Putin îi spune NU premierului Olandei

Preşedintele rus Vladimir Putin consideră că înfiinţarea unui tribunal internaţional pentru investigarea accidentului MH17 este inoportună, notează unian.net. Declaraţia a fost făcută în timpul unei discuţii telefonice cu premierul olandez Mark Rutte.

Potrivit liderului de la Kremlin, această decizie a Olandei nu este necesară.

Totodată, precizăm că un oficial rus a respins apelurile pentru înfiinţarea unui tribunal ONU pentru a-i judeca pe cei responsabili de doborârea avionului.

Olanda, Malaezia şi alte trei ţări doresc ca un tribunal ONU să investigheze incidentul din iulie 2014 în care au murit 298 de oameni şi membrii echipajului.

Zborul MH17 se afla pe ruta Amsterdam – Kuala Lumpur când a fost doborât deasupra estului Ucrainei în timpul unora dintre cele mai grele lupte dintre forţele guvernamentale şi separatiştii pro-ruşi.

Suspiciunile au căzut imediat asupra separatiştilor, care s-ar putea să fi folosit o rachetă sol-aer furnizată de Rusia pentru a doborî avionul.
Moscova neagă cu tărie orice implicare şi învinovăţeşte, în schimb, armata ucraineană.

Cele cinci ţări ale echipei comune de investigaţie, Australia, Belgia, Malaezia, Olanda şi Ucraina, s-au întâlnit săptămâna trecută în New York pentru a discuta înfiinţarea tribunalului internaţional.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.