Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, pedelistul Vasile Pruteanu, reclamat la Parchet

Preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, Vasile Pruteanu, a fost reclamat Parchetului de către ANI, pentru conflict de interese şi fals, după ce CJ a aprobat achiziţionarea de medicamente şi materiale sanitare de la firma fiicei şefului Consiliului, în valoare de peste 118.000 de euro.

Potrivit ANI, în urma evaluărilor demarate la 6 octombrie 2011, s-a constatat că sunt indicii referitoare la posibila săvârşire de către Vasile Pruteanu, şeful Consiliului Judeţean (CJ) Neamţ, a infracţiunii de conflict de interese, prevăzută şi pedepsită de art. 253, indice 1, din Codul penal, ca urmare a aprobării achiziţiilor de medicamente şi materiale sanitare, în valoare de 512.149 de lei (aproximativ 118.828 de euro), de către Consiliul Judeţean Neamţ şi unităţile subordonate acestuia, de la SC C&C FARM SRL, societate în cadrul căreia fiica sa, Iulia Elena Pruteanu, deţine calitatea de administrator.

Iulia Pruteanu deţine din 2008, funcţia de administrator în cadrul SC C&C FARM SRL.

Consiliul Judeţean Neamţ şi unităţile subordonate acestuia au încheiat, în perioada 2010 – 2011, un număr de 27 contracte cu SC C&C FARM SRL, în vederea achiziţionării de medicamente şi materiale sanitare, în valoare totală de 512.149 de lei (aproximativ 118.828 de euro), spun inspectorii ANI.

Totodată, ANI arată că sunt indicii referitoare la posibila săvârşire de către Vasile Pruteanu a infracţiunii de fals în declaraţii, întrucât nu a declarat „adevărului obiectiv”, în declaraţiile de interese depuse la data de 11 octombrie 2010 şi 14 iunie 2011, cu privire la contractele de
achiziţie încheiate, în perioada 2010-2011, de către fiica sa, Iulia Elena Pruteanu, în calitate de administrator în cadrul SC C&C FARM SRL, cu mai multe unităţi din subordinea Consiliului Judeţean Neamţ.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
George Anghel 1101 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.