şi fără fast s-a manifestat din belşug la o premieră absolută în istoria papalităţii şi chiar a Patriarhilor ortodocşi, sâmbătă, când Suveranul Pontif a avut o întâlnire cu 3.000 de ziarişti, chiar la Vatican. Rar mi-a fost să citesc relatări unanime, entuziaste şi impresionante, despre felul în care s-a prezentat Papa cu acest prilej. Credincioşi ori nu, catolici sau de alte credinţe, jurnaliştii s-au aflat faţă în faţă cu un om surâzător, ce a recurs cu naturaleţe la anecdote, pentru a-şi găsi cele mai bune vorbe, care au mers la inima celor strânşi în imensa sală „Paul al VI-lea” şi care nu au pregetat să-l aplaude sau ovaţioneze, strigând „Trăiască Papa!”, de parcă s-ar fi aflat la un concert de rock. „Aveţi mult de lucru, nu?”, i-a întrebat el la începutul întâlnirii, primind imediat ropote de aplauze. După care le-a mulţumit pentru „munca foarte profesionistă” cu care au „acoperit” perioada de după 11 februarie, când predecesorul său a renunţat la funcţie şi au început pregătirile pentru conclavul ce a desemnat noul Suveran Pontif. Precum un profesor de şcoală, Francisc I nu a pregetat să dea o mică lecţie ziariştilor despre rolul lor, insistând asupra necesităţii de a „prezenta Biserica dintr-o perspectivă dreaptă, cea a credinţei”, întrucât ea „nu este o organizaţie politică sau economică”. Potrivit lui, există puncte comune între misiunea Papei şi munca ziariştilor” şi „trebuie acordată atenţie adevărului, bunătăţii şi frumuseţii”. În fine, el a povestit cum şi-a ales numele de Papă. „Când lucrurile au devenit periculoase”, a spus cu umor, referindu-se la momentul în care a înţeles că este pe punctul de a fi desemnat Suveran Pontif odată atinsă majoritatea, „marele” său prieten, cardinalul brazilian Hummes, l-a îmbrăţişat cu mare bucurie. „Nu uita săracii!, mi-a zis el, iar eu m-am gândit la Francisc d’Assisi, la războaie, şi că era un om al păcii, aşa că numele lui mi-a venit în minte”. Noul Papă nu s-a sfiit să se pronunţe ulterior pentru o „Biserică săracă, pentru săraci”, iar la întronizare să declare că adevărata putere a unui Pontif este „serviciul, el trebuie să privească spre serviciu, umil şi concret”.

Aflând toate acestea, care au impresionat mulţi alţi români, m-am gândit firesc la prestaţia şi lucrarea Patriarhului Daniel, atât ca urmaş al neuitatului Teoctist, cât şi raportat la noul Papă. Totodată, spunând răspicat că, pentru mine, ca enoriaş, dar şi ca gazetar, activitatea lui Daniel nu mi se pare a fi la înălţimea exigenţelor spirituale ale unui cap al Bisericii Ortodoxe Române, adaug că aşa se şi explică marea scădere a încrederii concetăţenilor noştri în BOR şi implicit în „capii” ei dovedită de un recent sondaj de opinie. Oricât am drege busuiocul, nu putem trece mereu cu vederea evidenţa: în multe cazuri, preoţii întrec măsura cu taxele lor, aşa încât zicala potrivit căreia „am buzunar de popă” devine tot mai agasantă şi preocupantă pentru enoriaşi. La toate astea se adaugă preocuparea transmisă de la vârf de a face din BOR un adevărat SRL. Din această perspectivă, faptul că, potrivit unui bilanţ oficial, anul trecut, Biserica a câştigat foarte mult este grăitor. Îmi vine în minte şi un alt fapt pe care l-am criticat foarte dur în iarna grea a anului trecut, când multe localităţi din Bărăgan şi Moldova erau acoperite de nămeţi, iar zecile de mii de oameni erau disperaţi şi abandonaţi, şi de biserică, şi de Patriarh, care nu i-au ajutat cu nimic. Personal sunt şocat să constat că, mai ales acum, când criza nu se mai termină, când problemele sociale, umane şi spirituale se agravează pe zi ce trece, implicarea nemijlocită a Patriarhului Daniel şi a BOR lipseşte. Ca urmare, nu mă surprinde un alt fapt ignorat de „capii” BOR: dezamăgiţi de această atitudine iresponsabilă, în multe locuri din ţară, dar îndeosebi în Transilvania, românii trec la altă religie. Martirul Constantin Brâncoveanu şi fiii lui se răsucesc în mormânt!

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.