Patru șefi de la Romgaz, reținuți

Procurorii din cadrul DNA Târgu Mureș au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și reținerea pentru 24 de ore a lui Avram Pantelimon, directorul Sucursalei Târgu Mureș a SNGN Romgaz, Ștefan Ioan, directorul tehnic al Sucursalei Târgu Mureș a SNGN Romgaz, Mincan Emil Valentin, șeful Secției de Producție din cadrul SNGN Romgaz – Sucursala Târgu Mureș, Olaru Ioan Tiberiu, șeful Serviciului Proiectare al Sucursalei Târgu Mureș a SNGN Romgaz, pentru abuz în serviciu, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

Potrivit procurorilor, în primăvara anului 2014, Avram Pantelimon împreună cu ceilalți trei inculpați, invocând existența unor presupuse defecte și emanații de gaze, au hotărât ca o lucrare de deviere a unor conducte de aducțiune de la trei sonde, ce trebuia executată de către o asociere din care făcea parte și Primăria Târgu Mureș, în condițiile construirii unui cartier de locuințe pe raza orașului, să fie realizată din bugetul propriu al societății naționale.

„Acest lucru a fost posibil prin încălcarea, de către cei patru inculpați, a normelor legale privind disciplina financiară și în construcții, a legislației specifice din domeniul gazelor naturale și mai mult, fără să existe o justificare tehnico-economică.

Prin înregistrarea acestor cheltuieli nejustificate în contabilitatea SNGN Romgaz – Sucursala Târgu Mureș s-a produs un prejudiciu în bugetul acestei societăți în sumă de 146.637 lei, concomitent cu obținerea unui folos necuvenit în favoarea Asocierii care trebuia să execute lucrarea respectivă”, susțin procurorii, potrivit unui comunicat transmis de DNA.

Cei patru urmează să fie prezentați Tribunalului Mureș cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Julieta Tarnovan 4245 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.