Radu Tudor i-a luat tronul lui Mihai Gâdea

“Neaţa! Plec la New York fericit de două ori. Primul motiv este, evident, participarea la cea mai importantă gală de premii de televiziune, unde avem 10 nominalizări. Şi faptul că preşedintele, încă în funcţie, n-a făcut luni seară nici jumătate din audienţa Sintezei”, a postat Mihai Gâdea, marţi dimineaţă, pe pagina sa de Facebook.

Alte măşti, aceeaşi piesă la Sinteza Zilei. Mihai Gâdea şi-a lăsat un bun înlocuitor pentru a-i continua misiunea. Dacă nu cineva din mai mereu prezenţii în emisiunea sa, atunci cine?

“Băsescu ia de la Antena 3” a fost deviza cu care Radu Tudor, gazda de serviciu a emisiunii “Sinteza Zilei”, pe perioada deplasării lui Gâdea în SUA la adunat de premii, şi-a început prima emisiune în această formulă. Prezentând un filmuleţ despre categoriile la care trustul Intact a fost nominalizat, la care nimeni nu poate nega buna calitate a investigaţiilor realizate în emisiunea lui Carmen Avram, mai nou instalatul moderator al emisiunii a fost vexat de reacţia preşedintelui României din cadrul conferinţei de presă, care, din nou, a persiflat unul dintre jurnaliştii Antenei 3. “Aici nu sunteţi la Gâdea. Sunteţi doar o salariată şi în faţă îl aveţi pe Preşedintele ţării”, au fost câteva dintre replicile tăioase oferite de Băsescu, de altfel, nedemne pentru un şef de stat.

“Emoţie, valoare jurnalistică este ceea ce transmitem noi. Dacă Băsescu nu ne vrea, SUA ne vrea”, a punctat Radu Tudor, cu speranţa că va putea urma modelul predecesorului său, expert în monologurile cu care ne-a obişnuit seară de seară, predicând în faţa camerei de luat vederi.

În urma voturilor de pe pagina personală de Facebook a lui Mihai Gâdea, colegul acestuia, mai sus menţionat, a fost desemnat, în majoritate, să ducă mai departe, cu onoare, timp de 10 zile, ceea ce gazda oficială a “Sintezei Zilei” a clădit de-a lungul anilor şi anume lunga campanie de denigrare a preşedintelui României şi a tuturor celor care îi sunt în preajmă.

Mare e bucuria dlui Tudor să îl poată înlocui pe colegul său în cadrul unei emisiuni ce face mai mare audienţă decât emisiunea sa “La Ordinea zilei”, dar aşa cum şi el declara pe blogul său: “Voi lipsi de la Ordinea zilei în perioada 1-11 aprilie, dar sunt convins că Dana Grecu se va descurca foarte bine. Punctul de întâlnire rămâne acolo unde este, deci ne vedem şi duminică seară”.

Astfel, nu putem decât spera că mândria dlui Gâdea nu o să fie ştirbită de o scădere a audienţei pe parcursul absenţei sale.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Alexandra C.C. Dumitriu 62 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.