Primarul din Voluntari, Florentin Pandele: Eu i-am spus Gabrielei Firea să nu intre în comisia Nana

Primarul orașului Voluntari, Florentin Pandele, a declarat luni seară, într-o intervenție telefonică în cadrul emisiunii ”Sub Semnul Întrebării”, difuzată de B1 TV,că și-a sfătuit soția, pe Gabriela Firea, să nu accepte să facă parte din comisia Nana, încă de la începutul acesteia.

”După declarația de aseară, îl respect mult mai mult pe comandantul de navă Traian Băsescu, pe care în tinerețea mea l-am avut ca reper profesional, decât pe președintele Băsescu”, a declarat acesta, discutând despre afirmațiile președintelui vizavi de Gabriela Firea, soția sa.

”Cred că dumnealui a spus lucru acesta la supărare, că dânsul știe de anumite dosare care sunt în lucru și bucuros le-om duce toate. De fiecare dată când am fost chemat la un Parchet, eu m-am prezentat. Eu i-am spus Gabrielei Firea să nu accepte să intre în comisia Nana, i-am spus lucru acesta nu neapărat de teamă. I-am spus că paratrăznetul va fi primarul din Nana și comisia funciară. Legea lasă loc de interpretarea. Ceea ce s-a și întâmplat în momentul de față. Dar Firea, necunoscându-i foarte bine firea, a făcut ce a făcut de când s-a căsătorit cu așa zisul om al lui Băsescu: nu a ascultat de nimeni. Gabriela Firea nu este nici măcar președinte de Comisia, nu a făcut altceva decât să fie mesagerul discuțiilor care au avut loc în comisie”, a mai declarat Pandele.

Întrebat despre plângerea penală pe care o va depune PSD la adresa președintelui Băsescu, acesta a spus că ”nu va face o asemenea plângere, nu din teamă de Traian Băsescu sau de repercusiuni”.

Preşedintele Traian Băsescu a spus, duminică seară, în cadrul unei emisiuni televizate că şi acum poate spune că Gabriela Firea este „o bună jurnalistă, dar este catastrofală ca jurist”. Acesta a spus că atât el, cât şi fiica sa Ioana Băsescu stau la dispoziţia Parchetului privind terenul din comuna Nana şi că senatorul PSD Gabriela Firea „mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa ce se întâmplă pe moşia soţului”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.